Redactor

Comemorarea Arhitectului Arsavir Toramanian la New York

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Pe data de 31 ianuarie 2010 s-a împlinit un an de la trecerea în nefiinţă, la Erevan, a arhitectului Arşavir Toramanian. Profesor universitar, doctor în arhitectură, Arşavir Toramanian a fost o personalitate marcantă a intelectualităţii armene din Erevan, membru îndrăgit al familiei armenilor originari din România. Născut în Bucureşti, autor a numeroase volume şi studii ştiinţifice de arhitectură şi istorie, Arşavir Toramanian a fost acela care a făcut cunoscută, în Armenia şi în lume, istoria şi arhitectura monumentelor religioase şi laice armeneşti din Moldova şi Basarabia.

Amintirea lui Arşavir Toramanian a fost comemorată la Erevan şi New York.

La Erevan parastasul de un an a avut loc la mormântul arhitectului, în prezenţa familiei, a unui grup de foşti studenţi şi colegi şi a numeroşi prieteni şi cunoscuţi romanahay.

La New York, memoria sa a fost evocată la parastasul din 31 ianuarie ce a avut loc la Catedrala Surp Kricor Lusavorici din Manhattan. Parastasul a avut loc la iniţiativa a doi prieteni vechi ai arhitectului, D-l Hagop Andonian prieten din tinereţe, coleg la Liceul Nicolae Creţulescu şi d-na Verkine Kricorian prietenă din copilărie, părinţii lor fiind compatrioţi, originari din oraşul de naştere al Generalului Antranig, Şabin Karahisar. La ceremonie au participat un număr restrîns de prieteni şi cunoscuţi ai defunctului. Personalitatea sa luminoasă, ca  om de ştiinţă şi conaţional, a fost prezentată de d-nii Garbis Kalenderian şi Edvard Jeamgocian.