Bedros Horasangian

COMENTARIU: Robert Fisk despre armenii din Siria 2013

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

article-1364579-0D69D800000005DC-81_634x306

Adevărul iese la iveală oricît am vrea să-l ascundem. Și despre adevăr în primul rînd va fi vorba în rîndurile ce urmează. Crimele comise în 1915 de autoritățile otomane nu pot fi negate la infinit. Viața merge înainte, cu bune și rele. Colții tragediei consumate în Impeirul otoman ies cînd ne așteptăm mai puțin.

Robert Fisk este un jurnalist britanic cu vechi stagii în domeniul său de expertiză. Orientul Mijlociu. Și nu numai, dar în mod special. Fiind și a speaker of arabic, comunicarea cu oamenii și evenimentele pe care le-a tot relatat și comentat au venit simplu și firesc. Corespondent de presă pentru “The Independent” de peste 20 de ani Robert Fisk este o voce ascultată și prețuită. Chiar dacă deranjează uneori, deseori, pentru că nefiind implicat politic, încearcă mereu imposibilul.

Adică ?

Adică să spună adevărul. Ca și altă voce a adevărului, care a sfîrșit tragic. Jurnalista rusă Anna Politkovskaia.  Doar adevărul nu folosește la nimic. A spus-o chiar această femeie, care a făcut reportaje în Caucaz, în timpul războaielor ceceno-ruse. Și nu i-a fost frică nici de Putin. A spus pe șleau ce a văzut și trăit.

Nu doar ea. Au spus-o  și alți  jurnaliști-corespondenți de presă care s-au tot dus pe teren după ce au stat ani în șir prin biblioteci. Sunt acei intelectuali, care, după ce au studiat o temă și au digerat o idee, apoi au și trăit-o. Acei care au ales drumul Damascului – ce straniu sună !– pentru aflarea adevărului. În aceeași clasă  istorici-reporteri-eseiști ar mai intra Timothy Garton Ash ( care a fost și el editorialist la “The Independent”) sau Ryszard Kapuscinski( care și el a bătut lumea, mai ales Africa și Europa de Est), jurnaliști-istorici care au vrut să vadă ce se întîmplă prin această lume. Dar s-o și înțeleagă.

Mărturiile rămân. Alteori nu.

Teribile aceste mărturii care rămân.

Reportaje. Eseuri. Cărți. Memoria scrisă a omenirii. Ele există, oricît am vrea, uneori, deseori, să spunem că nu a fost așa. Că a fost altfel. În funcție de aranjamente, de conjunctură, de Realpolitik, de interese geostrategice și atîtea alte justificări, argumente, mai mult sau mai puțin la marginea mistificării adevărului.

Despre adevăr este vorba în primul rind. Chiar dacă, nu ne facem iluzii, istoria a dovedit-o, adevărul nu a folosit la nimic. Dar măcar, și e bine că a fost și este așa, el a fost spus.

E pur si muove!

Robert Fisk a transmis și el relatări directe cînd zonele de conflict se înfierbîntau. Și nu doar din Orientul Mijlociu. Spirit liber, liberal, de orientare politică s-ar zice că de centru-stînga, Robert Fisk lucrează doar pentru un cotidian britanic ce s-a impus pe piața media în ultimele decenii. “The Independent” i-a asigurat, într-un fel putem spune, lui Robert Fisk independența opiniilor sale. De multe ori contra curentului general. Aparent ce se vede sau vehiculează insistent. Loc comun sau direct interesat. Mai mult sau mai puțin oficial, al celor, evident partizani, de o parte sau alta a unui conflict.Și, slavă Celui de Sus, oricare ar fi, nu de violente partizanate am dus lipsă pe scena politică a istoriei. Fisk a suportat multe, nu a luat doar un  morman de premii ca să le afișeze pe pereții biroului său din Beirut.Nu de puține ori a avut de traversat momente dificile, ca să vorbim elegant.Putea să moară. N-a murit. Depune mărturie despre ce a văzut, trăit, simțit, analizat.

Pe 1 decembrie 2013 jurnalistul Robert Fisk scrie un articol în “The Independent”. Despre ce?

“Nearly a century often Armenian genocide these people are still being slauthered in Syria.”

Despre armeni și tragediile lor. Din trecut și din prezent.În războiul dintre autoritățile siriene ce-l reprezintă pe Președintele Bashar al Assad și rebelii de diverse tendințe religioase sau ideologice, armenii cad iar victime. La propriu. În articolul lui Robert Fisk – dincolo de traducerea prezentă (vezi pe araratonline.com), se poate găsi foarte ușor și pe internet la o simplă căutare pe Google – se deplînge distrugerea unei biserici din localitatea Deir es-Zor. Nu este un loc de atracție pentru turiști, precum Antalya, Petra sau Sharm el Sheik, ci destinația finală a celor deportați în timpul tragediei armenești din 1915. Din două milioane de armeni, cetățeni ai Imperiului Otoman, scoși peste noapte și strămutați/ deportați în deșertul sirian au ajuns acolo doar un pumn de oameni. Restul au fost uciși în mod barbar, atunci cînd nu au murit de foame, sete, abuzurile, violențele și atrocitățile autorităților otomane fiind catalogate astăzi drept Genocid. Primul Genocid al secolului XX. Raphael  Lemkin încă nu inventase acest cuvînt care va consemna nu doar milioane de morți, dar și responsabilități în fața justiției. De ieri și de astăzi. Robert Fisk deplînge faptul că nici cei morți și memoria lor nu au liniștea cuvenită. La cei 1.500.000 de armeni uciși în 1915 se mai adaugă încă 65 omorâți în violențele din Siria din ultimii ani.1.500.065, face o socoteală sinistră jurnalistul britanic, apelînd la memoria omenirii de ieri –  Genocidul din 1915 sau Holocaustul care i-a succedat pe spirala morții –și tragedia siriană care se consumă astăzi. Robert Fisk deplînge, fără să melancolizeze sau să acuze, ceea ce se întîmplă sub ochii noștri. Și prin neputința organismelor și organizațiilor internaționale de a rezolva pe cale pașnică un conflict, presărat de violențe. Și moartea, deja, a peste o sută de mii de civili.De toate confesiunile, vîrstele, profesiunile. Suniți sau șiiți, chaldeeni sau nestorieni, militari în termen sau simpli civili. 73.ooo de morțí doar în 2013, iată și cifre de ultimă oră, peste două milioane de refugiați în doi ani și jumătate de cînd au început protestele. Cifrele sunt seci, oamenii, vii sau morți sunt oameni.Articolul lui Robert Fisk atrage însă atenția asupra tragediei din 1915. Cei morți atunci, al cărui memorial, o simplă biserică, nici măcar frumoasă, a fost vandalizată astăzi. Acum. Creștinii din Siria, ca și din întregul Orient Mijlociu nu mai sunt în siguranță nici astăzi. După decenii de reviriment islamist și o vizibilă golire de nonmusulmani a bazinului mediteraneean. O dramă care se consumă sub ochii noștrii.Încă o dramă care-și are rădăcinile în DOSAR 1915.

Bedros HORASANGIAN

 

 

 

  • 10
  •  

One Response to COMENTARIU: Robert Fisk despre armenii din Siria 2013