Redactor

CONSTANȚA : slujbă de pomenire în memoria sufletelor martirilor din 1918

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 58061482

În fiecare an, la 28 mai, în Armenia și în întreaga lume se celebrează sărbătoarea primei republici armene, când poporul armean – în condiții deosebit de grele – a reușit să-și realizeze visul său de veacuri: să declare prima republică armeană;  dar acest fericit eveniment a fost precedat de luptele eroice de la Sardarabad, Baș-Abaran, Karaghilisa. Crearea statului independent a fost posibilă cu prețul  numeroaselor jertfe, marilor pierderi, al sângelui și al privațiunilor de tot felul.

Reconstituirea statului armean  a însemnat cel mai care eveniment din istoria poporului armean, precum și cea mai mare victorie a sa.

Cu acest prilej, duminică, 25 mai a.c., la ora 11, la biserica armeană „Sfânta Maria” din Constanța se va oficia Sfânta Liturghie, iar după aceea se va efectua un reqviem (slujbă de pomenire) în memoria sufletelor martirilor din 1918, jertfiți în luptele eroice din mai.

Vă invităm cu drag să fiți participanți la sacra ceremonie  și la rugăciunea colectivă pentru odihna sufletelor nemuritoare ale victimelor și pentru ca Dumnezeu să păstreze pururi independența și stabilitatea Armeniei, precum și a poporului armean, orunde s-ar afla, în toate colțurile lumii.

Preot paroh   Oshakan Khachatryan

  •  
  •