Redactor

COMENTARIU / Un șantaj fără întrerupere de aproape un secol

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

centenar-genocid-armeni

Se împlinesc o sută de ani de  la genocidul populației armene din Imperiul Otoman, eveniment sângeros  care fiind tratat cu multă detașare de puterile Antantei, a făcut posibilă  nașterea unui secol al holocaustului al camerelor de gazare și al cuptoarelor de incinerare a milioane de oameni de toate rasele. A fost ca un blestem aruncat asupra secolului XX de femeile armence cărora li s-a scos din pântece cu iataganul fătul nenăscut, de miile de mame armence cărora le-au murit în brațe copiii de foame și epuizare, de oasele care au albit șanțurile drumurilor care duceau doar spre moarte, niște oameni a căror singură vină era că sunt armeni și creștini, tot așa cum peste numai 25 de ani vor pieri în camerele de gazare milioane de oameni, pentru simplu motiv că erau evrei .

De aproape un secol statul turc trăiește din șantajarea întregului mapamond, amenințând cu boicoturi economice și chiar politice pe oricare dintre statele care îndrăznesc să ridice problema recunoașterii genocidului și ceea ce-i  mai trist este, că până în prezent au reușit să cumințească până și pe marile puteri interesate să nu piardă  o piață de desfacere atât de mare ca Turcia și care mai are în plus atuul unei  poziții geografice deosebite. În schimb problema recunoașterii genocidului oricât ar părea de grotesc și scandalos, a devenit un subiect preferențial pentru guvernanții din țările unde comunitățile armenești sunt numeroase și unde în timpul campaniilor electorale toate partidele promit că, după ce vor veni la guvernare, vor acționa ferm pentru condamnarea oficială a genocidului armenilor. Bineînțeles în final, ca orice promisiune electorală ea este uitată sau cel mult , așa de ochii lumii, se întreprind niște demersuri care ulterior din motive „constituționale” nu pot fi finalizate pe moment.

Acțiunea recentă a Vaticanului, a fost un gest sublim de solidaritate umană și creștinească, putem spune că este primul demers cu adevărat eficient, care să condamne genocidul poporului armean, fără a ține seama de mârâitul amenințător al președintelui Erdogan, iar pentru aceasta, Papa Francisc și-a asigurat întreaga gratitudine a poporului armean și sperăm din tot sufletul că va fi un exemplu de urmat  și de catre guvernele altor state catolice sau nu.

Știm că în mod treptat poporul turc și în mod predilect intelectualitatea a început să conștientizeze, că refuzul guvernanților turci de a recunoaște genocidul va duce tot mai mult la izolarea statului, închizând   posibilitatea Turciei de intra în Comunitatea Europeană, de alt fel singura  măsură prin care popoarele Europei își dovedesc atașamentul față de cauza poporului armean.  În fond toată această negare are mai ales un substrat material, guvernanții turci fiind convinși că odată genocidul recunoscut vor trebui să plătească despăgubiri pentru toate averile pa care s-au făcut stăpâni. Nu știm cât de viabile sunt aceste convingeri, dar știm că după un secol puține familii armenești mai pot   să dovedească prin acte ce bunuri le-au fost furate, deci pentru statul turc nu ar însemna un efort financiar.

Atâta vreme cât un cumplit genocid rămâne nerecunoscut și nepedepsit de comunitatea internațională, niciun stat oricât de mare și puternic ar fi, nu va putea pretinde că este un stat al dreptății și cu principii morale, timpul nu va putea șterge stigmatul rușinii și al  lașității de pe stema și steagul lor național. Nu am cerut și nu vom cere mila nimănui, durerea neamului nostru neîmpărtășită de alte state, va rămâne veșnic trează în inimile noastre și ne va căli pentru încă un secol de acum încolo, dacă va fi nevoie.

Sevag H.

  •  
  •