Lanis Sahazizian

COMENTARIU / 2015 UN AN DEOSEBIT DE IMPORTANT PENTRU ARMENIA ȘI POPORUL ARMEAN

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Armenian_symbol

În decursul istoriei, Armenia și poporul armean au trecut prin nenumărate perioade grele pe care au reușit să le depășească și să se refacă. Anul 2015 este, din nou, un an în care viitorul Armeniei și al nației armene se află într-un moment critic și voi încerca să explic de ce.

În primul rând este vorba de aderarea Armeniei la Uniunea Economică Euroasiatică condusă de Rusia, aderare motivată de considerente strategice. Pentru această alianță, Armenia a renunțat la asocierea  cu Uniunea Europeană (înțelegere aproape perfectată) în speranța că Rusia va fi o pavăză împotriva amenințărilor Azerbaijanului și Turciei și în speranța că Uniunea Euraasiatică, condusă de Rusia, poate să-i aducă stabilitate economică.

Această aderare la Uniunea Economică Euroasiatica a devenit realitate la 1 ianuarie 2015 si unele semnale economice ce au aparut nu sunt tocmai  incurajatoare. Astfel Rusia se indreapta rapid, sau poate si este, într-o criză economică, Uniunea Europeana a retras deja anumite concesii oferite Armeniei si noua uniune economică la care a aderat este valabilă numai pentru Republica Armeană și nu include Arțakh-ul, fapt care o va obliga să instaleze o frontiera vamală cu aceasta, lucru nu tocmai favorabil. In  plus, umbrela de protecție militară a Rusiei este valabila doar pentru Armenia si nu se stie in ce masura va proteja și Arțakh-ul.

In toata aceasta conjunctură complicată mai intervine si pretul petrolului care, dacă scade în continuare, va agrava situatia economică a Rusiei.  Dar, în același timp Rusia și-a sporit vânzările de armament către Azerbaidjan (în valoare de citeva miliarde de dolari) și  dorește să deschidă noi rute de transport a petrolului și gazului către Europa, prin Turcia.

Foarte importantă pentru Armenia și poporul armean este comemorarea a 100 de ani de la declanșarea Genocidul  în Imperiul  Otoman. Desigur că acest eveniment poate prezenta lumii, mai apăsat, cerințele pe care le au armenii față de Turcia, urmașa Imperiului Otoman. Aceste cerinte se referă la recunoasterea culpabilității Guvernului Otoman pentru acele crime, compensații de la Turcia pentru pierderile umane și materiale (biserici, scoli, proprietati personale, sedii ale unor societati armenești, etc), deschiderea granitei dintre cele două țări.

Aceste probleme nu sunt ușor de solutionat pentru că Turcia și-a aruncat în luptă întregul aparat al politicii sale externe și mari sume de bani ca să contracareze acțiunile armenilor. De aceea  avem  obligatia sa contribuim cu toate puterile noastre  la comemorarea Genocidului, la explicarea acelor crime săvârșite acum 100 de ani, tuturor celor care nu știu și să neutralizăm  propaganda negativa pe care o va lansa Turcia.

În acestă scurt comentariu, trebuie sa precizez că  aceste acțiuni sunt interconectate. Pe de altă parte aderarea Armeniei la Uniunea Economica Euroasiatica poate duce la o dezvoltare mai rapidă a economiei țării, deci la o întărire a Armeniei și implicit la o diminuare a emigrării armenilor din țara lor (astăzi o treime din populația Armeniei de acum 25 de ani a emigrat).

Eu sunt optimist și sper că asa cum s-a mai întamplat in istorie, Armenia si poporul armean vor putea găsi calea de a ieși cu succes din aceste probleme extrem de dificile. Desigur aceste conjuncturi depind și de opinia publică mondială, de situația  economică  mondială de o politică, mai active a Rusiei, în favoarea Armeniei. Toate acestea se pot materializa și pot face din anul 2015 unul remarcabil pentru Republica Armeană, Arțakh și poporul armean în întregul lui.

Lanis Anton Sahazizizan

Toronto, ianuarie 2015

  •  
  •