Redactor

Comori ale lumii MATENADARANUL DIN EREVAN

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Când, la începutul lunii octombrie, am ajuns la Erevan, încă nu se stinseseră ecourile unui eveniment socotit în Capitala armeană drept „o adevărată minune”, o realizare de-a dreptul „epocală”.

Despre ce era vorba?

Pe solul stâncos al uneia dintre cele şapte coline ale Erevanului, care tocmai împlinise 2793 de ani, se înălţase într-un timp record (mai puţin de trei ani) noua clădire a celebrului Matenadaran – Institutul de cercetare a manuscriselor rare „Mesrop Maştoţ”, clădire inaugurată cu prilejul sărbătoririi, pe 21 septembrie, a două decenii de la dobândirea independenţei Republicii Armenia, după dezmembrarea Uniunii Sovietice.

Este o clădire istorică, aşa cum a fost şi vechea clădire monumentală, ridicată în 1959, cu prilejul inaugurării Institutului de cercetare a manuscriselor rare.

Dar să vedem, mai întâi, ce înseamnă Matenadaran? Acesta este numele a ceea ce în limba armeană înseamnă „bibliotecă de manuscrise” – Manuscriptorium.

Matenadaranul din Erevan poartă numele lui Mesrop Maştoţ (361- 440), cel care a creat alfabetul armean în anul 405, inaugurând astfel „secolul de aur” al culturii armene. Este vorba despre cel mai mare centru de studiere  şi conservare a manuscriselor armene din lume, printre care se numără şi centrele de la Ierusalim, Veneţia, Viena şi Londra.

Adevărat tezaur al culturii  scrise, Matenadaranul posedă originalele şi copiile de mână a 18.000 de manuscrise (numai în ultimii trei ani, numărul acestora sporind cu 1.500 de manuscrise) şi circa 450.000 de documente de arhivă nu numai în armeană, ci şi în latină, greacă, siriacă, aramaică, ebraică, arabă, persană, etiopiană, hindi, japoneză, slavonă veche, română şi în alte limbi, precum şi peste 3.000 de cărţi rare.

O caracteristică aparte a acestui centru al moştenirii culturale mondiale este faptul că multe manuscrise originale fiind pierdute în limbile lor, de-a lungul secolelor, au rămas cunoscute în lume graţie traducerii în armeană, fiind salvate astfel de la pieire şi puse la dispoziţia celor interesaţi.

Manuscrisele de la Matenadaran includ aproape toate domeniile culturii şi ştiinţei armene, din antichitate şi din evul mediu – istorie, literatură, gramatică, miniatură, traduceri, muzică, teatru, filozofie, geografie, ştiinţe juridice, matematică, astronomie, cosmografie, chimie, medicină ş.a.

Acest institut al manuscriselor are o istorie de secole, nucleul  lui constituindu-l colecţia de la Ecimiadzin – centrul spiritual al Bisericii Apostolice Armene. Conform mărturiei istoricului armean Ghazar Parpeţi (cca. 442-începutul sec. VI), Matenadaranul a luat fiinţă în secolul al V-lea, odată cu crearea alfabetului armean. Dar el a căpătat o importanţă deosebită după anul 1441, când reşedinţa Patriarhiei Supreme Armene (Catolicosatului) s-a mutat iarăşi la Ecimiadzin, venind de la reşedinţa din localitatea ciliciană Sis (azi Kozan din Turcia), una dintre cele douăsprezece (!) capitale ale Armeniei.

La Ecimiadzin şi în mănăstirile din apropiere au început să fie copiate sute de manuscrise, mai ales, începând din secolul al XVII-lea. Cu timpul, Matenadaranul din Ecimiadzin a devenit unul dintre cele mai bogate centre de păstrare a manuscriselor din Armenia.

