Mihai Stepan Cazazian

COLPACCI-REGIZORUL Oameni din Cetatea-Albă

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Sub acest titlu  revista noastră a publicat, cu ceva timp în urmă, un scurt articol unde erau menţionate câteva familii armeneşti ce au existat acolo în perioada interbelică.  Grigore Avakian, Dumitru Avakian, Simon Tavitian, Constantin Eretescu, Asvadurov sunt câteva exemple.  Astăzi vrem să vă prezentăm pe cunoscutul regizor  Alexandru Colpacci, care şi-a dedicat ani mulţi scenei orădene, dar nu numai, şi care se trage din acelaşi oraş milenar de la gurile Nistrului.

Alexandru Colpacci a  depus ani îndelungaţi o rodnică activitate pe tărâmul  scenei româneşti iar acum locuieşte şi regizează la Paris. În drum spre un festival de Teatru ce are loc la Timişoara, ne acordă puţin timp pentru o convorbire, amânată de multă vreme. Privirea lui, iscoditoare şi  vioaie, se încarcă de luminile tainice ale amintirilor când începe să povestească despre  vremurile de demult…

,, Tata era născut la Cetatea Albă, dar a plecat de acolo înainte de 1930. Mama era din Cernăuţi, se numea Wojnarosky, iar bunica mea din partea mamei era din comunitatea armenilor polonezi din Cernăuţi. Se numea  Sabina, iar noi copii, o numeam Sabina-Albina…Ea era cea care sublinia de fiecare dată originea armenească a cutăruia sau altuia din Cracovia, de unde venise ea de fapt la Cernăuţi.

Eu…m-am născut la Bucureşti, imediat după război. La 14 ani deja ştiam ce voi face în viaţă şi aşa se face că am urmat IATC-ul. Am avut ca profesori pe Radu Penciulescu , Ion Olteanu şi Mihai Dimiu,care mi-au deschis calea spre arta regizorală.

Apoi…am fost repartizat la teatrul Dramatic din Oradea, secţia română, unde am început, nu fără trac, să lucrez cu actori experimentaţi, şi care ( cu câtă uimire constatam asta)  ascultau indicaţiile mele regizorale! O întâmplare m-a pus în situaţia să  preiau regia unui spectacol la secţia maghiară, deşi nu cunoşteam limba nici un strop! Cu textul tradus, am mizat pe semnificaţiile emoţionale, mişcarea scenică etc, şi, spre propria mea surpriză am reuşit! Succesul a fost neaşteptat, iar cei de la secţia maghiară nu numai că m-au apreciat cu multă căldură dar au făcut să fiu solicitat şi de Teatrul Maghiar din Târgu Mureş cu care am colaborat apoi ani îndelungaţi, fără să părăsesc postul meu din Oradea.  Apoi am regizat şi la Timişoara, Cluj, Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, din străinătate…Am montat spectacole cu textele lui Shakespeare, Caragiale, Cehov, Moliere, Brecht, Bulgakov, Visniec, Pirandello, Mrozek, Marivaux…”

 

Astfel, personalitatea lui Alexandru  Colpacci, ascunsă sub mantia unei nobile modestii, se conturează ca una de marcă pe fundalul teatrului contemporan. Cei opt ani de la Oradea l-au făcut cunoscut ca pe unul din regizorii  de frunte  a scenei româneşti.

Îl întreb dacă am reţinut corect că a lucrat pentru Teatrul de Comedie.

..Da, între anii 1980-1983. Aici an realizat spectacolele Regele Gol, Diogene cîinele, Ţarul Ivan îşi schimbă meseria, , Astă seară se improvizează , …”

Apoi, aţi ales calea exilului…

„Da, în 1985 m-am stabilit în Franţa.”

Lumea teatrului din Franţa nu a întârziat să remarce  profesionalismul  lui Alexandru Coplacci. Aici ăl găsim ca Director al Teatrului ,,La Clepsydre”, profesor şi regizor principal la Theatre du Cerisier, Theatre de la Gamette. Devine unul din cei mai apreciaţi regizori din capitala franceză. Spectacolele regizate de el se bucură de un binemeritat succes. Dintre acestea se pot aminti: Căsătoria, Caii la fereastră, Bastien şi Bastienne…

Aţi  pus în scenă spectacole şi în alte ţări?

