Mihai Stepan Cazazian

CLUJ / Elevii Colegiului Naţional ,,George Bariţiu’’în vizită la sediul sucursalei UAR-Cluj

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

            Puţinii armeni care au rămas în judeţul Cluj, atât în Armenopolis, cunoscut sub numele de Gherla, cât şi în oraşul Cluj-Napoca, ne-au demostrat că, deşi nu sunt numeroşi, au o valoare extraodinară. Datorită existenţei centrului de pe strada Cuza Vodă, noi, elevii Colegiului Naţional ,,George Bariţiu’’, împreună cu domnul profesor Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, am aflat foarte multe lucruri noi despre armeni, stabilirea lor în Transilvania, întemeierea Armenopolisului, dar şi despre cultura lor. Prin intermediul doamnei secretare a sucursalei Cluj, Ana Steib, am văzut câte puţin din cultura armenilor, începând de la costumele armeneşti prezente în sediul filialei, până la covoarele şi drapelul armenilor.

Cu toate că această vizită a fost realizată doar la centrul Uniunii Armenilor din România, filiala Cluj, ne-a deschis apetitul pentru a vizita, cât de curând, şi Armenopolisul, numit şi Gherla, care, din păcate, numără în jur de 80 etnici armeni.

            Foarte mulţi dintre noi, elevii, am rămas surprinşi de un aspect pe care nu ne aşteptam să îl întâlim la această comunitate, şi anume bucătăria armeană. Răsfoind cartea de bucate, am descoperit o varietate largă de mâncăruri ciudate, dar totodată interesante. Pe majoritatea dintre noi ne-au atras sărmăluţele cu trandafir, carnea de berbec cu gutui, dar mai ales gemul de vinete.

            Vizita la sediul Uniunii Armenilor din România, filiala Cluj, a fost apreciată şi binevenită în rândul elevilor, învăţând câte puţin din cutura şi ocupaţiile acestui popor.

     

Sonia Lujerdean, elevă la Colegiul Naţional George Bariţiu Cluj