Mihai Stepan Cazazian

COMUNICAT / Evocarea Arhiepiscopului Dirayr Mardichian la 5 ani de la trecerea la Domnul

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

mardichian 2

Duminică, 10 mai 2015, PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, va oficia Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Arhangheli “Mihail și Gavril” din București, începând cu ora 10:30. După oficierea Sfintei Liturghii se va săvârși slujba de parastas spre odihna sufletului celui mereu vrednic de pomenire Arhiepiscop Dirayr Mardichian, fostul conducător al Eparhiei Armene din România, trecut la Domnul în urma cu 5 ani.

Conducerea Eparhiei îi invită pe cei prezenți la festivitatea de evocare a personalității fostului  arhipăstor al credincioșilor armeni din România, festivitate care va avea loc în sala mare a Bibliotecii Dudian, după terminarea slujbei de parastas.

La evocare vor participa E.S. Hamlet Gasparian, Ambasador al  Armeniei în România, senatorul Varujan Vosganian, deputatul Varujan Pambuccian, reprezentanți ai comunității armene din România și Bulgaria care l-au cunoscut.

În sala bibliotecii, vor fi expuse  numeroase fotografii, cărți și un film, care vin să păstreze vie în memoria tuturor  truda desfășurată de regretatul Arhiepiscop Dirayr Mardichian în cei 50 de ani de arhiepăstorire a acestei Eparhii. Vor fi oferite volumele editate la Editura Ararat

  • “O viață sub semnul Crucii – IPS Dirayr Mardichian, în dialog cu Vartan Arachelian” (Ed. Ararat, București, 2000);
  • “Memorii despre Sanctitatea Sa Vasken I” (2004)

După aceste evenimente sunteți invitați să luați parte la o agapă frățească spre pomenirea Înalt Preasfințitului Dirayr Mardichian.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România

  •  
  •