Mihai Stepan Cazazian

CORESPONDENȚĂ DIN PARIS / Expoziții în cadrul comemoràrii genocidului armean

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

20150504_184906

 

Viața parizienilor continuà sà fie marcatà de comemorarea centenarului genocidului perpetuat împotriva armenilor în 1915. În sensul acesta, expoziția fotograficà de la primària capitalei înfàtiseazà vizitatorului fotografii si documente privind masacrele împotriva armenilor cu ani buni înainte de data fatidicà a genocidului.

Expozitia a fost inauguratà de Dna Anne Hidalgo, primar al Parisului, care spunea : « des crimes barbares dont fut victime un peuple traqué et massacré, nous ne sommes pas responsables. Mais nous sommes tous les héritiers d’un souvenir de ces atrocités. Je sais combien la mission qui nous est confiée est difficile. Il nous faut cultiver la mémoire de ce que nous n’avons pas vécu. »

Expoziția, realizatà în partenariat cu Muzeul Genocidului din Erevan, este foarte bine conceputà si documentatà, plecând cronologic de la masacrele perpetuate de sângerosul sultan Abdulhamid ll si terminând cu formarea diasporei armenesti (cu precàdere în Orientul apropiat, Franta si SUA).

Din documentele prezentate se poate vedea cum foarte timpuriu, în 1900 (ecouri sau luàri de pozitie foarte ràsunàtoare ale lui Jean Jaurès în ziarele franceze sunt chiar din timpul masacrelor 1894-96), Pierre Quillard întemeiazà societatea « Pro Armenia ». Fac parte Dr. Jean-Louis Mélikoff, Anatole France, Jean Jaurès, Francis de Préssensé, Eugène de Roberty. Atâtea personaliàti de prestigiu al càror strigàt de alarmà nu a servit la împiedicarea ororilor ce aveau sà vinà…

Din 1909 avem documente fotografice, care aratà scene din salvarea unei pàrti din populatia armeanà refugiatà, din masacrele de la Adana, îmbarcându-se pe vaporul francez « le Michelet », actiune de salvare realizatà de consulul francez la Alep, Fernand Roque.

In afarà de fotografiile de oroare, care nouà armenilor ne devin déjà insuportabile vederii, în afara càrtilor postale si fotografiilor de arhivà, ale monumentelor (in principal biserici, figuri ale clerului armenesc dar si scoli, cimitire, imagini de cartiere armenesti, imagini de activitàti ale comunitàtii armenesti) din cele sase vilayete cu populatie preponderent armeanà, sunt înfàtisate si tabele cu cifrele populatiei, cifre ale deportàrii, directia ei si cifre si imagini la terminus : orfelinatele, supravietuitorii si organismele sau persoanele private care au consemnat calvarul armenilor si au ajutat cât au putut pe supravietuitori. Astfel aflàm , bineînteles despre Morgenthau, ambasadorul SUA, dar si despre Karen Jeppe si Maria Jakobsen (daneze), despre Dr. Jakob Künzler (elvetian) si altii. O scrisoare a Clarei Zohrab, denuntà clar asasinarea sotului ei Krikor Zohrab de càtre cei doi jandarmi meniti sà-l escorteze, « la drum de douà ore de Urfa », dar ea insistà foarte constient cà nu cele douà brute sunt de acuzat, ei sunt numai mâna ucigasului, creierul fiind nemtii si conducerea Junilor Turci . Interesant este cà déjà în 1916, René Piron publica o carte «  La supression des arméniens : méthode allemande, travail turc » . Sà ne gândim oare cà, dacà foarte recent am fost martorii unei recunoasteri a implicàrii Germaniei în aceste atrocitàti, Turcia îi va urma exemplul…nu foarte târziu ?….

Afisul expozitiei reprezinà coperta lui « The Independant Weekly », W.B.King,- Feeding a starving world, afis folosit pentru o colectà de fonduri pentru refugiatii armeni si este extras dintr-un film, fàcut în S.U.A, în 1919, bazat pe cartea autobiograficà « Ravished Armenia » a Aurorei Mardiganian. Si tot în partea eforturilor supravietuitorilor de a forma o comunitate în exil sunt înfàtisate diferite càrti (fiecare poveste este o paginà personalà legatà într-o catastrofà comunà), emisii de timbre, monezi, càrti postale dupà artisti armeni, de exemplu cea intitulatà « Hope » dupà Hovsep Pushman.

Spre placuta mea surpriza, expozitia este foarte vizitatà, în mod majoritar de un public francez, deja cunoscàtor al tragediei armenesti si totusi dornic de a afla mai mult si de a fi cu noi în tràirea doliului. Oare toate aceste actiuni din lumea civilizata vor da de gândit Parlamentului Romaniei, care nu a gasit inca de cuvinta sa propuna recunoasterea Genocidului ?

20150515_162321

Ràmânând tot pe terenul artelor vizuale, vreau sà amintesc de expozitia pictorului Zareh Mutafian, « Peindre après le génocide », care are loc la prestigioasa primàrie a arondismentului 5 al Parisului, în fata Panteonului.

Zareh Mutafian s-a nàscut în 1907, lângà Samsun. Toatà familia lui a fost masacratà, a ràmas orfan la 8 ani, a trecut dintr-un orfelinat în altul, pânà când a ajuns în 1923 la congregatia Mhitaristilor la San Lazzaro, Venetia. A început sà picteze, a absolvit Academia de picturà Brera din Milano în 1931. De la început a excelat în arta portretului, a pictat portretele càlugàrilor mhitaristi , a maestrilor muzicii pe care i-a cunoscut la Scala din Milano , mai tàrziu a personalitàtilor intelectualitàtii armene din Paris si Armenia. A tràit câtiva ani în Elvetia, apoi din 1939 se instaleazà la Paris, unde se càsàtoreste cu o dentistà armeanà, cu care va avea trei copii. Unul dintre copii este remarcabilul matematician si istoric Claude Mutafian.

20150515_161931

Claude Mutafian alàturi de autoportetului tatàlui sàu, pictorul Zareh Mutafian

 

Tablourile afisate în expozitie ne plimbà prin diferitele epoci ale creatiei sale, atât de diferite, ca stil de picturà, tematicà si cromaticà. Este un portetist traditional, un impresionist in Franta ( sub influenta lui Renoir, Bonnard si Pissaro), un pictor al peisajului marin breton (influentat de Aivazovski), si chiar un expresionist. Dupà vizita în Armenia, pictura lui devine fauvistà, se simte influenta lui Martiros Sarian în alegerea si tratarea culorii. Pensula lui Mutafian trece prin culorile si manierele picturii europene, dar sufletul pe care-l depune în pânzele sale ràmâne profund armenesc . Un critic al epocii scria : «  né sur les bords de la Mer Noire (…) Mutafian a pour nous un mérite très rare : c’est d’avoir conservé toute la pureté de cet orientalisme qui imprègne encore ses plus belles toiles savoyardes ou bretonnes ».Desi refuza sà vorbeascà despre trecutul lui de orfan, copilària sa tragicà a làsat asupra picturii sale o amprentà de nesters : « pour le peintre le paysage est un état d’âme : des ciels lourds, plomés d’orages, zébrés de grandes traces fauves, baignent des paysages souvent désolés où des silhouettes apparaissent : des veuves, orphelins, vieillards, partant pour l’éternel exode ».

A avut 30 expozitii individuale în timpul vietii, s-a stins din viatà în 1980, pe sevaletul sàu aflându-se portetul unui càlugàr mhitarist.Revenise deci cu sufletul acolo de unde plecase suflul picturii sale. Probabil mântuirea sa.

20150515_162714

biserica Karmravor (Armenia), din cadrul expozitiei

Dr. Alice Pambuccian Grigorian

  •  
  •