Mihai Stepan Cazazian

Comunicat de presa / Apelul oficialilor americani pentru a sprijini Teledonul Fondului Armenia 

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Erevan, 10 noiembrie 2017 – “Un Arțakh roditor” este tema teledonului din acest an al Fondului ArmeniaÎncasările de la eveniment, care va avea loc pe 23 noiembrie a.c., vor fi destinate forării puțurilor de adâncime, construcției sistemelor de irigare prin picurare și instalării de panouri de sisteme solare pe teritoriul Arțakh-ului.
Ca și în anii precedenți, câțiva oficiali americani aleși prin votul electoratului și celebrități au emis apeluri care vor fi transmise 
în timpul teledonului, îndemnând publicul să urmărească evenimentul și să facă donații în sprijinul prosperitătii Armeniei și a Arțakh-ului. Până în prezent, lista liderilor americani care au postat videoclipuri online cu apeluri include primarul orașului Los Angeles Eric Garcetti și reprezentanții americani Tulsi Gabbard și Adam Schiff.
În mesajul său către locuitorii orașului Los Angeles, primarul Eric Garcetti  îndeamnă să sprijine teledonul și adaugă: “Ajutorul dvs. astăzi va aduce o mare diferență. Vă rugăm să oferiți ceea ce puteți
 în această zi de sărbătoare ” (N.T. aluzie la data de 23 noiembrie=Thanksgiving). În apelul său de susținere, doamna Tulsi Gabbard -membră a Camerei Reprezentanților menționează că, începând din 1992, Fondul Armenia a implementat mii de proiecte și programe în Armenia și Arțakh. “Cu ajutorul vostru,” afirmă ea, “prima fază a programului ” Un Arțakh roditor ” va iriga 4.000 de acri de teren din 70 de ferme, generând mai mult de 12  milioane dolari din cultivarea terenurilor, prelucrarea produselor alimentare și exporturi. Mulțumesc că participi la aceasta misiune incredibilă “. 
Adam Schiff -membru al Camerei Reprezentanților- îndeamnă la rândul său populația  sprijine teledonul afirmând că “Teledonul din acest an, intitulat ” Un Arțakh roditor “, va ajuta în mare măsură  fermierii din Arțakh. Să sprijinim frații și surorile noastre din Arțakh, alăturându-ne eforturilor Fondului Armenia” .

Teledonul Fondului Armenia este organizat anual la Los Angeles de Ziua internațională a  Recunoștinței (Thanksgiving).

Evenimentul este difuzat în Statele Unite și live pe webcast.
De la începuturile sale în urmă cu 25 de ani, Fondul Armenia a implementat peste 50.000 de proiecte în Armenia și Arțakh, cu o valoare totală de peste 350 milioane dolari,prin sprijinul a aproape 700.000 de donatori. Aceste proiecte includ construcția sau renovarea a mai mult de 605 km de drumuri și autostrăzi, 580 kilometri de retele de alimentare cu apă , 149 kilometri de rețele furnizare de gaze, 70 km de linii electrice, 359 școli și grădinițe , 24 de centre comunitare , 500 de case și apartamente , 75 spitale și clinici, 58 instituții culturale și complexe sportive , 100 de sere precum și 169 de inițiative educaționale, culturale și științifice.

Fondul Armenia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *