Mihai Stepan Cazazian

Conferința științifică internațională dedicată Patrimoniului Cultural Româno-Armean. Începutul unui nou drum pentru cercetările din domeniul armenologiei

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

SONY DSC

 

Cercetarea științifică a relațiilor seculare armeano-române datează de la mijlocul secolului al XIX-lea. În anii ’20-’30 ai secolului XX, aceste studii s-au ridicat la un nou nivel prin efortul unei personalității remarcabile, omului de stat și istoricul român Nicolae Iorga și a istoricului armean din România, Hagop Siruni. În ultimele decenii, ca urmare a evoluției științei, dar și a apariției noilor izvoare primare a apărut necesitatea trecerii la o nouă etapă de studiu sistematic al relațiilor armeano-române.

În cadrul Programului Interguvernamental de Colaborare în Domeniile Culturii, Educației și Știintei între Guvernul Republicii Armenia și România, semnat în septembrie 2011, pentru o perioadă de 5 ani și prin efortul comun al ministerelor culturii din Armenia și România, Ambasadei Republicii Armenia în România și Academiei Române, și cu sprijinul Uniunii Armenilor din România și Arhiepiscopiei Armene din România, între 30-31 octombrie a.c., a avut loc la București Conferința științifică internațională dedicată Patrimoniului Cultural Româno-Armean, la care alături de oameni de știință români au participat și zeci de cercetători din Armenia, Franța, Germania, Ucraina și Republica Moldova.

La deschiderea oficială a conferinței au luat cuvântul Ministrul Culturii al României, Daniel Barbu, Ambasadorul Republicii Armenia în România, Hamlet Gasparian, secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, subsecretarul de stat pentru minorități, Christiane Gertrud Cosmatu, directorul general al Departamentului Afaceri Regionale al MAE, Răzvan Rusu, Întâistătătorul Bisericii Armene din România, PS Episcop Datev Hagopian, Președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, coordonatorii științifici ai coferinței Dr. Viorel Achim și Dr. Levon Chookaszian.

În timpul celor 9 sesiuni ale conferinței de 2 zile, au fost prezentate 30 de rapoarte, care au cuprins toate domeniile relațiilor armeano-române și patrimoniului cultural armean din România, în special au fost puse în discuție chestiuni ce țin de istoria și problemele actuale ale comunității armene din România, activitatea comercial-economică a armenilor din România și Europa de Est, arhitectura bisericească armeană din România și influența acesteia asupra arhitecturii române și europene. Câteva rapoarte au fost dedicate veșmintelor armenești bisericești, picturii bisericești și în frescă, dar au fost evidențiate și caracteristicile comune ale culturii etnografice armeano-române.

O continuare cultural-spirituală a conferinței a fost vizita între 1 și 3 noiembrie, în centrul tradițional al vieții spirituale a armenilor din România – în orașul Suceava, dar și vizitarea bisericilor, monumentelor, cartierelor și străzilor istorice armenești  din orașele românești cunoscute mai ales prin bogația patrimoniului armenesc – Târgu-Ocna, Botoșani, Roman. Grupul de participanți la conferință însoțit de doamna Irina Cajal-Marin, Sub-secretar de Stat în Ministerul Culturii al României, de asemenea au vizitat și au fost foarte bine primiți la mănăstirile medievale românești – Dragomirna, Putna, Sucevița, Moldovița și Voroneț, fapt care a permis crearea unei legături vii cu Biserica Ortodoxă Română.

Vizitarea monumentelor bisericești armenești și românești  a fost o bună oportunitate pentru a simți legăturile culturale armeano-române, precum și pentru a face cunoștință la fața locului cu patrimoniul cultural creat de armeni în România. Participanții la conferință s-au transpus parcă în acel mediu istorico-geografic, au mers pe drumurile comerciale medievale pe care le parcurgeau de secole negustorii armeni.

Momente de neuitat de bucurie și mândrie le-a oferit participanților mai ales orașul Suceava, care este unul dintre cele mai importante locuri din lume în afara granițelor istorice ale Armeniei, unde până în prezent există și funcționează două mănăstiri și trei biserici armenești.

