Mihai Stepan Cazazian

CLUJ /Manifestări dedicate Genocidului Armean

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

DSC_0344 (1)

În zilele de 7-9 aprilie, la Tîrgu Mureș și Cluj s-a desfășurat o serie de manifestări cultural-științifice dedicate centenarului Genocidului Armean și istoriei armenilor din Transilvania.

La 7 aprilie, în cadrul Universității Gheorghe Șincai din Târgu Mureș a avut loc o sesiune științifică pe tema „Cultura și civilizația armeană – Interferențe istorice”, organizată de Institutul de Științe Sociale și Umaniste al Academiei Române și Asociația Culturală Armeano-Maghiară. Seria manifestărilor a continuat la 8 și 9 aprilie la Muzeul de Artă din Cluj, unde, cu sprijinul Institului de Armenologie al Universității Babeș-Bolyai, Ambasadei Republicii Armenia și Uniunii Armenilor din România, a fost prezentat un program variat cu titlul “Repere Culturale Armenești”.

DSC_0362

Tema centrală a manifestărilor a fost Genocidul Armean. În cadrul sesiunilor științifice au prezentat expuneri despre arbitrajul președintelui american Woodrow Willson, Holocaust și Genocidul Armean directorul fundației Modus Vivendi, Ara Papian, și cunoscutul specialist în chestiuni legate de crime împotriva umanității, profesor al Universității Babeș-Bolyai, Michael Shafir. Au prezentat expuneri și alți universitari și cercetători clujeni și tîrgumureșeni. Despre Genocidul Armean și îndeosebi urmările sale politice, economice, sociale și demografice, în contextul actual al relațiilor internaționale și armeano-turce, au vorbit ambasadorul Armeniei, Excelența Sa Hamlet Gasparian, președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, și directorul Institutului de Armenologie al Universității Babeș-Bolyai, Lucian Nastasă- Kovács. La rîndul său, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, István Vákár, și-a exprimat deplina solidaritate cu Armenia și poporul armean.

DSC_0399

DSC_0414

În seria manifestărilor, în seara zilei de 8 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj s-a deschis expoziția postumă a cunoscutului pictor armean din Transilvania, Jakobovits Miklós, ansamblul Flauto Dolce a interpretat o selecție din tezaurul muzical armenesc, au fost prezentate edițiile în limba română ale volumele “Un act rușinos. Genocidul Armean și chestiunea responsabilității turce” de Taner Akçam și “Armenia siluită. Povestea Aurorei Mardiganian”, ediția în limba maghiară a romanului “Cartea șoaptelor” de Varujan Vosganian, precum și filmele “Cînd moartea întîrzie să apară” și “Pe calea șoaptelor” pe teme din roman.

Manifestările au fost pe larg prezentate în media locală și centrală. La 3 aprilie, postul TVR3 și-a început seria specială dedicată Genocidului Armean cu un interviu cu ambasadorul Hamlet Gasparian.

În timpul manifestărilor de la Cluj televiziunile românești locale și centrale, agenția de știri Agerpres și presa scrisă au transmis referiri la expunerile ambasadorului Hamlet Gasparian, ale lui Ara Papian și Varujan Vosganian.

Ara Papian și-a început seria de expuneri la 6 aprilie la București, la Casa de Cultură Armeană, despre care postul public TVR1 a pregătit un reportaj special.

armenpress

 

 

  •  
  •