Mihai Stepan Cazazian

CONSTANȚA / Atelier de creație în pregătirea Paștelui

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Sâmbătă, 24 martie 2018, cei mai tineri membri ai comunității armene din Constanța au participat în sediul UAR Constanta la un atelier de creație a cărui temă principală a fost Sărbătoarea Paștelui. Sub îndrumarea Dnei Profesor Madlen Simion și a Dnei Lidia Ștefănescu, profesor la Colegiul de Artă “Regina Maria”, cei doisprezece micuți au confecționat cu migală și  pasiune mici opere de artă! Nimic nu s-a comparat cu bucuria din ochii lor atunci când și-au văzut rodul muncii. Însă dincolo de truda în sine, faptul că au fost împreună, că s-au jucat împreună, că s-au bucurat împreună, a fost cea mai mare realizare a unei comunități care dovedește de fiecare dată că va dăinui.

Luiza Terzian

Foto – Alis Avachian

  •  
  •