Arhiepiscopia Armeana

Comunicat din partea Arhiepiscopiei Armene din România

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

          Datorită stării de urgenţă, autorităţile în această perioadă interzic accesul enoriaşilor în Biserici şi în cimitire. La iniţiativa P.S. Episcop Datev Hagopian, Ȋntâistătătorul al Arhiepiscopiei Armene din România, ne adresăm credincioşilor, care doresc slujbe de parastas, pomeniri pentru cei adormiţi din Cimitirele Armeneşti, să ne adreseze şi să trimită la email-ul Arhiepiscopiei armene (arhiepiscopie@armeana.ro ) pomelnice sau acatiste, care vor fi slujite la morminte cu o lumânare şi rugăciune de câtre preoţii din cadrul Eparhiei. Totodată vă reamintim faptul, că enoriaşii, care doresc a fi spovediţi şi împărtăşiţi, să solicite telefonic preoţii. Preoții din cadrul Eparhiei vor fi accesibili în continuare enoriașilor pentru satisfacerea cerințelor duhovnicești şi vor fi alături de oamenii în nevoi şi în special de cei vârstnici, care în această perioadă se află în stare de izolare la domiciliu conform Ordonanţelor Militare.

          Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne ajută să depăşim această grea perioadă nemaiîntălnită până acum şi să vină ziua, când ne vom bucura din nou a fi împreună.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

  •  
  •  

One Response to Comunicat din partea Arhiepiscopiei Armene din România

  1. Dolmanian Mahitar May 9, 2020 at 11:46 am

    Multumim ca sunteti aiaturi de noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *