COVID-19 / Sistemul de sănătate armenesc în pragul colapsului !

“Armenia a rămas fără paturi de spital, iar 200 de cetățeni cu coronavirus așteaptă să fie spitalizați”, a declarat sâmbătă, într-o informare zilnică, prim-ministrul Nikol Pashinyan.
„Sistemul de asistență medicală este atât de supraîncărcat încât nu putem accepta pacienții care trebuie spitalizați”, a spus Nikol Pashinyan.
El a adăugat că un pacient a murit ca urmare a asistenței medicale întârziate. Familia a furnizat informații despre starea pacientului prea târziu, iar sistemul de sănătate nu a răspuns corect.
Premierul a spus că Biroul comandamentului [pentru gestionarea pandemiei de coronavirus] are în vedere posibilitatea de a impune o izolare totală, dar crede că măsura nu va duce la un rezultat dorit.
“Nu este o decizie de dorit – nu numai pentru că rezultatele economice vor fi prea grele, ci și pentru că nu suntem convinși că impunerea unei carantine va fi respectată în mod corespunzător”, a spus el.
“Datele din ultimele zile arată că după ridicarea stării de urgență am revenit la 500-600 de cazuri pe zi”, a spus Nikol Pashinyan.
Potrivit premierului, „am ajuns într-un stadiu critic și traversăm infernul”. El consideră că numai o mișcare anti-epidemică generală în Republica Armenia poate fi soluția, cel puțin pe termen mediu.
Pingback: COVID-19 / Sistemul de s?n?tate armenesc în pragul colapsului ! | Armenia ? mapamond domains