Mihai Stepan Cazazian

Crăciun în comunitatea armenească din Suceava / 5 ianuarie 2016

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

_IGP6504

 

E o seară liniștită, destul de friguroasă. A început să ningă, spre bucuria copiilor îndeosebi. Liniștea este curmată la intervale regulate de pașii celor care se îndreaptă către biserica armenească Sfânta Cruce din centrul Sucevei.

Încet-încet, biserica se umple de adulți și de copii. Doamna Didi (Adriana Andrușcă) se ocupă de ultimele detalii organizatorice, împreună cu doamna Sanda (Alexandrina Plămadă), sora dumneaei, și cu domnul Foit. Toată lumea a așteptat Crăciunul și totul trebuie să fie la locul lui!Ana Eliza Beraru

De fapt, pregătirile au început de la jumătatea lunii decembrie, când domnul Foit a achiziționat un superb brad pentru Crăciun, care a fost amplasat în aceeași zi în biserică. Mirosul de brad mi-a adus în memorie o mulțime de amintiri fericite din timpul vacanței de iarnă: săniuș, ceai cald, cozonac fierbinte, forme de prăjituri răspândite pe masa din bucătărie. A doua zi s-a împodobit bradul – ornamentele au fost donate de membrii comunității în totalitate, la inițiativa U.A.R. filiala Suceava, după ce vechile podoabe au ars în regretabilul incendiu petrecut la capela Sfântul Ioan Botezătorul în luna iulie a anului 2015 – și atmosfera a fost minunată: s-au depănat amintiri și s-au făcut planuri pentru anul 2016. Vreau să menționez că Anca Ungurean a pictat globuri cu motive armenești și le-a donat, cu promisiunea de a îmbogăți colecția anul viitor.

Slujba a fost ținută de preotul Torkom Mandalian, într-o biserică plină. Magia Nașterii Mântuitorului i-a cuprins pe toți cei prezenți, amplificată de bucuria de a fi împreună. Surpriza serii a constituit-o interpretarea unui colind de către o fetiță din comunitate, Ana Eliza Beraru. Așadar, sunt copii armeni la Suceava, iar Uniunea Armenilor se gândește să încurajeze prezența lor în comunitate. Căci, indiferent de problemele cotidiene, sentimentul de a aparține unei comunități este de neegalat.

Moș Crăciun s-a întrecut pe sine și de această dată și, cu sprijinul Uniunii Armenilor din Suceava, a făcut surprize de tot felul membrilor comunității.

_IGP6550

Nu vă mai povestesc cât de bine s-au simțit armenii din Suceava, căci este suficient să priviți fotografiile! Nu vreau însă să uit să felicit pe armenii din Suceava, mai suferinzi, care nu au putut veni la slujba de Ajun. Le urez ca Nașterea Domnului să le aducă sănătatea mult-dorită și vise împlinite!

Crăciun fericit! La mulți ani, dragi armeni, oriunde v-ați afla!

Corina Derla

  •  
  •