Participanții la conferință au fost de asemenea invitați să viziteze Casa de Cultură Armeană din București. Aceasta a fost construită în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, în 1942, prin contribuția lui Hovsep și Victoria Dudian și poartă numele acestor binefăcători. Muzeul este de asemenea un depozit de obiecte reprezentând aproape toate domeniile culturii spirituale armene. Colecția de manuscrise a muzeului cuprinde aproximativ o sută de volume.

De un real interes a fost și colecția de sigilii și documente cu sigilii. Aceste sigilii create în mediu european, având stilizare armenească și heraldică europeană, reprezintă un amestec original de stiluri armenești și europene. Același lucru este valabil și pentru blazoane. În România au stat nu numai negustorii armeni bogați, dar și mai multe familii de armeni, care, după ce au căpătat o poziție înaltă în societatea din România și în Imperiul Austro-Ungar, și-au adoptat propriile blazoane speciale.

Pe cât de mult este studiată istoria comunității armene din România, pe atât de puțin, spre surprinderea noastră, este cercetată istoria artei armenești din România, iar fără studierea lucrărilor de artă create aici, istoria artei vizuale armene și picturii din sec. XVII-XVIII și mai ales istoria picturilor în frescă din secolele XV-XVI va fi practic incompletă.

Lucrările publicate și mai ales cele nepublicate ale faimosului istoric Hagop Siruni conțin un bogat material nu doar despre istoria și cultura comunității armene din România, dar și despre migrarea armenilor din Crimeea în Europa de Est și despre monumentele armenești din aceste locuri. Manuscrise nepublicate autorului sunt păstrate la Arhivele Naționale ale României, în fondul “Siruni”. Acesta din urmă include 1584 de volume scrise în limbile armeană și română, dar și în alte limbi orientale și europene, printre care există atât studii finalizate cât și copii ale informațiilor despre armeni din surse în limbi străine cu traducerea în română. Astfel arhiva Siruni conține și materiale armenești de la mai multe arhive.

În studiile lui Siruni scrise în limba română sunt menționate o mulțime de surse armenești primare cu traducerea paralelă în limba română, dar și copii ale sutelor de surse primare armenești – inscripții murale, descrieri ale manuscriselor, inscripții armenești de pe obiectele metalice și textile.

Cu mare satisfacție trebuie să menționăm că în ultima perioadă a fost adusă din SUA și transmisă Institutului de Manuscrise Matenadaran de la Erevan o bogată arhivă aparținând unuia dintre cei mai devotați armenologi Suren Kolangian, prin efortul fiului său care stă în SUA. Născut în România, Suren Kolangian și-a desfășurat cercetările în cadrul Institutului de Istorie din Armenia și al Institutului de Manuscrise Matenadaran. În arhiva Kolangian există de asemenea numeroase volume de memorii armenești din România scrise în română și armeană. Suren Kolangian a adunat cu grijă un număr mare de articole din presa română dedicate Armeniei și comunității armene din România.

Lucrările lui Siruni, deopotrivă cu studiile cercetărilor armenologilor români ne sugerează și astăzi diverse subiecte de cercetare – de la expresii materiale ale prezenței armenești în România, până la cercetări toponimice. Un număr de așezări românești poartă denumiri armenești, cum ar fi Areni și Argeș.

Studiul aprofundat în mediul românesc ar putea descoperi expresii interesante ale identității naționale armenești, care s-a păstrat neștirbită, chiar și în contextul condițiilor de viață și obiceiurilor românești. Un exemplu în acest sens este și tradiția pelerinajului la Hagigadar (îndeplinirea dorințelor), condiționată nu numai de respectarea acestui loc sacru în mediul românesc, dar și de o anumită memorie a unei părți a pelerinilor privind apartenența lor la neamul armenesc. Apropo, în satele din jurul mănăstirii a fost adoptat obiceiul armenesc al sacrificiului (pomană) – madagh.