Într-un colofon din 1668 este menţionat că, în vremea Patriarhului Suprem Philipos, biblioteca mănăstirii s-a îmbogăţit cu numeroase manuscrise. Din nefericire, în cursul celui de-al XVIII-lea secol, Ecimiadzin a fost, în repetate rânduri, ţinta unor atacuri ale cotropitorilor, astfel că la începutul secolului al XIX-lea, rămăsese doar un mic număr de manuscrise din vechea colecţie. Dar, după ataşarea Armeniei Răsărite la Imperiul Ţarist în 1828, pentru Matenadaranul din Ecimiadzin a început o nouă eră.

Arhiepiscopul Hovhannes Şakhhatunian – celebru specialist în manuscrise – a întocmit un prim catalog al manuscriselor de la Matenadaranul din Ecimiadzin, care includea 312 manuscrise. În 1840, la Sankt Petersburg au fost publicate traduceri ale acestui catalog (în franceză şi în rusă). Cel de-al doilea Catalog mai mare, care conţinea 2.340 de maucrise, a fost alcătuit de către episcopul Daniel Şakhnazarian, fiind cunoscut drept „Catalogul Garenian”, după numele editorului, în 1863.

Numărul acestor tezaure a crescut ulterior, când în procurarea, descrierea şi păstrarea unor manuscrise s-au implicat şi specialişti laici. Astfel, în pragul izbucnirii primului război mondial (1913), numărul manuscriselor ajunsese la 4.060, iar în 1915, anul declanşării GenociduluiArmean din Imperiul Otoman, Matenadaranul din Ecimiadzin a primit 1.628 manuscrise din diferite localităţi ale regiunii istorice armene Vaspurakan şi din Persia.

Matenadaranul a fost decretat proprietate a statului în decembrie 1929, iar cele peste 4.000 de manuscrise, evacuate la Moscova în 1915, au revenit la Ecimiadzin, între timp colecţia îmbogăţinudu-se cu alte 1.730 manuscrise. Cu timpul, i s-au adăugat colecţii de la Institutul de Studii Orientale Lazarian din Moscova, de la Seminarul Nersesian din Tiflis, de la Societatea Etnografică Armeană şi de la Muzeul Literaturii din Erevan.

„Buna Vestire”. Pictor Grigor Tatevaţi, 1378

            Matenadaranul din Ecimiadzin a fost transferat la Erevan în 1939, fiind reorganizat ca institut de cercetări ştiinţifice şi instalat, peste  două decenii, într-o nouă clădire monumentală, la capătul bulevardului Mesrop Maştoţ.

După 1965, au apărut primele două volume ale cataloagelor restrânse, conţinând  manuscrise armene. În 1984, a fost publicat vol. I al Catalogului Principal, iar în ultimele decenii s-a publicat un mare număr de monumente ale vechii literaturi armene, printre care  lucrări din secolele V-XVIII, dar şi traduceri ale unor autori greci, precum matematicianul şi astronomul Theon din Alexandria, filozofii Zenon şi Hermes Trismegistul. O mare valoare o reprezintă aşa-numitele hişatakaran-uri – colofoane ale manuscriselor armene.

În ultimii ani, aşa cum era şi firesc, Matenadaranul a intrat în epoca digitală, graţie sprijinului din partea Muzeului manuscriselor de la Universitatea St. John din statul  american Minnesota şi de la UNESCO, care încă din 1998, l-a inclus în catalogul „Memoria lumii”, având în vedere originalitatea şi însemnătatea institutului din Erevan în contextul moştenirii culturale universale.

Cu inaugurarea recentă a noii clădiri a Matenadaranului, s-a deschis o nouă pagină în istoria acestei străvechi instituţii armene de cultură.

 

 

 

 

Ajunsă la Erevan foarte curând după acest eveniment, era firesc nu numai să vizitez noul aşezământ, ci să stau de vorbă şi cu directorul său din ultimii patru ani, d-l HRACIA TAMRAZYAN, doctor în ştiinţe filologice, o autoritate a vieţii culturale armene, de la care am aflat că:

Această construcţie era foarte necesară nu numai pentru Matenadaran, în general, ci şi pentru dezvoltarea armenologiei, a cărei evoluţie era periclitată în ultimele decenii.

