Mihai Stepan Cazazian

COMEMORAREA VICTIMELOR DE LA SUMGAIT LA BISERICA ARMEANĂ DIN CONSTANȚA

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

IMG_3516

 

 

                 Duminică, 28 februarie, după Sfânta Liturghie, în Biserica Armeană din Constanța s-a oficiat un serviciu religios întru  pomenirea victimelor masacrului de la Sumgait (Azerbaidjan, 27-29 februarie 1988)

Într-o atmosferă de pioasă reculegere, credincioșii – încremeniți de durere – au ascultat predica rostită de părintele paroh Oshakan Khachatryan, care a încheiat cu cuvintele:

„Sumgaitul rămâne simbol negru al tragediei unei populații, loc al masacrării armenilor.

Crimele înfăptuite în Sumgait au fost condamnate de întreaga lume civilizată, prin luări de poziție ale diverselor organizații sau parlamente ale unor state.

Armenii din întreaga lume, asemenea și nouă, sunt alături de conaționalii lor supraviețuitori ai masacrelor și de urmașii celor ce și-au pierdut viața în acele zile, unindu-și glasurile în rugăciune pentru sufletele victmelor nevinovate.”

  •  
  •