Încă în perioada sovietică au fost editate câteva lucrări importante dedicate folclorului și etnografiei armenilor din România. În contextul unei colaborări între instituțiile de cercetare din cele două țări pentru continuarea acestor lucrări se poate merge mai departe și cerceta chestiunile legate de coexistența și întrepătrunderea culturilor și viabilitatea memoriei naționale și transmiterea acesteia din generație în generație.

Arhiepiscopia Armeană din România a devenit astăzi centrul care coordonează studierea istoriei comunității armene. Întâistătătorul Bisericii Armene PS Episcop Datev Hagopian subliniază faptul că aceste lucrări au o însemnătate nu doar științifică, ci și spiritual-națională, întrucât armenii din România nu uită că sunt purtătorii patrimoniului glorios al trecutului.

Armenii de astăzi din Romania, datorită evoluției evenimentelor, în mare parte sunt purtători ai culturii și mentalității mai mult românești, decât armenești. Astfel încât efortul de a păstra identitatea armeană, se rezumă la revelarea identității armene. Adică istoria și cultura armeană le este prezentată românilor și armenilor din România prin programe similare. Un rol important în acest proces îl are Uniunea Armenilor din România, președintele căreia este cunoscutul în România scriitor, om politic, membru al Senatului, fostul ministru al finanțelor și până de curând ministrul economiei, domnul Varujan Vosganian.

Deopotrivă cu chestiunile privind relațiile intreguvernamentale armeano-române, o importanță deosebită în promovarea dezvoltării armenologiei și păstrării identității armenești o poartă și activitatea Ambasadorului Republicii Armenia în România, bine-cunoscut în cercurile jurnalismului și diplomației armene, domnul Hamlet Gasparian, care prezintă chestiunile relațiilor cultural-istorice armeano-române  în fața autorităților române deja la nivel interguvernamental. Programul complex de păstrare, cercetare și prezentare a patrimoniului cultural româno-armean, în care este cuprinsă și această conferință științifică, reprezintă rezultatul acestei misiuni.

la microfonPe continentul european – și nu numai -, România este unul din locurile prezenței multiseculare a armenilor, încărcat cu un patrimoniu cultural armenesc excepțional de bogat. De veacuri armenii au lăsat urme de neșters pe meleagurile românești, au contribuit la formarea și dezvoltarea acestei țări, au dat personalități strălucite în toate domeniile vieții românești. S-a scris și s-a vorbit mult despre aceasta. Și astăzi această temă se află în atenția publică, atât a publicului larg – este suficient să urmărim presa și lista evenimentelor armenești –, cât și a cercurilor științifice : despre aceasta atestă sutele de studii și publicații ale autorilor români și străini contemporani.

Desigur că acest patrimoniu cultural deosebit face parte din paginile bogate și interesante ale istoriei României și dovedește deschiderea spiritului românesc, toleranța poporului român și capacitatea sa de a absorbi alte culturi, rezervându-le în același timp amprenta lor națională. Totodată, acest patrimoniu face parte și din istoria și cultura poporului armean, întrucât, prin jocul împrejurărilor, istoria armenilor s-a țesut și în afara teritoriului național, în alte colțuri ale lumii, unde, după spunea Nicolae Iorga, au fost create alte „Armenii”.

Așadar, după apariția celei de a treia Republici a Armeniei, în ultimele două decenii, statele noastre au luat măsuri privind conservarea, studierea și dezvoltarea acestui patrimoniu. Acest lucru este important mai ales în contextul european actual prin prisma dialogului cultural, al formării și educării noilor generații, ceea ce contribuie la o mai bună cunoaștere reciprocă, la adâncirea înțelegerii mutuale și a cooperării. Pe parcursul acestor ani s-a creat o solidă bază juridică : au fost semnate o seamă de acorduri interguvernamentale ce reglementează acest domeniu; este suficient să amintim doar de programul pe cinci ani privind cooperarea în domeniile culturii, educației și științei, semnat în septembrie 2011 la București, acord ce este actualizat de fiecare dată. Au fost semnate acorduri de cooperare și între instituții științifice și de învățământ, de exemplu între academiile de științe din România și Armenia, între universităție de la București și Erevan, iar un asemenea acord este în curs de elaborare între arhivele naționale.

Sperăm că în aceste programe, ce prezintă interes științific și educațional reciproc, își va găsi un loc însemnat și armenologia, ce are o bogată tradiție în România datorită încurajărilor lui Nicolae Iorga și mai ales muncii titanice a lui Hagop Siruni. Aceste strădanii, deși au continuat și după aceea și există și astăzi, au totuși nevoie de coordonare și aprofundare. Guvernul Armeniei acordă o deosebită importanță impulsionării armenologiei și este gata să facă demersurile necesare. Despre aceasta s-a vorbit atât la nivel ministerial, în cadrul vizitelor reciproce ale miniștrilor culturii și educației, cât și la nivel academic și universitar. Rămâne la latitudinea instituțiilor științifice și de învățământ, precum și la cea a comunității științifice, să hotărască perspectivele armenologiei în România.

Cred că această conferință științifică, ce face parte dintr-un program mai larg privind patrimoniul cultural armenesc din România, este o etapă importantă și va avea un aport considerabil în această întreprindere. Lucrăm la acest program de trei ani deja și în legătură cu aceasta doresc să-mi exprim recunoștința în primul rând ministerelor culturii din România și Armenia, personal miniștrilor, doamna Hasmik Poghosian și domnul Daniel Barbu. Este de la sine înțeles că forța motrice a unui asemenea program o reprezintă chiar deținătorul, purtătorul și continuatorul acestui patrimoniu, comunitatea armeană din România, alături de care avansăm mână în mână. Doresc să-mi exprim adânca recunoștință față de comunitate, prin persoana șefului Bisericii Armene din România, Preasfinția Sa Episcop Datev Hagopian, și a președintelui Uniunii Armenilor din România, domnul Varujan Vosganian, pentru solidaritate și deplină cooperare.”

Hamlet GASPARIAN

Ambasadorul Republicii Armenia

 

Astăzi la București funcționează două edituri armenești, Ararat a Uniunii Armenilor din România și editura Arhiepiscopiei Armene din România, Zamca. Ambele edituri împreună cu revistele armenești Ararat  și Nor Ghiank publică lucrări de armenologie ale oamenilor de știință români și armeni.

Se poate spune cu certitudine că datorită atenției date de Guvernul Armeniei și cooperarea interstatală româno-armeană,  eforturilor comune ale Arhiepiscopiei Armene din România, Uniunii Armenilor din România, Ambasadei Republicii Armenia din România studiile de armenologie vor ajunge la un nou nivel, fapt la care contribuie și această conferință.

Există multe similitudini între armenii din Crimeea, Noul-Nakhichevan, Ucraina, Polonia, Ungaria, Republica Moldova și cei din România: cu toții se consideră descendenți de la Ani. Din acest motiv informația existentă despre viața și obiceiurile armenilor din aceste țări oferă o informație suplimentață pentru cercetarea vieții cotidiene româno-armene. Această situație a fost menționată în mai multe raporte din cadrul conferinței științifice. Astfel, pornind de la aceste similitudini și având în vedere potențialul intelectual al mediului armeano-român a venit timpul pentru a fonda la București un centru de studiere al comunităților armenești din estul Europei. Scopul acestui centru ar putea fi cercetarea multilaterală a istoriei, culturii, etnografiei, folclorului, graiului local și literaturii armenilor din aceste țări ca descendenți de la Ani.

De altfel, după spusele domnului Ambasador Gasparian, partea armeană a propus în nenumărate rânduri, la nivel ministerial colegilor români pentru a crea un centru armean de cercetare în cadrul Universității din București, unde deja se predă limba și civilizația armeană.

București-Erevan

Vardan DEVRIKIAN,

Doctor în filologie,

Director adjunct al Institutului de Literatură a Armeniei

Gayane POGHOSIAN

Doctor în științe biologice

     

 

 

  •  
  •