Mihai Stepan Cazazian

CONSTANȚA / Seară de teatru “STAIPELOCHIAN”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

     

Citind romanul “Cartea şoaptelor” de Varujan Vosganian, rămâi sub vraja paginilor sale, încărcate de farmec şi lirism la început, apoi înaintând în lectură, devii  martorul acțiunii propriu-zise, la care participă numeroase personaje, cu ajutorul cărora, autorul reconstituie cu mare talent, adevărul istoric trăit de poporul armean. 

        Ecoul romanului a determinat un grup de tineri, talentați şi ei, să se ocupe de dramatizarea, monarea scenică şi interpretarea, în premieră absolută a Cărții şoaptelor. Aşa a apărut un afiş, ce anunța că la Constanța, oraşul în care trăim, va avea loc un spectacol numit “STAIPELOCHIAN”, în data de 21 mai 2018,ora 18.30, în aula Bibliotecii Județene “I.N.Roman” . Noutatea fost primită cu interes. La eveniment au participat membrii sucursalei noastre, împreună cu invitații şi simpatizanții noştri . Dramatizarea romanului, mai sus amintit, este rodul muncii tinerei regizoare Armine Vosganian şi a lui Mihai Alexandru Ion. Armine a fost şi actriță , în acest spectacol, ceea ce a adus un plus de emoție şi bucurie spectatorilor . Alături de ea au evoluat: Adela Bengescu, Teodora Maria Filip, Diana Mereu, Maria Mitu, Ana Maria Turcu. Toată această echipă tânără, a fost demnă de laudă, prin jocul de scenă adaptat textului, cu rigoare , prin capacitatea de transmitere a stărilor sufleteşti variate, care treceau de la amintiri plăcute, la îngrijorare şi teamă, de la calm la nelinişte şi încordare. De asemenea am remarcat o dicție de notă maximă, pe care aceşti actori o stăpânesc. Astfel fiecare replică rostită aducea completări în realizarea fidelă a personajelor şi în redarea acțiunii romanului , cu talent şi dăruire. Impresionantă a fost şi recuzita, alături de ținuta vestimentară a actorilor, ce se schimba sub ochii noştri, pe scena deschisă, cu precizie şi îndemănare, de fiecare actor în parte . 

Spectacolul , ca realizare şi interpretare, a fost o reuşită ! Aplauzele noastre generoase au răsplătit pe actorii şi realizatorii minunați, cărora le dorim succes în continuare !

Madlen Simion

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *