Mihai Stepan Cazazian

Crăciunul armenesc la Cluj

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Cu prilejul Crăciunului armenesc, filiala UAR Cluj-Napoca s-a reunit pe data de 7 ianuarie în sediul aflat pe strada Cuza Vodă nr. 8, începând cu ora 12:00, pentru a asista la un program artistic dedicat acestei sărbători. Adunarea a debutat cu o cuvântare adresată de președintele UAR Cluj, Karen Sebesi, care a fost urmat de către secretarul UAR Cluj, Anna Steib, de asemenea gazdă a evenimentului. Într-un spațiu special amenajat pentru sărbătoare, copiii prezenți au fost vizitați de Moș Crăciun, iar rând pe rând, ei l-au colindat și i-au spus poezii. La eveniment au participat aproximativ 50 de persoane, iar manifestări de acest gen au loc în fiecare în comunitatea armeană din Cluj.

Armenii sărbătoresc Crăciunul pe data de 6 ianuarie pentru că aceștia păstrează tradițiile inițiale ale creștinismului, atunci când Biserica celebra Nașterea Domnului împreună cu Botezul. Specifice armenilor sunt colindele religioase cântate și la liturghie (printre care se numără Avedis – Bunavestire). Se obișnuiește ca în casele armenești să se împodobească brazii de Crăciun cu fructe, porumbei albi și funde aurii. În săptămâna dinaintea Crăciunului, armenii țin post, abținându-se de la a mânca carne. Ei consumă pâine făcută în casă, pilaf de orez, smochine și o budincă din ovăz numită anoushabour. În Ajunul Crăciunului, armenii mănâncă un fel tradițional din pește (iskhanatsoog). De Crăciun, familia se adună în jurul mesei pentru cină (khetum), iar ea conține mâncăruri din orez, pâine împletită și fructe uscate. În perioada sărbătorilor, în casele armenești există reprezentată o scenă a Nașterii Domnului, iar copiii colindă în speranța că așezările vor fi binecuvântate cu belșug.

Alina Agafiţei

  •  
  •