Mihai Stepan Cazazian

CONSTANȚA / Să învățăm să gătim…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

20161210_104754

Cei mai tineri membri ai comunității armene din Constanța s-au bucurat sâmbătă, 10 decembrie 2016 de rodul muncii lor! Au învățat împreună valoarea efortului și satisfacția rezultatului și aceasta este cea mai eficientă formă de educație pe care le-o putem, noi, ca părinți, oferi. Extraordinari în implicarea lor atentă la detalii, cu seriozitatea pe care o impunea munca în care erau antrenați, au trăit alături de părinți, entuziasmul unei experințe pe care, cu siguranță, nu o vor uita niciodată… nu atât prin unicitatea ei, cât, mai ales, prin faptul că laolaltă, copii armeni s-au apropiat mai mult, s-au jucat împreună și prietenii speciale s-au legat pentru multă vreme. Micuții au experimentat rolul de bucătar, urmărind pas cu pas etapele preparării unei delicioase pizze, fiecare cu imaginația lui, fiecare cu mândria de a-și testa și oferi produsul născut din mânuțele lor. A fost o inițiativă cu totul specială pentru că, „jocul” a fost de această dată unul serios și cele câteva ore de trudă s-au finalizat cu un rezultat pe măsură.20161210_122140

UAR Constanța a reușit încă o dată să fie în mijlocul celor mici cu convingerea fermă că azi și acum se construiește prin ei, viitorul armenilor constănțeni. Le mulțumim și pe această cale dlui Eduard Diradurian pentru inițiativă și dlui Liviu Merdinian pentru implicarea directă și sperăm la cât mai multe întâlniri de asemenea gen.

Luiza Terzian

received_1205389422878066

  •  
  •