Mihai Stepan Cazazian

CONFERINȚĂ la PARIS / « Salvarea armenilor de pe Musa Dagh de către Marina Națională Franceză »

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Iată titlul conferintei la care am participat săptămâna trecută la Yan’s Club la Paris. Avem cu totii în memorie scene din romanul lui Franz Werfel și mai recent ecranizarea episodului Musa Dagh (sau Musa Ler, în armeană) din filmul « The Promise » produs de Kirk Kirkorian. Dar pentru prima oară am asistat la o expunere neromanțată, făcută pe baze de date reale a evenimentului. Conferențiarul este Jean Cordelle, nepotul căpitanului de vas Jean Le Mee, din Marina Natională Franceză, care a participat la salvarea a 4092 armeni, de pe plaja Ras El Mina, la poalele muntelui Musa.

Le Mee comanda crucișătorul Desaix, unul dintre cele cinci vase franceze care au coordonat această actiune de salvare între 5-14 septembrie 1915. Domnul Cordelle nu si-a cunoscut bunicul, acesta murind la 34 ani, în 1927, dar în dorinta de a cunoaste cât mai multe despre acest bunic erou, a făcut cercetări extrem de aprofundate în documentele sale personale (găsind 19 poze adnotate făcute de comandant în timpul acestei actiuni) dar si în documentele de arhivă a Marinei Naționale Franceze. Este absolut impresionant câte informatii de mare exactitate se găsesc în carnetele de bord ale acestor vase. ( vezi aici carnetele de bord)

Ele mentionează în detaliu etapele actiunii, descrierea luării de contact cu căpeteniile armenilor care trimiseseră semnalele de alarmă, cunoasterea numărului de persoane de salvat (era vorba de locuitorii a cinci sate), organizarea coborârii treptate a ocupantilor muntelui spre plaja Ras El Mina, organizarea exactă a convoaielor care urmau să urce în vase, rând pe rând. Si, înainte de toate concretizarea unui plan de derutare a atacurilor turcesti asupra locului. Toate acestea au fost discutate între căpitanii de vas si căpeteniile armenesti (în număr de 7), de la egal la egal, într-o ambiantă de considerație reciprocă (una dintre căpetenii vorbea perfect franceza).

Ultimii îmbarcati au fost cei 600 de combatanti si căpeteniile lor. Actiunea de salvare a putut fi dusă la bun sfârsit, nu s-a soldat decât cu un singur mort, un bărbat care nu mai putea fi salvat, dar pe care l-au îmbarcat, ca să nu îl lase în urma lor si murind pe vas, a fost aruncat în mare, asa cum se face cu marinarii, înfăsurat în giulgiu. Pănă si acest moment este fotografiat si în caietele contabile ale vasului, este mentionat numărul de două cearceafuri ce au fost folosite pentru acest eveniment. Comandantii vaselor si-au luat răspunderea unor actiuni, pe care un răspuns tardiv al ierahiei lor, le-ar fi pus în pericol, salvând astfel ce s-a putut dintr-o populatie supusă anihilării. Marinarii bretoni ( Jean Le Mee era breton si echipajul la fel) au stabilit legături afective cu aceste suflete atât de chinuite, i-au apreciat si au fost alături de ei si după debarcarea în Egipt, când odată miracolul săvârsit, acesti supravietuitori au început să organizeze o viată nouă si în primul rând să clădească un lăcas de cult,  în care să-i multumească lui Dumnezeu.

In duminica ce a urmat conferinta, m-am întâlnit cu domnul Cordelle la biserica armeană, si când l-am întrebat mirată, cum se face că vine la noi la biserică, mi-a răspuns : stimată doamnă, legătura pe care o am cu Biserica Armeană nu vine de ieri, de azi, ea a început la 26 octombrie 1915, când, după debarcarea în Egipt, populatia de supravietuitori l-a invitat pe bunicul meu să participe la slujba Liturghiei armenesti…

Dr. Alice Pambuccian Grigorian

  • 17
  •