Redactor

CONSTANȚA / „Păpușile Dobrogei”, o reîntoarcere în timp într-un univers magic

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Cine a zis că păpușile sunt jucăriile preferate ale fetițelor cu codițe s-a înșelat, pentru că în universul păpușilor create de Elena Orbocea este loc pentru toată lumea. Deoarece ele, păpușile, au puterea magică de a vorbi pe limba copiilor de azi, din generația tabletelor, dar și a copiilor născuți în veacul trecut, care, de cele mai multe ori, stau bine ascunși în adulții responsabili și sobri de azi. Dar când văd păpuși precum cele create de Elena Orbocea, atât de expresive încât ai zice că sunt vii, toți copiii se minunează care mai de care mai tare. O nemaipomenită polifonie.

Noroc că cele 14 păpuși create de artista Elena Orbocea au ajuns acum la Muzeul de Artă Populară Constanța, prin mijlocirea Uniunii Armenilor din România, sucursala Constanța, pentru a bucura toți copiii cu vârste cuprinse între 0 și… 99 de ani, ba și mai bine. Sunt 14 păpuși frumoase foc și mândre nevoie mare deoarece sunt îmbrăcate în straie de sărbătoare, în costum popular. Fiecare spune o poveste. Povestea etniei pe care o reprezintă.

Maria este o mândră dobrogeancă cu o ie minunată cu ruje, a căror culoare roșie se reflectă pe buzele ei care parcă stau să vorbească. Împarte același loc cu Anaid, o armeancă cuminte ca o icoană, suavă, de o delicatețe nemaiîntâlnită, care o are și corespondent în lumea reală, deoarece atunci când a creat-o Elena Orbocea a avut-o ca model pe Anaid Tavitian, un om de cultură cu care Constanța se mândrește. Și pe bună dreptate, deoarece teatrologul Anaid Tavitian este o enciclopedie vie atunci când vine vorba de arta dramatică de la Marea Neagră.

 

 

 

 

 

 

Stând pe un scăunel aurit, cu mâinile încrucișate, cu o fețișoară ghidușă și concentrată, în același timp, simpaticul evreu Aaron cu părul ca de foc, îmblânzit doar de o rafinată kipa, pare să fie cufundat în niște calcule complicate.

La taifas

Lângă el, un trio insolit pare să stea la taifas: Elsa cea cu păr bălai, frumoasă și mândră reprezentantă a germanilor dobrogeni, Floarea, țiganca, ce își ține părul bogat și negru ca tăciunele sub o băsmăluța tivită cu bănuți stă așezată turcește cu mâna pe cufărul în care își ține toată averea, în timp ce salba de galbeni pare că îi saltă pe piept. În stânga ei, se află Canan, o turcoaică de o frumusețe răpitoare, întrupată parcă din celebrele povești spuse de Șeherezada, pe parcursul celor „O mie și una de nopți”.

papusi elena orbocea muzeul de arta populara constanta

 

Cu un aer romantic, puțin dus pe gânduri, junele italian Mario, cu trup zvelt, are o privire care îi sporește farmecul. Alături îi stă Ana, ucraineanca cu elegante cizmulițe roșii, frumoasă ca florile pe care le poartă ca podoabă în păr. Pare că e gata să joace, pe ritmurile unui bouzouki strunit de gânditorul grec Aris, frumos ca un Adonis. Lângă ei se află Chira, o mândră armâncă cu trup zvelt ce ține într-o mână un ghem de lână pe care pare să se depene povestea strămoșilor săi păstori.

papusile dobrogei elena orbocea muzeul de arta populara constanta

Cu un suman lung din pănură, cu găitane negre, încins cu chimir din piele și încălțat cu cizme lungi, tot din piele, maghiarul Istvan, cu mustața sa cea neagră are o privire mucalită. Lângă el se află Milena, o frumoasă bulgăroaică cu opinci și cu păr bogat.

papusi elena orbocea muzeul de arta populara constanta

Alaiul păpușilor în straie de sărbătoare este încheiat de Varvara, cu fața care parcă îi râde de bucurie, mândră reprezentantă a rușilor-lipoveni, cu iubca sa în care se reflectă culoarea cerului și a apelor, și de Serin, o elegantă tătăroaică, cu trupul mlădios înveșmântat cu straie fine cu dantele fine.

Armonie multietnică

Așa oaspeți precum cele 14 păpuși care au poposit pe 12 octombrie la Muzeul de Artă Populară Constanța, împreună cu „mama“ lor, Elena Orbocea, trebuiau să aibă și o primire pe măsură. Așa că au fost întâmpinați cu muzică, dans și voie bună, într-un spectacol plin de culoare, în care s-a reflectat frumusețea mozaicului multietnic dobrogean. Gazde au fost directorul Muzeului de Artă Populară, dr. Maria Magiru, alături de președintele sucursalei Constanța a Uniunii Armenilor din România, Liviu Merdinian, evenimentul cultural fiind onorat de prezența Excelenței Sale Ambasadorul Republicii Armenia la București, Sergey Minasyan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vă mulțumesc foarte mult pentru invitația de a participa la această frumoasă manifestare. (…) Păpușile armenești au avut și ele un rol foarte important în istoria poporului nostru și au fost foarte mult întrebuințate. În Armenia, fiecare eveniment religios sau tradițional a avut păpușa sa specifică. Dar, în decursul anilor, aceste practici au fost uitate și s-a uitat și întrebuințarea păpușilor. (…) De aceea, apreciez foarte mult acest eveniment, important și pentru că noi, deoarece în diasporă e bine să păstrăm tradițiile, pentru ca aceste păpuși să reprezinte istoria poporului nostru. (…) Este important și salutar că în această expoziție sunt reprezentate toate etniile care trăiesc în Dobrogea. Prin păpuși se realizează și o mai mare apropiere între oameni, pe acest pământ dobrogean. Ele ne învață iubirea și respectul între oameni, dar și între popoare”, a spus ambasadorul Republicii Armenia la București, Sergey Minasyan.

„Din partea românilor dobrogeni a cântat Maria Iliev, aromânii au fost reprezentanți, tot prin cântec, de Florentina Gârțu, iar bulgarii, de Teodora Carpuz. Din partea comunității rușilor lipoveni a cântat Rodica Rodion. Diana Neagu a susținut un recital la tradiționalul instrument grecesc bouzouki, iar reprezentanta turcilor, Alev Gafar, a oferit un microrecital la vioară. Ailis Molamet a prezentat un spectaculos dans tătăresc, iar armeanca Cristina Odabashean a încheiat evenimentul cu două cântece emoționante, unul în armeană și unul în română, dedicat celor prezenți, indiferent de etnia pe care o reprezintă”, după cum se arată pe site-ul Muzeului de Artă Populară Constanța.

Aceasta este doar o simplă prezentare a frumoaselor păpuși. Veniți la Muzeul de Artă Populară Constanța până pe 9 noiembrie, ca să le admirați costumele inspirate de portul popular și lucrate cu o migală rar întâlnită de către Elena Orbocea. Le veți îndrăgi imediat!

Mirela STÎNGĂ

culturaconstanta.ro

  • 42
  •