Simona Paula Dobrescu

CORESPONDENȚĂ DIN BARI / Prezentarea cărții “Viaţa nu are vârstă” de Laura Efrikian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

12065923_10153396981223533_127599937311286447_n

 

Miercuri după amiază în data de 4 noiembrie 2015 în Salonul Picturilor din Palatul Ateneu-Universitatea “Aldo Moro” – Bari, în cadrul evenimentelor dedicate aniversării “Centenarului Genocidiului Armenilor”, doamna Laura Efrikian, actriţă, pictoriţă şi scriitoare a prezentat cartea sa intitulată: La vita non ha età [Viaţa nu are vârstă] MGC Edizioni, în cadrul unei întâlniri denumită Genocidio e Integrazione [Genocidiu şi Integrare].

În prima parte a acestui eveniment au luat cuvântul, profesori, reprezentanţi de importante asociaţii culturale, ziarişti, care au intervenit pe scurt, vorbind despre Genocid din punct de vedere istoric, politic şi juridic, cât şi despre Diasporă, cu toate implicaţiile sale, trecute, prezente şi viitoare. Era prezent un public atent şi numeros alcătuit din armeni, veniţi cu rude, prieteni şi copii cât şi italieni, cunoştinţe, membrii de asociaţii culturale, studenţi şi studioşi. Nu putea să lipsească domnul Rupen Timurian, Preşedintele Asociaţiei Hrand Nazariantz, a cărui energie nemaipomenită și  inteligenţă sclipitoare menţine bunele raporturi cu instituţiile locale, naţionale şi internaţionale, săritor şi inimos în tot ce gândeşte şi întreprinde cu semenii şi pentru semenii săi; soţia sa doamna Gigliola prezentă şi ea, îl susţine în tot ceea ce doreşte şi reuşeşte să realizeze pentru armeni cât şi pentru italieni.

Întâlnirea cu artista Laura Efrikian a fost foarte plăcută, a dat imediat impresia unui moment neoficial, prin modul dânsei de a fi şi datorită faptului că autoarea scrie aşa cum vorbeşte. A făcut fotografii cu toate lumea, a semnat autografe, a răspuns la întrebări. Susţine de ani de zile proiectul Laura for Africa, utilizând banii pe care îi câştigă din scrierile sale în costruirea de puţuri care pot asigura apă în unele zone din Africa, înbunătăţind astfel viaţa populaţiilor, care suferă din cauza lipsei unui bun atât de preţios. În călătoriile sale făcute în Africa pentru a vedea cu ochii săi lipsurile, dar şi ceea ce se poate realiza pentru a le ameliora, a fost însoţită de Marco fiul său. Mamă şi bunică în acelaşi timp, crescută cu multă educaţie, severitate şi dragoste pentru studiu s-a străduit să transmită aceste valori fiului Marco şi fiicei Marianna, dar mai ales nepoţilor, care au încurajat-o să scrie, pentru a-i cunoaşte propriile amintiri. Acum este rândul meu să depănez gândurile autoarei făcându-le cunoscute celor care vor citi recenzia cărţii La vita non ha età.

12208327_10153405099628533_3709168954402931775_n

Laura Efrikian, de tânără şi-a pus mereu întrebarea de ce numele său este divers de cel al prietenelor şi a colegelor de şcoală. Răspunsul l-a găsit singură, dar după mulţi ani, când a deschis un cufăr moștenit de la părinţii ei și care l-a rîndul lor îl aveau de la bunicul patern Hagop Efrikian. Acesta la vârsta de 8 ani îşi vede familia arsă de vie în piaţă; fuge de la Istanbul, se îmbarcă pe o corabie şi ajunge la Veneţia, în Insula San Lazzaro. Călugării de acolo, îi dau să mănânce, îl îmbracă, îl cresc, îl educă, îl formează, iar el într-o bună zi, devine unul dintre ei. Leapădă veşmintele călugăreşti în momentul în care întâlneşte o tânără de bună familie, şi îndrăgostit decide să se căsătorească cu ea. Tânăra se chema Laura, este bunica scriitoarei pe care am numit-o înainte şi de la care ea, printre altele, a învăţat să brodeze. Sentimentul de dragoste nutrit de Hagop Efrikian faţă de tânăra sa soţie, transpare din scrisorile pe care i le scrie din momentul în care o cunoaşte şi pe care nepoata sa, după moartea bunicului său, le găseşte în cufărul din mansardă, împreună cu fotografii şi alte obiecte, descoperind în acest fel carteoriginea familiei sale. Doamna Laura Efrikian înţelege în sfârşit că nu este numai italiancă, dar şi armeancă. Iată ce spune în paginile cărţii sale: “eu sunt italiancă, sunt născută în Italia, scriu în limba italiană, dar sunt o scriitoare armeancă”, care povesteşte istoria familiei sale, amintind cu emoţie bunicii şi părinţii. Bunicul său nu a vrut niciodată, ca fiul său Angelo şi nepoata sa Laura, să caute şi să afle adevărul în privinţa originii lor, pentru că a suferit mult în copilărie şi îi era frică să spună cine era şi de unde venea. Hagop Efrikian cunoaştea perfect limba armeană, era scriitor şi tipograf, iar după moartea sa, rudele au dăruit călugărilor mechitarişti o mare parte din manuscrisele sale. Cartea La vita non ha età, este ca un film, derulează amintiri începând cu Asia Minoră şi Europa, proiectând atenţia şi speranţa autoarei spre un alt continent: Africa. Cartea conţine şi o poezie pe care autoarea o dedică fiului său Marco, căruia doreşte să-i transmită valorile antice ale familiei Efrikian, de origine armeană, îndemnându-l ca la rândul său să le facă cunoscute copiilor săi, şi să fie mereu atent şi disponibil cu cei care au nevoie de ajutor.

Simona Paula Dobrescu

20151104_162430_resized

Laura Efrikian alături de corespondentul Ararat, Simona Dobrescu la lansarea cărții

  • 29
  •