Mihai Stepan Cazazian

COMUNICAT ARHIEPISCOPIA ARMEANĂ / Pelerinajul organizat pentru prăznuirea Adormirii Maicii Domnului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

14017847_1227440287280355_2110099797_n

 

Frumoasele dorințe ale armenilor din România dar și cele ale multor credincioși români s-au împlinit și în acest an. Sute de credincioși armeni și români  s-au îndreptat spre Mănăstirea Hagigadar în zilele mijlocului lunii august, pentru a participa la tradiționalul pelerinaj care se desfășoară de mai bine de 5 veacuri către Mănăstirea Împlinitoarei de dorințe, a Sfintei Născătoare de Dumnezeu.

Pelerinajul, organizat pentru prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, sărbătorit de armeni anul acesta în ziua de duminică,14 august, a fost binecuvântat de Dumnezeu cu o vreme minunată, soare, lumină, bucurie în inimi și împliniri în rugăciuni! În mijlocul multelor sute de credincioși armeni și români care au urcat pe colina Mănăstirii Hagigadar s-a aflat,începând din dimineața zilei de sâmbătă, 13 august, Întâistătătorul Arhiepiscopiei Armene din România, PS Episcop Datev Hagopian, întâmpinat la sosire de PC Protoiereu Avedis Mandalian, Vicar general al Arhiepiscopiei Armene din România, PC Pr Stavrofor Kirkor Holca, vicar administrativ, PC Pr Stavrofor Torkom Mandalian, Paroh al Parohiei Armene din Suceava, PC Pr Stavrofor Oșakan Khachatryan din Parohia Constanța.  Alături de slujitorii Eparhiei Armene din România s-a aflat și PC Pr Stavrofor Norayr Gandjumian, originar din România, actualmente slujitor al bisericii Armene din Suedia.

Pe parcursul zilelor pelerinajului PS Episcop Datev, însoțit de  preoții Eparhiei, a vizitat Bisericile Sf Simeon și Zamca, săvîrșind slujbe întru pomenirea ctitorilor acestor lăcașuri  de rugăciune, mândre și falnice monumente ale trecutului  și prezentului armenilor pe aceste meleaguri. Zilele pelerinajului au cuprins restul slujbelor, rânduite conform canonelor și tradiției Bisericii Apostolice Armene, vecernia de sâmbătă –Înaintea prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, precum și procesiunea urcării spre Mănăstirea Hagigadar, duminică 14 august, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii și slujba sfințirii strugurilor, desfășurate în fața credincioșilor prezenți.

14031160_1226598507364533_1279311111_n

PC Episcop datev Hagopian alături de Ioan Lungu, primarul municipiului Suceava

 

Au participat alături de credincioși oficialități de seamă, primarul municipiului Suceava, dl. Ioan Lungu, prefectul județului Suceava și primarul comunei Moara, reprezentantul Ambasadei Armeniei, dl. consul Ashot Grigoryan, dl. Senator Varujan Vosganian, președintele UAR România, dl. deputat Varujan Pambuccian, liderul Minoritatilor Naționale. Mai mult de 300 armeni au reprezentat comunitățile armene din București, Pitești, Constanța, Galați, Focșani, Roman, Tg Ocna, Bacău, Botoșani, Iași, Suceava, Brăila, Armenia, SUA și Turcia. A participat președintele Curtei Constituționale din Armenia, dl. Gagik Harutyunyan, precum și binefăcătorii Mănăstirii Hagigadar, dl. Agop Kouyoumdjian și Ica Kouyoumdjian.

În prezența acestora PS Episcop Datev a săvârșit slujba de sfințire a trapezei Mănăstirii, inaugurând clădire total renovată care adăpostește camere pentru ierarhi, preoți și pelerini dar și sala în care se va desfășura agapa tradițională a hramului, pregătirile acestei agape începând în seara precedentă cu slujba sfințirii bucatelor ce se pregătesc. Clădirea a fost renovată cu finanțare majoritar  guvernamentală.

În fața tuturor celor prezenți PS Episcop Datev a rostit cuvântul de învățătură pentru credincioși și de mulțumire către Dumnezeu, cu adâncă plecăciune spre Sfînta Născătoare De Dumnezeu, Împlinitoarea dorințelor creștinilor, mijlocitoare a rugăciunilor celor ce cu evlavie se închină în acest sfânt lăcaș și ostenesc spre folosul acestei mănăstiri.13912517_1262558210443515_37008089267940211_n

Prea Sfinția Sa i-a binecuvântat pe toți, cu dragoste și mulțumire, îndemnându-i a se ruga pentru pace, bună înțelegere, armonie și iubire. ,,Rugați-vă neobosit pentru liniște, pace, pentru iubire, pentru sănătatea și binele tuturor!  Maica Domnului va privi în sufletele voastre,în inimile voastre…și vă va umple cu darul său! Bunul Dumnezeu să ocrotescă și să binecuvânteze pe toți cei care ne-au sprijinit spre a desăvârși lucrarea de renovare a acestui lăcaș și a acestei clădiri, care adăpostește astăzi bucuria împlinirii dorințelor noastre împrejurul acestei agape! Mulțumim tuturor…și Dumnezeu să binecuvânteze această țară și pe chivernisitorii acesteia care ne-au fost alături spre a vă putea bucura pe toți cu răsplată duhovnicească și cu gustarea bucatelor iubirii creștine!,,

Luni, 15 august, pelerinii au particpat la slujba oficiată în Mănăstirea Zamca, pentru pomenirea celor iubiți de noi dar adormiți întru Domnul. Cuvântul de învățătură și binecuvântare al Întâistătătorului Eparhiei a încheiat perioda pelerinajului transmițând tuturor bucuria celor împlinite și dorința fierbinte de a reveni…mereu, mereu pururi spre Hagigadar!

Mulțumim tuturor celor care au participat, tuturor celor care au fost aici,cu gândul, cu fapta, cu inima!

Pentru toți și în numele tuturor…mulțumim Măicuță Sfântă!

Mulțumim, Hagigadar!

Te rugăm neîncetat…ai milă de noi!

 

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

 

  •  
  •