Mihai Stepan Cazazian

Comemorare la New York / O rugăciune, o floare și o lumănare în memoria lui Hayr Surp Baronian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

          La începutul lunii mai, Romanahayi din New York s-au adunat la biserica Surp Sarkis să spună o rugăciune și să aprindă o lumănare în memoria regretatului Hayr Surp Baronian – prietenul, colegul de școală, educatorul, liderului lor spiritual.

          Pe data de 7 mai 2017, la biserica Surp Sarkis din Douglaston, a avut loc slujbă de parastas și masă de pomenire în memoria lui Agopig Baronian, Arhimandritul Mitrofor Dr. Zareh Baronian. Slujba oficiată de Preotul Nareg Terterian în prezența Arhiepiscopului Oshagan Choloyan, Prelat al Coastei de Est al Bisericii Armene din USA, a fost urmată de masa de pomenire.

          Comemorarea a fost inițiată și organizată de conducerea bisericii Surp Sarkis, în frunte cu Edward Barsamian, iar documentata broșură cu secvențe din viața și activitatea Arhimandritului,  pregătită de Louiza Kubikian, a fost distribuită invitaților.

          La masa de pomenire, prezidată de Arhiepiscopul Oshagan Choloyan, prietenii lui Zareh Baronian și-au depănat amintirile, fiecare din ei evocând episoade din viața lui, dar și din a tatălui său, profesorul Zareh Bălbul Baronian. La parastas au fost prezenți un număr mare de romanahay, patru dintre ei – Sona Donikian, Angela Morgikian, Ara Barsamian și Mihai Markarian – fiind colegii lui de clasă.

          Să prezentăm câteva din amintirile narate la masa de hokegiaș. Ca elev al școlii Misakian-Kesimian din Capitală, Baronian a fost un elev liniștit, premiant al clasei, nu alerga și nu se bătea în recreații, așa cum făceau majoritatea elevilor, iar când se spunea, la începutul zilei, Hayr Merul, profesorul Zareh Bălbul, tatăl său, îl chema să recite rugăciunea în fața întregii școli. Unul din vorbitori, Arthur Kubikian, ne-a povestit cum el și Agopig se jucau “de-a Popa și Vartabedul” și mergeau, costumați, la casele vecinilor armeni de pe Calea Moșilor pentru “Dun-orthnenk”. S-a vorbit și despre casa unde locuia Baronian. Alăturată Cinematografului American de pe Calea Moșilor, Agopig cu frații Hovnanian, cei mai buni prieteni al lui, și Ara Barsamian se suiau pe acoperișul casei și priveau de acolo, gratuit, filmele.

          Unele din povestiri au fost legate de tatăl lui Agopig, profesorul Zareh Bălbul Baronian, profesor al școlii armene din București. Una din ele, narată de Macruhi Kalaygian, a arătat sistemul “Zareh Bălbul” de notare a lucrărilor copiilor. Pe vremea aceia nota maximă era cinci, cifră pe care Bălbul o desena în stânga paginii, pe toată înălțimea ei, cu gât lung ca de girafă care imita litera armenescă ” է” (eh), iar nota minimă pe care o dădea el era “un sfert de zero”!.

          La masa de pomenire au avut loc discuții ample despre cariera și personalitatea Arhimandritului Baronian, despre rolul pe care l-a jucat el în viața comunității Romahayilor din întreaga lume, despre modul cum a știut să împletească elementele esențiale de păstrare a etniei armene – biserica și școala – în folosul comunității. Meritul lui Baronian a fost că la aceste elemente a adăugat un element nou – prietenia – pe care l-a folosit ca liant între comunitate și biserică.

          Dotat cu fire prietenoasă, a fost apropiat de comunitate, lucru ce a făcut să fie iubit, apreciat și respectat. Nu se întâmpla să vină în București vre-un romanahay din străinătate fără ca el să fie invitatul lui, fie la el acasă, fie la restaurant și fără să meargă cu el la Cimitir pentru a spune o rugăciune la mormintele rudelor.

          Arhimandritul Baronian a avut un avantaj pe care nici unul din clericii armeni din România nu l-au avut. Descindea dintr-o familie de preoți și educatori care au slujit timp de un secol întreg altarele bisericilor și pupitrele școlilor armene de-a lungul și de-a latul României Mari. Baronian a profitat din plin de acest avantaj și l-a aplicat în folosul nației. Cunoștea romanahayi din întreaga lume, din România, Erevan, Paris, New York, Los Angeles și Buenos Aires, mulți dintre ei fuseseră botezați și cununați de el și dacă nu de el, atunci de bunicul sau de unchii lui. Astfel, Baronian a devenit stăjerul mormintelor părinților și bunicilor lor din Cimitirul Armenesc din Pantelimon, și de multe ori, trecând printre morminte, făcea câte o rugăciune pentru sufletul acelora a căror familii trăiesc departe de București.

          Arhimandritul Baronian a fost Ambasadorul Armenilor în România. Bucureștenii de rând îl admirau și-l respectau pentru postura impunătoare, pentru prestanța și fizicul atrăgător, dar și pentru prezența în viața muzicală a Capitalei, lucruri care au atras credincioșii români la Biserica Armeană. Pentru Biserica Ortodoxă Română Baronian a fost cel mai cunoscut și apreciat cleric armean, fiind timp de o jumătate de secol reprezentant al Bisericii Armene, doctor în teologie și lector la Institutul Teologic din București.

          O întrebare pe care au pus-o mulți dintre cei prezenți la parastas a fost – cum de a fost posibil ca o personalitate ca Zareh Baronian, Arhimandrit Mitrofor din anul 1971, Doctor în Teologie, să stea timp de 46 de ani în același rang, fără să fie avansat la rangul de Episcop, lucru ne mai întâlnit în istoria Biserici Armene. A fost o întrebare la care nimeni nu a putut să răspundă …

          Arhimandritul Baronian a fost veriga de legătură între generatia nouă și generația veche, veriga între armenii din România și cei din diaspora și, trecerea lui în neființă a lăsat un gol imens în comunitate.

          Noi, armenii din Diaspora, trăim cu speranța că va mai veni cineva, cleric sau laic, care să umple  acest gol, lăsat prin dispariția Arhimandritului Zareh Baronian.

 

Edvard Jeamgocian, New York

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *