Mihai Stepan Cazazian

CONSTANȚA / Oameni care au fost

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

            Întâlnirea tematică săptămânală din foișorul bisericii armene din Constanța, din 2 octombrie a.c., a fost închinată vieții și activității teologului arhimandrid mitrofor Zareh Baronian, vicar eparhial administrativ al Arhiepiscopiei Armene din România. Astăzi ar fi împlinit 79 de ani, dar s-a stins prematur, cu patru ani în urmă, îndoliind întreaga comunitate care l-a apreciat și iubit.

            După păstrarea unui moment de reculegere în memoria sa, doamna Madelaine Simion (n. Măgârdician) și-a început expunerea, trecând în revistă succint câteva date biografice semnificative:

            Născut într-o familie de intelectuali armeni, a primit numele de botez Hagop, pe care l-a schimbat mai târziu, la hirotonisire, cu Zareh, desigur și în onoarea tatălui său, poet cunoscut, cu pseudonimul literar Bălbul. Familia, cu tradiții culturale și religioase solide (tatăl – profesor la Școala Armeană -, mama, Haigui, – învățătoare de armeană și germană -,  bunicul și ambii unchi – preoți.), l-a îndrumat către cariera ecleziastică.

            Școlile prin care a trecut tânărul Hagop i-au dezvoltat aptitudinile native și l-au format ca om de cultură; Școala Elementară Armeană din București, Liceul Pedagogic din Erevan, Academia Teologică de la Ecimiadzin, Academia Teologică din Zagorsc (Rusia), toate au contribuit la desăvârșirea instruirii și educației sale.

            În 1975 și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Liturghia Bisericii Armene în cadrul liturghiilor celorlalte rituri liturgice răsăritene.” (Studiu comparativ) tradusă, ulterior, în germană și armeană, obținând calificativul „Excepțional”, după care a urcat progresiv treptele ierarhiei clericale.

            La scurt timp după aceasta a fost propus pentru funcția de Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România, funcție pe care – din motive de sănătate – n-a putut-o accepta, retrăgându-și candidatura.

            De-a lungul carierei sale vocaționale n-a încetat nici un moment să studieze, să gândească și să-și  publice opiniile, relevând inepuizabile adevăruri din domeniul preoțesc.

            A dat luminii tiparului numeroase articole cu caracter istoric, religios și cultural, studii diverse, cu scopul de a face cunoscut specificul Bisericii Armene credincioșilor ortodocși din România, precum „6oo de ani de la înființarea Episcopiei Armene din Moldova”; „Ce știm și ce nu știm despre Crăciun și Anul Nou”; „Lămuriri asupra datei Paștelui”, etc. La acestea se adugă o seamă de articole publicate în țară și în străinătate atât despre Biserica Ortodoxă română, cât și despre Biserica Apostolică Ortodoxă Armeană, pe o varietate de teme religioase, literare, științifice.

            A fost un model de comportament moral și civic.

            Toți veneau la slujbele sale, armeni și români deopotrivă, ca să-l vadă, să-l asculte pe „popa cel frumos”, fiindcă era într-adevăr înzestrat cu un chip atrăgător, o magie a prezenței și discursului, de care nu te puteai dezlipi ușor.

            Nelipsit de la spectacolele de operă și de la Filarmonică, avea propria sa lojă. Intelectual rasat, era pasionat de muzică și literatură, în genere, de cultura de orice fel.

Își cunoștea bine enoriașii; le împărtășea bucuriile și durerile; era admirat și iubit de toți, fie ei armeni sau români.

            Doamna Madelaine își amintește cu emoție că venea la familia ei, în casa lor din Eforie Sud, unde se simțea foarte bine în timpul discuțiilor lungi cu caracter religios și politic,  cu tatăl ei, Aram.

            Eu, de asemenea, îmi amintesc cum l-am cunoscut la Erevan, pe când era student la Ecimiadzin,cu ocazia unui revelion, în casa familiei Saco și Nuți Șamirian (care s-au mutat ulterior la București ), unde fuseseră invitați și ai mei. (Mă dusesem să-l văd pe tatăl meu, eliberat cu zece ani în urmă din închisorile siberiene, unde ajunsese fără vină, fără judecată, împreună cu alți șapte armeni din Constanța și douăzeci din București – intelectuali și oameni de afaceri – , la recomandarea bravilor noștri conaționali armeni, nevrednici de pomenire. Dar asta-i altă poveste. . . )

            Ascultam tăcuți, îngândurați și triști, cu gândul probabil – la inexorabilele legi ale naturii și destinului, care ne despart de cei pe care atât de mult i-am iubit. Nostalgia plutea în aer. Era ocazia perfectă pentru momentul poetic: doamna Azadui Benlian ne-a recitat din versurile poetului Zareh Bălbul (tatăl celui azi omagiat):

            „Ահա բաժակս իմին փոքրիկ,

            Ուր քամեր եմ խոնարհ այգիս,

            Ուր պարպեր եմ բոցն ալիքիս,

            Ուր բանտեր եմ հոգիս մրրիկ.” 

                      și în traducerea recitatoarei:

                        „Iată cupa mea micuță,

                        Unde mi-am stors livada blajină,

                        Unde am golit flacăra învolburată,

                        Unde am zăvorât sufletul furtunos.”

                                               A.S.G. 

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *