Mihai Stepan Cazazian

CONSTANȚA / SERI CULTURALE la Comunitatea Armeană

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

          Negreșit că peste ani ne vom aminti cu nostalgie de serile culturale de la Constanța, când – nerăbdători – ne adunam în curtea bisericii armene, în foișorul amenajat de conducerea sucursalei locale a U.A.R.  Poate că atunci, din perspectiva timpului derulat, vom înțelege mai bine ce forță ne-a fascinat și ne-a unit în vremea pandemiei, ca să ne lăsăm problemele personale – totdeauna, multe și complicate – și să dăm fuga la foișor pentru a evoca întâmplări și fapte trecute, oameni care au fost, personalități ce fac gloria neamului nostru.

          Vineri, 7 august, a.c. ne-am ocupat locurile – cu respect pentru distanțare  și măscuțe! – așteptând conferința doamnei Azadui Benlian despre unul dintre cei mai de seamă poeți armeni: Hovannes Tumanian.

          Vorbitoarea și-a pus expunerea  sub semnul sugestiv al unei cugetări originale a poetului: Գրել անկեղծ ու կենդանի լեզվով, դրանում է գրողի գլխավոր արժեքը.” („A scrie cu sinceritate într-o limbă vie, plină de viață, în aceasta constă valoarea esențială a scriitorului.”) și cu adevărat acest moto exprimă crezul literar, profesiunea de credință a autorului.

          Azadui Benlian  a început prin a reliefa personalitatea poetului, fixându-i profilul în contextul epocii ca pe o individualitate marcantă atât în lumea literelor, cât și în cea a realității sociale și istorice a momentului. Astfel, chiar din punctul de pornire a stabilit direcțiile în care va evolua  poezia lui Hovannes Tumanian, dincolo de lirismul intrinsec, și anume către o poezie socială, angajată, implicată în viața autentică a cetății.

          Cunoscând în profunzime starea de spirit, condițiile obiective și complexitatea existenței neamului nostru armean, pe nedrept osândit de istorie, poetul dă glas, ca un veritabil tribun, nefericirii poporului său și îndemnului de a corecta injustiția sorții.

          Câteva date biografice pun în lumină formația poetului, ca rezultat al educației în familia  ce se trăgea din spița Mamikonienilor din Lori. Tumanian abordează o vastă paletă de genuri și specii literare: versuri lirice (poezie patriotică, de dragoste, filosofică), și epice (fabule, legende, poeme de amplă respirație, etc.)

          Copilăria, iubirile, familia, copiii (10 la număr), activitatea socială, amănuntele anecdotice fac deliciul acestei expuneri. Se citează din mai multe opere ale poetului ( „Ներիր, ով, կույս” – Iartă-mă, o, fecioară!”; „Ինձ մի խնդրիր, ես չեմ երգի”- „Nu mă ruga, nu voi cânta”; „Անուշ” – „Anuș” -libret  pentru compoziția – opera cu același nume – a lui Armen Tigranian; creații pentru copii; texte care stau la baza Poemului simfonic „Ahtamar”, baletului „Sako”, etc.) În 1923, la vârsta de numai 54 de ani, Hovannes Tumanian se stinge, trecând din efemera viață pământeană, în universalitate.

          Pe 21 august suntem din nou prezenți în curtea bisericii, pregătiți să ascultăm expunerea doamnei Anaid Tavitian cu privire la viața și opera marelui compozitor   Aram   Haciaturian .    

          O amplă incursiune în copilăria muzicianului ne pune la curent cu rădăcinile personalității sale. Este uimitoare vocația muncii la micul Aram: era în stare să facă orice și să exceleze în orice; de pildă, intră ucenic la o legătorie, învață repede meșteșugul, mai mult, pricepe stratagemele afacerii, dobândește o reputație bună, câștigă bani și cumpără legătoria patronului, dezvoltând afacerea în declin a proprietarului. Posedă o energie ieșită din comun, perseverează în tot ceea ce face și totul îi reușește.

          Asistând pentru prima dată la un spectacol de operă, la Teatrul de Operă Italiană din Tbilisi, pe când avea 15 ani, este fascinat de ce vede și decide să devină muzician. Nu pierde vremea: începe să compună, speculând efectele muzicale ale unor vechi instrumente tradiționale.

          Între 1929 –  1934 urmează cursurile Conservatorului din Moscova. Dezvoltarea muzicală continuă într-un ritm accelerat. Se impune în fața tuturor – colegi, profesori, public – prin valoarea artistică a compozițiilor sale, originalitatea și bogăția temelor, generozitatea culorilor armonice, prin orchestrație și, îndeosebi, prin specificul național.

          Anaid Tavitian trece și ea rapid în revistă treptele ascensiunii surprinzătoare ale lui Haciaturian, magnetizând publicul și ca efect, desigur, al melodiilor (dintr-un biet telefon!) ce asigurau fondul muzical al expunerii.

          Ajuns la apogeul carierei, compozitorul își exprimă peferința de a compune muzica pentru anumite piese de teatru, cum ar fi piesa „Mascarada” de Mihail Lermontov, cu care cunoaște un imens succes.

          Anaid amintește (experiența ei din teatru se dovedește benefică)că piesa s-a bucurat de un mare success și la Constanța, prin montarea în anul 1972 la Teatrul Dramatic, în regia lui Ion Maximilian, cu Sandu și Aurora Simionică și Romel Stănciugel în rolurile principale.

          Câteva amănunte anecdotice din viața lui Aram Haciaturian au rolul de a aduce zâmbete pe chipurile tuturor.

          Istorisirea continuă. Tot ce regretăm este că trecem prea repede, cu Aram de mână, prin viața spectaculoasă a acestui geniu armean. Urmează compoziții simfonice, muzică pentru balet, muzică pentru filme; peste tot compozitorul îmbină inspirația sa originală cu farmecul notelor folclorice, clasicul cu popularul, rezultând strălucitoare compoziții în care specificul folcloric național este mereu prezent.

          Se continuă cu mometul poetic: se citește poezia Masis, veche creație patriotică – al cărei autor nu s-a păstrat -, atât în original ( limbă armeană), cât și în traducere, exprimând suferința celui căruia i s-a furat pământul patriei, dar și speranța că-l va redobândi curând (din text: („Se apropie ziua. . . , se apropie clipa! . . . / Liberă vei fi, Patria mea!”)

          Chiar s-a terminat acțiunea noastră? Nimeni nu este dispus să accepte că s-a încheiat. Toată lumea îi cere doamnei Siran Mahachian, nonagenară cu glas frumos și repertoriu bogat de cântece armenești să cânte ceva. Nu se lasă rugată. Ne cântă: „Veț yar unem, vețnel sirun, vețnel annâman”, „Sireți, yarăs daran . .”

„Mer târană hânghi dzar, ghiulum gian”. Părintele paroh Eznig Torcomian o filmează.

          Magda Sarchizian face echilibristică, purtând tava cu cafele. Fursecurile le adusese deja. Niciodată nu uită ai noștri să ne îndulcească cu ceva din partea filialei constănțene a UAR (președinte: dr.Liviu Merdinian; vicepreședinte: Eduard Diradurian).

          E trecut de ora 8 p.m. Nimeni nu se îndură să plece. Ce-o fi cu noi?

          Sunt tot mai convinsă că aceste seri culturale nu sunt doar niște întâlniri tematice, ci mult mai mult; tind să devină o stare de spirit.

Arșaluis Sarchisian Gurău

  •  
  •  

One Response to CONSTANȚA / SERI CULTURALE la Comunitatea Armeană

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *