Arhiepiscopia Armeana

COVID-19 / Apel din partea Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

            Iubiți enoriași,

Vă adresăm binecuvântarea Noastră în perioada Postului Mare, ne unim cu toții și ne rugăm că Atotputernicul să elibereze omenirea de această molimă, dăruindu-i sănătate și viață sigură. Ne rugăm în special pentru cei ce deja sunt contaminați și ca Dreapta Domnului să-i ocrotească și să le risipească toată durerea.

Cu ceva timp în urmă am dat publicității ordinul emis de S.S. Catolicosul Tuturor Armenilor, Patriarhul Suprem Karekin al II-lea, în care se stipula despre amânarea sau anularea  tuturor activităților cu participare masivă ale enoriașilor, deasemeni,  și restrângerea participării la Sf. Liturghie.

Noi, deasemenea, ca Întâistătător al Eparhiei Armene din România, ținând cont de situația creată de pendemia cu coronavirus și declararea stării de urgență pe teritoriul României, respectând deciziile luate de guvernul României, vă adresăm apelul nostru să respectați toate hotărârile date de  autoritățile oficiale, îndemnul Nostru este să fim lucizi și responsabili!

 În special vă rugăm:

  • Să rămâneți acasă.
  • În caz de răceală, tuse sau febră să informați imediat autoritățile corespunzătoare.
  • Dacă v-ati întors dintr-o țară de risc, sau ați avut contact cu cineva bolnav sau sosit din zona de risc, vă rugăm să informați imediat autoritățile corespunzătoare si rămâneți acasă.
  • Rugăm pe cei vârstnici și pe cei bolnavi să stea acasă și să evite contactul cu grupuri mari de oameni.
  • Este imperios necesar spălarea des pe mâini sau utilizarea substanțelor dezinfectante.
  • Pe cât posibil evitați contactul direct: cum ar fi salutul cu mâna, îmbrățișările.

Bisericile armene din cadrul Eparhiei Armene din România vor fi deschise, se vor ține slujbe, rugăciuni speciale pentru vindecare, preoții vor fi accesibili enoriașlor pentru satisfacerea cerințelor duhovnicești. Totodată, vă informăm, că respectând hotărârile autorităților: declararea stării de urgență și considerând imperios necesară sănătatea enoriașilor noștri, pe baza Ordonanţei militare nr. 1 din 17 martie 2020 şi a Ordonanţei militare 2 din 21 martie 2020, care au stabilit măsuri succesive privind limitarea libertăţii de mişcare şi întrunire a cetăţenilor, ceea ce afectează și viața religioasă publică a credincioşilor, suntem obligați să facem unele restrângeri în oficierea Sf. Liturgii și participarea enoriașilor după cum urmează:

  • Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe se vor oficia în lăcaşul de cult de către slujitorii bisericii respective, fără participarea publicului (credincioşilor mireni). Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.
  • Taina Botezului şi Taina Cununiei se pot oficia în lăcaşul de cult şi vor participa maximum 8 persoane.
  • Vă rugăm că  ritualul de Sf. Botez să fie numai în caz extrem (dacă cel ce trebuie botezat este bolnav).
  • Slujba înmormântării poate fi oficiată la biserică, în capela mortuară sau la cimitir; la această slujbă pot participa maximum 8 persoane.
  • La Florii se suspendă binecuvântarea copiilor.
  • Pe 07 aprilie, de Bunavestire, se suspendă binecuvântarea femeilor ce așteaptă bucuria maternității.
  • Se vor efectua aerisirea frecventă a lăcaşurilor de cult, asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor pentru toţi care vin la biserică.
  • Îi îndemnăm pe toţi credincioşii să nu iasă din casă decât pentru situaţii de maximă necesitate.
  • În starea de urgenţă, atât clericii, cât şi credincioşii mireni au obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar aceştia vor suporta sancţiunile prevăzute de lege.

            Adresăm un apel enoriașilor noștri să urmărească toate comunicatele emise de autoritățile oficiale și ale bisericii noastre. Suntem siguri de faptul că enoriașii noștri se vor ruga în casele lor și ruga lor va fi auzită de Domnul Milostiv. Răbdare, putere, voință.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

P.S. Episcop Datev  Hagopian

Întâistătător al Eparhiei Armene din România

Locţiitorul Eparhiei Armene din Bulgaria

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *