Sergiu Selian

„Ciocârlia” – o antologie de proză armeană

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Prin anii 1980, îmi propusesem să alcătuiesc, pentru editare, o antologie de proză armeană de la începuturi până în prezentul acela. Din varii motive, nu mi-am concretizat gândul cel bun. M-am resemnat, apoi, să risipesc prin revistele literare românești proze scurte doar de scriitori armeni contemporani. Mai nou, am adunat un dosar voluminos de proză armeană tânără, găzduită în timp de generoasa și prestigioasa – din păcate, defunctă – revistă lunară de cultură din Erevan, „Andin”. Probabil că vor avea aceeași soartă cu proiectata antologie.

Am receptat, de aceea, cu interes (și curiozitate) noua apariție editorială de la Ararat, Ciocârlia, care este un volum de „Proze scurte armene”, cum glăsuiește subtitlul (sintagma pare, totuși, abuzivă, dacă ținem seamă de prezența în carte a unor fragmente de roman). Lăudabilă inițiativa și prestația traducătorului, Arpiar Sahaghian, care este – desigur – și alcătuitorul cărții. Orice selecție rămâne parțială și subiectivă și trebuie judecată nu în raport cu o viziune ideală (irealizabilă?) sau cu viziunea altcuiva dinafară, ci între limitele criteriului decis de selecționer. Iar acest criteriu, în cazul de față, este – conform celor afirmate de traducător „în loc de prefață” – acoperirea tematică a unei perioade de „circa 150 de ani, reflectând viața armenilor din vechea patrie”, adică în mod predominant din Armenia istorică (apuseană), dar și din centre ale diasporei armene, ca Tiflis, Constantinopol, Baku, New York, Amsterdam, București etc. Până și atunci când un autor (dintre cei 23 de scriitori) este originar din Armenia răsăriteană, ba chiar mai mult sau mai puțin contemporan (vezi Norair Adalian, Axel Bakunț, Derenic Demirgian, Ovannes Ghucasian, Vighen Heciumian, Avedic Isahakian, Vartkes Petrosian), proza aceluia este inspirată de istoria armeană uneori foarte veche. (Notă: respect aici transcrierea numelor în forma statornicită de alcătuitorul ediției, deși ea suferă de inconsecvență față de normele armenei fie apusene, fie răsăritene.)

Este de remarcat „democrația” stilistică a volumului care pare să-și fi propus acoperirea mai multor subspecii ale prozei literare în cele 30 de narațiuni incluse, încât, pe lângă epica de factură convențională, avem parte de satiră prin cei mai de seamă reprezentanți clasici ai săi (Baronian, Odian, Arpiarian), și chiar de memorialistică, prin paginile fatalmente fragmentare din cartea amintirilor lui H. Dj. Siruni despre Nicolae Iorga. În definitiv, așa in nuce cum s-a plămădit această antologie refuzată ca denominare (dar ceea ce, în fapt, și este, fie că vrea sau nu „autorul” ei), ea constituie într-un fel o degustare a literaturii armene în anii de așezare istorică în matricea unei culturi care s-a dorit dintotdeauna inspirată și atașată de valorile atât orientale, cât și occidentale. Preponderentă – conform criteriului de selecție – și sugestivă este reflectarea fidelă, dar și fără menajamente, a realității armene din anii dificili ai sfârșitului de veac XIX și începutului de veac XX, prin pana măiestrită a unor scriitori care, dacă n-au făcut paradă de patriotismul lor genuin și sincer, nici nu s-au ferit să încondeieze cusururile prea vădite ale neamului lor buclucaș. Există și scriitori/scrieri care, dacă se abat de la tematica pur națională, abordând figuri și situații străine de armenime, în orice caz efectuează operația prin recul și cu bătaie subtil ocolită, din care au rezultat plăcute pagini de proză: Vosgan Erevanți, Urechea evreului, Fatih Sultan Mehmed, Divina Comedia.

Ciocârlia este, într-un cuvânt – chiar un singur cuvânt –, o panoramă a literaturii armene, evident o panoramă restrânsă și părtinitoare, însă una care oferă o mostră credibilă de autori reprezentativi dintr-o amplă și variată desfășurare de creații ale unei culturi cu origini depărtate, dar în continuă și fecundă evoluție, în ciuda vicisitudinilor istorice. Dacă acest volum și-a autolimitat extinderea, el ar putea fi oricând urmat de alte propuneri care să dea imagini diferite ale aceleiași atotcuprinzătoare literaturi. Oricâte astfel de introduceri ale cititorului de limbă română în universul culturii scrise armene sunt binevenite întru cunoașterea acestei culturi încă prea puțin familiare aceluia. Fereastra deschisă de Arpiar Sahaghian se cuvine să fie lăsată deschisă cât mai mult.

Ca observație tehnică asupra volumului, este cel puțin bizară absența numelor de autori din Cuprinsul doar cu titlurile prozelor rămase astfel anonime, iar pe de altă parte, una opusă, menționarea în note de subsol a datelor biografice ale fiecărui scriitor la începutul secțiunii care îi este rezervată apare superfluă de vreme ce la sfârșitul cărții există un oportun și detaliat fișier al acestor scriitori. Și, în cele din urmă, mai multă atenție la ținuta și acuratețea lingvistică n-ar fi fost decât în beneficiul unei lucrări altfel meritorii în obiectivul său.

Sergiu SELIAN

  •  
  •