Redactor

Compendiu de personaje şi personalităţi armeneşti

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Poetă, prozatoare, traducătoare, Anais Nersesian (n.1938), voce distinctă în poezia anilor şaptezeci, ni se prezintă de curând în veşmintele de gală ale istoricului şi criticului literar, dovadă stând acest masiv op Personaje armeneşti din literatura română ( Editura Ararat, 2009, 416 p.). Cercetare de pionerat, rod al unei vaste documentări de bibliotecă, cartea, înţesată de informaţie şi citate, scrisă cu devotament şi cu o vibraţie sufletească nedisimulată, este un fel de compendiu critic pe tema enunţată în titlu şi totodată un omagiu adus armenilor din România, literaţi, tip Gheorghe Asachi („le roumain d’Arménie, cum îl numeau contemporanii ) sau Garabet Ibrăileanu, fie că au fost domnitori sau oameni de artă (Zambaccian) sau de ştiinţă (extraordinara doctoriţă Marta Trancu Rainer). Sub lupa lui Anais Nersesian ni se conturează totodată într-o postură inedită personalităţi/personaje cu sânge armenesc, depistate în cronicile, memoriile sau proza unor autori români, începând cu Ureche, B. Petriceicu-Hasdeu, N. Iorga (documentele consultate de marele istoric atestă existenţa armenilor în Moldova încă din secolul XIII), M.Sadoveanu, şi terminând cu Panait Istrate, Anton Holban, G. Călinescu, Ştefan Bănulescu etc.

Cititorul va avea multe surprize pe parcursul lecturii acestei cărţi care echivalează, în ciuda caracterului uşor didactic, cu un doctorat în materie. Sursele de documentare precum şi lecturile autoarei se întind pe câteva secole, de la hrisoave şi pisanii emise în secolul XV, la Nicolae Şuţu, C. Sion („Arhondologia Moldovei”) şi până la Bogdan Căuş („Figuri de armeni din România”, Editura Ararat, 1998); bibliografia critică consultată stă sub semnul onestităţii şi obiectivităţii, ba chiar aducând în prim plan figuri de exegeţi aproape uitate precum Pompiliu Marcea sau Al. Talex, ceea nu înseamnă că Eugen Lovinescu sau Eugen Negrici, de pildă, sunt ignoraţi. Autoarea nu se mulţumeşte să dezbată doar tema enunţată, ci oferă veritabile eseuri şi uneori chiar micro-monografii despre prozatori precum Sadoveanu cu ai săi feciori „ai armencei Serpega”, nu alţii decât Ioan Vodă cel Cumplit şi Nicoară Potcoavă, conducători de oşti şi martiri ai neamului românesc, Hortensia Papadat-Bengescu, cu al său domn Kilian, pălărierul armean afectat de o gelozie obsesivă, personajul Hacik din trilogia lui Anton Holban etc.

De un spaţiu amplu se bucură „Panait Istrati şi prietenii săi armeni (Sarkis, Bakâr etc.), sau autorul lucrării „ Choses d’art arméniennes en Roumanie” , adică Nicolae Iorga, inclusiv în calitate de memorialist, „Eternul feminin în opera lui Garabet Ibrăileanu”, studiu urmat de încă două evocări ale personalităţii marelui critic de origine armeană, dar mai român şi mai european totodată decât mulţi români sadea, dacă ar fi să ne gândim doar la exegeza sa despre Eminescu, printre primele care au intrat în manuale, după cea a lui Maiorescu. Nu lipseşte, evident, nici „Conul Vasile Morţun”, printre altele, gazetar şi socialist militant, dar şi unul dintre editorii operei lui Eminescu.

Cu totul extraordinare ni se par studiile, inclusiv prin stilul pictural, adaptat la clar-obscurul faimosului univers românesc, PDouă personaje călinesciene şi K.H. Zambaccian” (Saferian Manigomian şi Babighian) şi Sultana, fiica lui Saferian, „specimen al rasei orientale adaptate prin educaţie şi mod de viaţă mediului european, victimă voluntară a lui Ioanide, „faunul fără vârstă”. Pentru prima dată ni se oferă ştiri din culisele vieţii rocamboleşti ale rafinatului negustor de artă armean, şi totodată avatarul colecţiilor sale de artă românească şi străină, precum şi al destinului Muzeului omonim. Aceeaşi subtilă disociere analitică între model şi nuanţele ficţionalizării o face Anais Nersesian şi în cazul doctorului Levon Mirahorian devenit „Marele Pontif” în romanul omnim al Henriettei Yvonne Stahl. Excelentă ni se pare îndeosebi viziunea autoarei despre personajul Aram Telguran din „Cartea Milionarului”.

In Metopolis există un local numit „La Bodega Armeanului”, un soi de cenaclu al localnicilor dornici să-şi petreacă timpul la o cafea, să depene snoave şi povestiri, „să-şi cheltuiască rispa de minte şi fantezie în folosul înţelegerii oamenilor şi a lucrurilor”. Numele bodegii însă n-are nicio noimă, căci nimeni nu-şi aminteşte să fi existat vreun armean în Metopolis şi pe deasupra legat de tejgheaua unei cârciumi. Şi totuşi în amalgamul de personaje, spaţiu şi timp ocult şi nesigur, pe lângă protagonistul narator, Milionarul, există şi un Aram Telguran, deţinătorul unei cafenele de la marginea portului Mavrocordat, ce n-are de-a face cu Bodega Armeanului din Metopolis. Povestea lui Aram este mai veche decât Bizanţul sau Egiptul antic, putând fi situată în timpurile Potopului. Vechimea seminţiei n-are nico legătură cu vârsta biologică, Aram îşi susţine cu mândrie originea biblică, descendenţa din Iafet, părintele celor dintâi neamuri creştinate din istorie. Telguran este o sinteză a stihiilor benefice, tip fertilitatea căldurii, visul învăluitor al viscolului, lacuri cu hermine limpezi şi albe în care se oglindesc vârfurile de cinci mii de metri ale Araratului. Suntem în plin mit transmis telepatic memoriei colective şi visului. Povestea lui de dragoste cu Iapa-Roşie, singura fiinţă cu care Telguran e compatibil prin stranietatea am zice salvador-daliană ( părul roşu, rochie de purpură, candide dantelele, colier, haina din piele de bivol, celtică, credem noi, spre a fi în nota baroc-onirică a lui Ştefan Bănulescu) devine dintr-o ceremonie erotică, dintr-un ritual de farmece rapsodice, dragoste sacră. Sacrul şi profanul, ca la Mircea Eliade, înaintează mână-n mână.

Nu cred că există un pasaj mai nimerit pentru a încheia aceste note la cartea lui Anais Nersesian (ignorată din păcate chiar de reprezentanţii minorităţii armene din Parlament, autoarea fiind de o discreţie şi de o modestie care-i confirmă de fapt extraordinarul caracter) decât această invocaţie îndrăgostită şi sapienţială tipică pentru rătăcitorul personaj: „Ai venit la mine şi mă sfătuieşti zeeşte, să aşezi legile firii înaintea celor învăţate în temple. Viaţa lungă e la dreapta ta, iar în stânga ta bogăţia şi slava, femeie aleasă şi iubită ce eşti. Din gura ta iese dreptatea, legea veche şi mila pe limbă le porţi”

Geo Vasile

din Romania Literara nr.31/2010

  •  
  •