Mihai Stepan Cazazian

COMENTARIU / GENOCIDUL ARMEAN SI ECOURILE LUI INTERNATIONALE

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Armenian_Genocide_Memorial_-_Yerevan_(2903020364)

 “Trăim  într-o  vreme  în care omenirea

 nu  mai  poate  vieţui  păstrând  în 

 pivniţa  sa  cadavrul  unui  popor 

asasinat”.

     Jean  Jaures

 

Genocidul armean  este primul  genocid  de la inceputul  secolului  XX,  al cărui  rezultat  final  a fost  masiva  deportare  şi exterminare a  populaţiei  armene,   care trăia în   regiunile   Imperiului  Otoman,  dar  în special a populaţiei  din  Armenia  de Vest  în perioada  1894-1923 .

Data Genociului  este 24  Aprilie 1915, atunci când  în  Constantinopol  au  fost   arestaţi  600  de intelectuali  armeni, marcand debutul masacrelor.

Primul  Război  Mondial  a oferit  prilejul JUNILOR  TURCI  să se  răfuiască  cu  armenii, care    erau  cetaţeni  ai Imperiului,  realizând  astfel  hotârărea  care a fost luată la Salonic în 1911 la o consfătuire  secretă. Acel plan  prevedea ca  populaţia din Imperiu care era musulmană să se turcizeze, iar  creştinii,  în special  armenii  trebuiau nimiciţi sau exterminati.

Armenii şi Armenia  se considerau a fi un  obstacol  în calea  înfăptuirii acestui  program,  adica  extinderea  Panturanismului. Marele  Turan din visele lor trebuia  să se intindă de la  Bosfor  pănă la  Altai.

Anul    1915   şi   evenimentele   care au urmat ,   indiscutabil sunt calificate ca Genocid, deoarece  la nivel  de stat  a  fost programată exterminarea  unei naţiuni, a  populaţiei  armene, practic  exterminarea  fizica.  Guvernul  Turc chiar din 1915  nu recunoaste  acest fapt de netagaduit   si duce  o politica  agresiva  de negare  si minimalizare a celor  intamplate, iar marea  majoritate  a statelor  care  urmaresc   negarea faptelor statului turc  duc o politica  de ignorare a acestor  fapte.

In 1895 – 1896, cu initiatiava a Sultanului Abdul  Hamid  II,   au  inceput  primele masacre masive  ale populatiei  armene.  Despre  aceste evenimente  consemneaza  consulul Englez   la Erzrum   Cliford   Loyd: “Supusii   armeni  ai Sultanului  sunt  fara  aparare ca   turma de oi  inconjurata  de lupi”.

In 1908  in Imperiul Otoman  are loc Lovitura de Stat de catre Junii Turci, un grup  de ultranationalisti   pe  care  i-au  sprijinit   si partidele  armene.   Intre 1  – 14  aprilie  1909,   Junii Turci au infaptuit  primul  masacru. Acest  progrom  si  masacrul  s-au efectuat   in Vilaietul  Adana,  unde  au fost omorati  peste  30 000 de armeni.  Dupa  masacrele  din Adana, persecutiile  contra  armenilor  au  fost si mai  dure.

In 1911  Junii Turci au  avut o  consfatuire , conform  hotarari  adoptate  acolo  se spicuia:  ”mai devreme  sau mai tarziu trebuie  sa se  infaptuiasca otomanizarea supusilor , dar un lucru este  cert, acest lucru nu se va face prin  convingere, el trebuie  infaptuit  prin  puterea  armelor”.   In consecinta,  intregul Imperiu  otoman s-a pregatit sa le dea armenilor  lovitura finala.

Coordonarea   exterminarii a poporului  armean  a fost  coroborata  de catre Taleat-ministru de interne, ulterior  Mare  Vizir, Enver- ministru de  razboi, Gemal- Guvernator  militar al  Constantinopolul,  ulterior   ministru  al  marinei, Behaeddin Sakir bei si altii.  Guvernul condus  de  Said  Halim era  controlat  de Triumviratul impus de catre  Junii  Turci.

Un renumit publicist  francez  Rene Pino  a scris: ”Deportarea  armenilor era  o  sentinta    la moarte    perfid  mascata”.

Capii Junilor  turci  au hotarat sa efectueze   exterminarea in trei etape.  In prima faza  au  fost  mobilizati  barbatii armeni intre  15-45 de ani. Ei au fost  dezarmati  si grupuri de cate 50-100 persoane au fost ucisi. Au fost confiscate  putinele  arme  si munitie  care era in mana populatiei.  In etapa a doua  s-a inceput  cu  masacrarea a intelectualilor, militarilor, oamenilor politici armeni. Pe  24   aprilie  1915  au  fost  arestati  marii scriitori si publicisti armeni ca : Grigor Zohrap, Daniel Varujan, Ruben Zardarian, Siamanto, Ruben Sevak, Komitas si altii.

Aceaste arestari  si deportari  a  intelectualitatii   armene au purat denumirea si  de Duminica Rosie,  o  actiune efectuata  in  perioada  genocidului  armean,  unde  capii intelectualitatii din capitala  Imperiului  Otoman, apoi  si din celelalte regiuni au fost arestati si deportati in doua lagare  speciale de  langa Ankara  din ordinul  Ministrului de Interne  Taleat Pasa la 24.04.1915.

In a treia  etapa  s-a efectuat   deportarea  si  masacrarea  populatiei  ramasa  fara nici un fel de aparare, in marea lor majoritate, femei, batrani, copii. S-a organizat  deportarea  fortata , iar apoi  uciderea  lor. Pe armeni  ii obligau   sa se musulmanizeze,   sau ii omorau, ii fortau sa  paraseasca casele si ii deportau. Populatia ramasa in viata din Armenia Apuseana a  fost deportata cu forta  in desertul din Mesopotamia , in special in Der Zor, unde  a si fost exterminata.

Consecinta  acestui macel-masacru  s-a dovedit  a fi  ca  in  teritoriile  Armeniei  Apusene , cu o populatie  armeana autohtona  multimilenara,   sa dispara. In decursul unui an s-au  musulmanizat  aproximativ  200 000 de armeni, care si acum traiesc  in lunca raului Cioroh.  Au  migrat si s-au raspandit in toate colturile  lumii mai mult de  1 000 000  de armeni. Romania  a fost una  dintre primele  tari, care in timpul guvernarii conduse  de   I.C. Bratianu, s-a oferit sa-i primeasca pe  refugiatii  armeni.

Incomensurabile  sunt si pierderile  materiale.  Conform datelor statistice   in Armenia   s-a masacrat  populatia din   66 de orase  si aproape  din 2 500 de sate.   S-au pradat  si distrus  mai bine de 2 350  de biserici  si manastiri, 1 500 de scoli si licee. Armenimii i s–a adus o paguba de  14,5 miliarde de franci, iar in 1915-1916 Conform diferitelor  surse  au fost masacrati   intre 500 000 si  1 500 000 de armeni.

Criminalii turci nu s-au multumit numai cu atat.  In campaniile efectuate   in 1918 in Caucaz  au fost omorati  500 000 de armeni, iar in perioada  1920-1922, deja  kemalistii veniti  la putere   au continuat   masacrele si aproape 260 000 de armeni  au cazut de iataganul turc. In total, intre anii 1894-1922  numarul victimilor a depasit

2 640 000 de armeni.

Incompleta  a  fost  si judecarea in 1919  la  Constantinopol  a criminalilor  Enver, Kemal , Taleat si alti conducatori al Junilor  Turci., care  fugisera  si se ascundeau in Germania  si in alte tari. Ei au fost condamnati la moarte in contumacee

Este adevarat  ca Organizatia NEMESIS, fondata de armeni  pentru legitima razbunare,  si cu mana  acelor  armeni  au fost omorati Taleat, Gemal, Enver, Behaeddin Sachir, Salid Halim, Gemal Azim si altiii, dar din pacate, nu s-a efectuat  judecarea popoarelor, Criminalii n-au fost condamnati public si  nici  nedreptatea istorica  nu a fost corectata. Astfel  genocidul armean a fost  precursorul Holocaustului.

