Redactor

Clopotele bisericii Sf. Astvatzatzin: nu a mai rămas nici un armean în Madras să le audă bătând

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share


Biserică şi clopotniţă dovezi ale unui trecut mândru de mult apus

Biserica armenească Sf. Astvatzatzin, una din cele mai vechi structuri creştine din întreaga Indie şi din Orientul Îndepărtat se află în Chennai (fostul Madras).

A fost construită în 1772 pe locul unui vechi cimitir armenesc care a devenit mai apoi proprietatea familiei Shahamirian.

Biserica a înlocuit o veche capelă armenească care fusese construită în 1712 şi distrusă în 1746 în războiul colonial dintre Mare Britanie şi Franţa. Există două date înscrise la intrarea în biserică – 1772 şi 1712. Construcţia nouă a fost finanţată de Shahamir Shahamirian (Sultanumian) în memoria soţiei sale.

Sf Astvatzatzin este o dovadă a istoriei glorioase a armenilor din Madras.

Sf. Astvatzatzin este locul de odihnă al multor figuri istorice

Biserica văruită în albă este localizată pe strada unde vestiţii negustori Shahamir Shahamirian, Samuel Moorat, fraţii Gregory şi Seth Sam au revenit din călătoriile lor importante şi şi-au găsit odihna veşnică.

Aici s-a format Grupul Madras. Membrii săi, printre care Movses Baghramian, Shahamir Shahamirian şi Joseph Emin, au depus mari eforturi pentru insufla tineretului armean idealuri culturale şi o gândire progresistă.

Sub aceste cupole, în fiecare duminică timp de 40 de ani la rând, Părintele Harutiun Shmavonian, cel care a publicat primul periodic armenesc „Azdarar” (Monitorul), a ţinut Sfânta Liturghie.

În Madras au existat cel puţin două tiparniţe armeneşti şi o şcoală armenească. Mulţi dintre membrii remarcabili ai comunităţii armeneşti din Madras, şi-au găsit odihna veşnica aici. Nu e de mirare că strada se numeşte „Strada Armenească”.

Timpul a trecut şi nu mai există nici un armean în Madras. Dar Biserica Armenească care simbolizează gloria lor eternă răsare mândră pe un vârf de deal, deşi la o primă privire este greu de remarcat.

Când clopotele bat localnicii ştiu că s-a întors un armean


Comercianţii care ocupă strada nu ştiu aproape nimic despre biserică, dar ştiu totuşi că este cea mai veche catedrală creştină din zonă.

De asemenea, puţini ştiu că în această biserică, mai exact în clopotniţa de trei etaje, se află unele dintre primele clopote creştine .

Cele trei perechi de clopote enorme i-au chemat pe credincioşi la biserică timp de câteva decenii. Din păcate, în prezent, clopotele nu mai bat în fiecare duminică. Când rezidenţii care locuiesc în apropiere de Strada Armenească aud sunetul clopotelor, ei ştiu că a venit un armean la biserică. Majoritatea vizitatorilor armeni de astăzi vin din Calcutta. O mare parte din armenii din Madras s-au mutat în Calcutta în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Fiecare călător care vizitează Biserica Armenească urcă în clopotniţă pentru a vedea clopotele. Toate cele trei perechi de clopote sunt inscripţionate cu câteva date. Fiecare din ele cântăreşte 150 de kg.

Cel mai vechi dintre ele a fost turnat în 1754. Acest clopot are o inscripţie armenească care a fost adăugată în 1808 la faimoasa turnătorie „Aroulapan”. Următorul clopot a fost făcut în 1778 şi celelalte două în 1790. Ele au fost donate de Agha Shahamir Shahamirian în memoria fiului său Eliazar Shahamirian, care a murit când avea doar 19 ani. Ultima pereche de clopote este cea mai valoroasă pentru că a fost turnată în 1837 şi poartă inscripţia „ Thomas Mears, Founder, London” (Thomas Mears, Turnător, Londra). Acest lucru înseamnă că ele au fost turnate în faimoasa turnătorie Whitechapel Bell Foundry din Londra, turnătorie ce a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai veche manufactură din Marea Britanie. Ea produce în principal clopote pentru biserici.

Această turnătorie a apărut în 1420. În mod tradiţional, numele şefului de atelier din respectiva perioadă este înscris pe clopot. Din secolul al XIX-lea până în 1968, toate produsele, inclusiv clopotele de la St Astvatzatzin, au fost inscripţionate cu „Mears & Stainbank”.

Cel mai vechi clopot făcut în această turnătorie este păstrat la Londra. Acesta este considerat de altfel şi cel mai vechi clopot din lume. Al doilea clopot ca vechime este faimosul Liberty Bell (Clopotul Libertăţii) din Philadelphia turnat în 1752.

Liberty Bell este simbolul Războiul de Independenţă al Statelor Unite ale Americii. Istoria spune că acesta este clopotul care a anunţat semnarea Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite ale Americii în 1776. În fiecare an mii de turişti se înghesuie în Philadelphia pentru a vedea acest clopot valoros.

Probabil că cel mai faimos clopot produs în această turnătorie este cel care se află în Turnul Big Ben din palatul Westminster din Londra. Creat în 1858, este cel mai mare clopot din lume cu o înălţime de 2.2 metrii şi o lăţime de 2.9m. El cântăreşte 13 tone.

Alte clopote faimoase care au fost turnate la Whitechapel Bell Foundry sunt cele de la Mother Cathedral din Liverpool, Biserica St Mary le Bow din Londra şi Westminster Abbey. Pe această listă de clopote foarte vechi se află şi cele două aflate în turnul bisericii Astvatzatzin din Madras.

Deşi este aproape imposibil să spunem cine a cumpărat clopotele pentru biserică, putem încerca să presupunem. Dacă analizăm datele de pe clopote şi identificăm care erau cei mai înstăriţi armeni din Madras în aceea perioadă, ajungem la concluzia că cel mai probabil cumpărătorii au fost fraţii Gregory sau Seth Sam. Este puţin probabil ca ele să fi fost cumpărate de familia Moorat pentru că ei deveniseră adepţi ai bisericii romano-catolice în acea perioadă.

Aceste clopote simbolizează ataşamentul armenilor din Madras faţă de Biserica Armenească. Pe de altă parte ele reflectă şi bunăstarea şi prosperitatea comunităţii din acea perioadă.

Acest articol ne permite să vedem pe scurt istoria comunităţii armeneşti din Madras.

Vorbind despre negustorii armeni din Madrasul secolului al XVII-lea, istoricul englez J. Hanvey, spunea că „[…] armenii făceau negoţ cu Rusia şi Anglia. Cu capitalul şi cunoştinţele lor s-au impus în faţa negustorilor ruşi, englezi şi danezi.”

Vedem, deci, că la începutul secolului al XIX-lea negustorii armeni încă reprezentau o concurenţă serioasă pentru British East-India Company.

Prin asemenea investiţii în manufactura englezească, armenii din Madras încercau probabil să îşi păstreze influenţa în India, controlată de britanici.

Hermineh Adamyan
Armenian College and Philanthropic Academy
Calcutta (Kolkata), India

Traducere de Silvia Terzian

www.hetq.am

  •  
  •