Talentatul arhitect Arthur Mesciyan a proiectat această clădire de cinci etaje, cu o suprafaţă de aproape 12.000 m.p., de patru ori mai mare decât clădirea iniţială, construită cu peste cinci decenii în urmă. S-au folosit soluţii arhitecturale noi, tehnologii moderne pentru a se asigura condiţii de siguranţă, de restaurare în laboratoare ultramoderne, de dotare şi de conservare a manuscriselor, dar şi de expunere a lor în condiţii excepţionale de climatizare şi iluminaţie. Noua sală de festivităţi, cu o capacitatede 200 persoane, are instalaţii moderne de vizualizare, de traducere simultană în patru limbi, de vizionare a unor filme de specialitate şi de organizare a unor reuniuni ştiinţifice, cum a fost chiar cea din ziua inaugurării – un amplu simpozion internaţional consacrat sărbătoririi a 1650 de ani de la naşterea lui Mesrop Maştoţ, nu numai creatorul alfabetului armean şi al primelor lucrări literare, dar şi patronul spiritual al Matenadaranului. S-au folosit materiale de construcţie locale – piatră, tuf vulcanic, granit, marmoră. Vă invit să faceţi un tur, pentru a vă convinge de toate acestea. Să vedeţi splendida sală de lectură, în care lumina se răspândeşte atât de armonios. Din cele cinci etaje, patru sunt consacrate depozitării manuscriselor, materialelor de arhivă şi cărţilor rare, totul fiind fişat, având avansată şi activitatea de digitalizare. Pentru studierea unor piese unicat, cercetătorii noştri nu au nevoie să le transporte în marile săli de lectură, ci merg în depozite, unde exită săli mici pentru studierea pe loc.

Doresc să mai subliniez cu bucurie că Matenadaranul se află, din fericire, într-o etapă de întinerire a personalului ştiinţific, colectivul dublându-se, iar media de vârstă este acum între 30-35 de ani. Înainte era de 70 de ani. S-a dovedit că munca cu cei tineri a dat rezultate minunate. S-a creat Catalogul principal al manuscriselor care se întind pe cel puţin 30 de volume. S-au tipărit 15 volume cu seria de „Manuscrise ale armenilor”, alte 70 de volume cu lucrări scanate. Puţine popoare au o asemenea moştenire culturală!

– D-le director Tamrazyan, la ceremonia inaugurării acestui nou edificiu, d-l Serge Sargsyan, preşedintele Republicii, a spus: „Ferice de acel armean care construieşte un Matenadaran!”. La cine făcea referire?

La d-l Serghei Hambarţumyan, un generos om de afaceri armean din Moscova, care a oferit 10 milioane de dolari, la care s-au adăugat şi subvenţii de la stat, precum şi de la alţi filantropi, cum ar fi Fundaţia panarmeană de binefacere „Pyunik” (Phoenix).

 Am şi început lucrările de restaurare la vechea clădire a Matenadaranului, urmând ca redeschiderea spaţiilor expoziţionale de acolo, împreună cu cele din aripa nouă să constituie un adevărat muzeu în primăvara lui 2012, când vom sărbători 500 de ani de carte tipărită armeană şi când Erevanul, prin hotărâre UNESCO, va deveni, timp de un an, Capitala mondiala a cărţii.

Iată, aşadar, cum acest templu al manuscriselor rare, scăldat în lumină, este o comoară spirituală nu numai a armenilor, ci a întregii umanităţi. Şi aş mai spune că Matenadaranul este cartea noastră de identitate, stindardul nostru, stema noastră. El este, cu adevărat un imn, care răsună pentru eternitate. Cine intră în Matenadaran, capătă o nouă imagine despre naţiunea noastră.

Madeleine KARACAŞIAN

dupa revista “Istorie si civilizatie“, ianuarie 2012.

  •  
  •