Adolf   Hitler, mizand  pe faptul ca timpul  va sterge urmele, motiva  crimele din Polonia spunand:

“Cine va  critica  decizia  mea,  va ajunge in fata  plutonului  de executie.  Am dat ordin sa-i trimita la moarte pe toti fara mila, fara  compasiune, barbati, femei, copii de origine  poloneza. Pana  la urma, cine  mai  vorbeste  azi  de anhilarea  armenilor.”

La vremea respectiva  un numar  mare  de oameni de talie internationala  au  reactionat  si  ridicat glasul in semn de protest  contra genocidului efectuat inpotriva populatiei armene. De exemplu, Karl Libneht, condamnand  macelul efectuat in Imperiul Otoman, sublinia : ca adevaratii vinovati sunt  conducatorii turci  si germani, ale caror maini sunt “patate de sangele  armenilor”.

Reactii   puternice de protest   au manifestat un numar mare de intelectuali,  scriitor,  oameni de stiinta,  ambasadori,  personalitati avand o pozitie puternica in organizatii internationale la aceea vreme ca: Maxim Gorki, Valeri  Briusov,  Ian  Raynice,  Anatol France, Romain Rauland,  Emil  Wernarn, Geon  Rayd,  Iuzef   Markvart, Iohannes  Leipsius,  Jeac de Morgan ,  Antoian   Meye, Fritiof   Nansen,  Herbert  Adams  Ghibonse, Armin  Wegner,   Geims  Brais ,  Arnauld  Toinbi ,  Henri   Morghentau  si altii.

Un  jurist arab  si anume Metr Musa Prena,  masacrarea armenilor  a  numit-o armenocid-«հայասպանություն».

Cu ocazia  implinirii a 50 de ani de la Genocidul armean,  a aparut ideea  in Armenia de a constui un monument in memoria victimelor. Peste doi ani in Erevan,  pe un deal  numit  Titernakaberd, in apropierea cheilor  raului Hrazdan , care traverseaza  capitala,  s-a terminat  constuctia monumentului, proiectat  de catre Artur Tarhanian  si Sarghis Kalaşian.

Monumentul inalt de  44 m simbolizeaza  renasterea poporului armean. Cele 12  blocuri de piatra simbolizeaza cele 12 regiuni  pierdute, care actualmente sunt in Turcia. Acele  12 blocuri formeaza un con,  in mijlocul careia  la o adancime de 1,5m  arde  focul nestins. Langa monument se afla  un zid de 100m lungime, unde sunt  sculptate-scrise numele  acelor orase si sate unde s-a efectuat genicidul.

In 1995  langa monument a fost inagurat Muzeul  Genocidului,  proectat de arhitectii Kalaşian  si Makrtician. Sunt expuse  fotografii efectuate de nemti,  si printre ele se afla si fotografiile facute de Armin Vigner. Langa Muzeu se afla  un parc, unde oamenii politici care viziteaza monumentul , planteaza un pom in memoria victimelor.

Genocidul Armean este recunoscut de anumite organizatii, precum: Consiliul Europei (1998.2001), Parlamentul European (1987,2000,2002), cateva consilii ale ONU, Consiliul International al Bisericilor, etc. Genocidul Armean a fost recunoscut de un numar de state si organizatii internationale. Oficial, prima  tara  care  a recunoscut  Genocidul  este Uruguaiul, in 1965.

Crima impotriva  poporului  Armean a fost oficial condamnata si recunoscuta ca Genocid, conform Dreptului International, de  urmatoarele tari: Franta, Germania, Italia,  Belgia, Olanda, Elvetia, Suedia, Federatia Rusa, Polonia, Lituania, Grecia, Slovacia, Cipru, Liban, Uruguay, Venezuela, Cile, Canada,  Vatican.

Amintirea  victimilor Genocidului efectuat in Imperiul Otoman este nestinsa in memoria si sufletul armenilor.  Memoria  celor drepti sa fie binecuvantata. Amin.

Preot Paroh Oshakan  Khachatryan

Tradus de: Azaduhi Benlian

 

 

 

 

  •  
  •