Mihai Stepan Cazazian

COVID-19 / Armenia va fi ajutată de Europa în cadrul programelor financiare destinate statelor din Parteneriatul Estic

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Comisia Europeană a decis luni, 30 martie, realocarea a 140 de milioane de euro, pentru combaterea epidemiei de COVID-19 și  nevoi urgente, în statele Parteneriatului Estic din care fac parte Armenia  alături de Republica Moldova, Belarus, Georgia Azerbaidjan şi Ucraina.

De asemenea,  Comisia a decis redirecţionarea altor 700 de milioane de euro din instrumente deja existente pentru a reduce efectele socio-economice ale epidemiei de COVID-19 în aceste țări din Vecinătatea Estică.

Banii ar urma să fie folosiţi pentru achiziţia de echipamente medicale şi echipamente de protecţie, precum aparate de ventilat mecanic, truse de laborator, măşti sau ochelari de protecţie.

O parte din bani vor fi alocaţi şi pentru pregătirea personalului medical şi de urgenţă sau sprijinirea IMM-urilor.

“Suntem în criză, iar nevoile de multe ori ne depăşesc resursele. Dar asta nu este o scuză pentru a uita de vecinii noştri care nu sunt în Uniunea Europeana şi pentru care trecerea prin această criză va fi poate chiar mai grea”, a  afirmat Siegfried Mureşan, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova şi vicepreşedinte al Partidului Popular European (PPE).

  •  
  •