,,Da, desigur. Am fost invitat de câteva ori în Germania , Grecia, Ungaria, şi Polonia,  de unde m-am întors cu amintiri foarte plăcute. Dar cel mai bine te simţi acasă. Adică aici în România. Vin de câte ori am ocazia”

De curând sunteţi atras de dramaturgia contemporană, mai cu seamă cea est-europeană…

,,Nu de curînd, ci din totdeauna. În Polonia am descoperit un teatru profund ce abordează curajos problemele grave care ne încearcă în prezent, analizează  dilemele destinelor noastre. Pentru  mine Janusz Glowacki a fost o revelaţie .Spectacolul  A patra soră l-am montat atît la Teatrul din Târgu Mureş cît şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. ”.

La TNB aţi avut parte de colaborarea unor actori de excepţie: Mircea Albulescu, Simona Bondoc, Mihai Călin şi alţii…

,,…Da, şi Tania Popa, Amalia Ciolan, Ştefania Samfira, Marius Manole, Bogdan Muşatescu, Mihai Verbiţki, Dragoş Ionescu, Ovidiu Moldovan, şi mai sunt…Fetele s-au întegrat în rol cu tot sufletul”

 

***

 

Piesa s-a jucat şi pe marile scene ale lumii. Am putea vorbi îndelung despre ea, sau despre teatrul lui Glowacki, dar cum mai ţine afişul la Naţional, făcând săli pline, cel mai bine să o vedem sau chiar revedem…

Alexandru Colpacci nu vrea să vorbească despre distincţiile şi premiile  primite. O facem noi în locul domniei-sale,  consultând arhivele presei.

Astfel: 1977-Premiul revistei literare ,,Tribuna” şi Premiul Asociaţiei Oamenilor de Teatru (piesa Balconul de D.R.Popescu). 1978-Marele Premiu al Festivalului Tineretului de la Piatra Neamţ (Emigranţii de Mrozek), 1979, Premiul Naţional de regie, (Emigranţii) , 1980, Premiul penru cea mai bună companie de teratru (Astă seară se improvizează, de Pirandello) Premiul de regie la Festivalul naţional de comedie de la Galaţi (Mizantropul domnului Moliere, de D.Solomon) ,Marele Premiu la Festivalul de regiei contemporane, la Bârlad,(Tangou, de Mrozek), 2000- Premiul de regie , la FestivalulTeatrului Scurt, de la Oradea (Încercarea , de Marivaux), 2003- Premiul de regie la Festivalul Teatru-Imagine, de la Târgu Mureş ( Între două femei, de Marivaux ) Nominalizare pentru premiul de regie , Gala UNITER, 2004 –Marele Premiu al Festivalului Kisvarda ,Ungaria, ( Între două femei, de Marivaux ). Şi poate ne-a mai scăpat câte ceva.

Şi dacă tot răsfoim arhivele presei, să dăm glas cuiva care îl cunoaşte de mai multe decenii: distinsa Elisabeta Pop, care scrie, printre altele:

,,Pe Colpacci actorii îl iubesc. Rar am văzut regizor înconjurat cu atâta simpatie de actori şi urmat cu atâta credinţă…El ştia, ştie, când să fie nebun şi şturlubatec, cînd să plutească prin nori şi când să coboare pe pământ şi să scurme cu umilinţă, în solul nearat al scânduroo scenei…Când să glumească, să râdă cu actorii şi când să vegheze, să simtă ghiara insomniei, a necontenitei căutări cu ei…

Rămân înscrise în istoria teatrului orădean, şi nu numai, spectacolele lui aproape toate. În Franţa, unde l-au purtat paşii destinului, Colpacci a reuşit să facă teatru: să predea ore de actorie, să facă spectacole, să construiască instituţii teatrale (Theatre de la Gamette, Thetra de la Clepsydre) .A montat piese de Marivaux şi Claude Cariere, (pe care apoi le-a adus şi în România) dramaturgi polonezi traduşi de el.(…)”

Alexandru Colpacci a absolvit IATC  în 1970.  Sunt patru decenii de atunci. Decenii cărora el a ştiut să le dăruiască tot ce avea mai bun, oferind publicului nu numai ore de încântare şi trăire artistică dar şi deschideri pentru teme grave de meditaţie.  Teatrul de Stat din Oradea nu uită să menţioneze, într-un text de prezentare, ca un titlu de mândrie, numele lui Alexandu Colpacci : Teatrul de Stat Oradea îşi face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie şi Alexandru Colpacci.

Regizorul colaborează şi în prezent cu Teatrul de la care s-a lansat, după patru decenii de la debut. În mai 2011, Trupa ,,Iosif Vulcan” de la teatrul orădean se deplasează la festivalul ,,Fără bariere” de la Satu Mare unde va pezenta piesa lui Eduardo de Filippo La grande magia, în regia neobositului Alexandru Colpacci.

A.Sahaghian

  •  
  •