Redactor

Chestiunea armeană astăzi II

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

II. Nivelul juridic internaţional

Problemele strategice ale statului armean: un rezumat

Înainte de a analiza nivelul juridic internaţional al Chestiunii Armene, trebuie să explicăm pe scurt ceea ce s-a spus în secţiunea anterioară a acestui studiu.

Deşi conţinutul Chestiunii Armene, mai exact nevoia de eliberare teritorială şi politică a Armeniei, a rămas acelaşi după prăbuşirea Uniunii Sovietice, acesta a luat forme noi care s-au cristalizat în principal în următoarele probleme strategice ale statului armean restaurat:

a) eliberarea şi consolidarea Karabaghului, inclusiv a zonei din jurul fostei Regiuni Autonome Nagorno-Karabagh;

b) menţinerea şi consolidarea Djavahkului armenesc, care este de o importanţă vitală pentru securitatea Armeniei;

c) recunoaşterea internaţională şi condamnarea genocidului armean, lupta împotriva campaniilor negaţioniste, precum şi identificarea şi neutralizarea manipulărilor internaţionale în ceea ce priveşte această problemă;

d) reluarea conflictului turco-armean după prăbuşirea Uniunii Sovietice, incluzînd atît necesitatea depăşirii consecinţelor genocidului armean comis de către autorităţile Turciei otomane şi republicane, cît şi politicile ostile ale Turciei moderne care au dus blocada pe o perioadă de mai mulţi ani impusă Armeniei, sprijinul deplin acordat Azerbaidjanului pentru agresiunea militară împotriva Republicii Nagorno-Karabah  şi Republicii Armenia, negarea genocidului armean, falsificarea istoriei Armeniei la nivel internaţional , distrugerea sistematică a patrimoniului istoric şi cultural armean, războiul psihologic şi propagandistic împotriva Armeniei şi diasporei armene, etc.

Toate aceste componente ale Chestiunii Armene sînt strîns legate, fiecare dintre ele fiind serioase, iar eşecul în oricare dintre acestea ar da naştere unei multitudini de consecinţe grave pentru Armenia şi întreaga naţiune armeană. Problemele menţionate anterior au aspecte militare, demografice, economice, juridice etc., care la rîndul lor au propria lor gravitate şi importanţă.

Portofoliul juridic internaţional al Chestiunii Armene

Prin urmare, portofoliul juridic internaţional al Chestiunii Armene constă într-o combinaţie din următoarele cazuri:

1.Cazul Genocidului Armean din 1893-1923

Recunoaşterea genocidului armean va duce la rezultate pozitive tangibile pentru Armenia numai dacă aceasta se va face printr-un un act obligatoriu din punct de vedere juridic, şi nu doar printr-o declaraţie politică, aşa cum s-a întâmplat în marea majoritate a cazurilor, adică prin rezoluţii parlamentare şi declaraţii în peste douăzeci de ţări din lume. Astfel de recunoaşteri declarative nu au dus la nici un fel de schimbare, oricît de mică, a politicilor cu privire la problemele de securitate ale Armeniei din partea ţărilor care au recunoscut genocidul; cu toate că doar un astfel de rezultat ar putea fi de mare ajutor, tocmai pentru că acest Genocid a adus în prim-plan coşmarurile de securitate ale Armeniei moderne. Astfel, Italia, Canada, Polonia, Belgia şi Ţările de Jos, de exemplu,  au recunoscut genocidul armean, însă nu s-a observat nici o schimbare pozitivă în politicile acestor ţări cu privire la Armenia, Azerbaidjan, Turcia şi conflictul din Karabagh. În plus, situaţia geo-politică schimbătoare a dus la o devalorizare de facto a rezoluţiilor parlamentare cu privire la genocidul armean adoptate anterior de unele ţări. De exemplu, în 2008 piaţa principală din Tripoli, cel de-al doilea oraş ca mărime al Libanului, a fost redenumită în onoarea arhitectului primei etape a Genocidului, “sângerosul sultanul” Abdul Hamid II, în ciuda faptului că parlamentul libanez a recunoscut genocidul armean de două ori – în 1997 şi în 2000. În viitorul apropriat primarul oraşului grecesc Salonic plănuieşte să inaugureze un monument în cinstea liderilor Junilor Turci care s-au născut în acest oraş, iar rezoluţiile care recunosc genocidul armean adoptate de Parlamentul grec în 1996 şi de către Parlamentul European (din care face parte şi Grecia) în 1987 şi 2002, nu pot opri această intenţie de blasfemie. Un alt exemplu: ani de zile după rezoluţia parlamentului francez din 1998 privind genocidul armean, agenţia semioficială de presă France-Presse (AFP) a continuat să vorbească despre genocid utilizînd modul conjunctiv (situaţia a fost corectate numai în ultimii doi ani). Parlamentul suedez şi-a schimbat de două ori poziţia privind genocidul armean. Prin urmare, rezoluţiile parlamentare, precum şi declaraţiile şefilor de stat cu privire la genocidul armean, deşi importante, sunt neviabile şi neproductive (multitudinea de erori factuale prezente în  aceste rezoluţii şi declaraţii reprezintă un subiect separat de discuţie), deoarece acestea sunt predispuse în mod constant la manipulări politice şi la tîrguri geopolitice.

De fapt, cazul genocidul armean din 1893-1923 intra în jurisdicţia şi reprezintă prerogativa instanţelor naţionale şi internaţionale  – Curtea Internaţională de Justiţie sau tribunalele special create pentru genocidul armean similare cu Tribunalele Internaţionale pentru Rwanda şi fosta Iugoslavie. Cu toate acestea, începînd din anii 1970, acest caz a fost inclus în ordinea de zi a dezbaterilor parlamentare (prin urmare, a devenit un subiect controversat) în mai multe ţări şi rămînînd în afara oricărui control eficient din partea celor afectaţi – adică, Armenia şi armenii – a fost adesea transformat într-un instrument care a ajutat aceste state străine în rezolvarea propriilor probleme cu Turcia, exploatînd astfel chestiunea genocidului armean. (Un exemplu clar al acestui fenomen ruşinos este reprezentat de încălcarea revoltătoare a promisiunilor de recunoaştere a genocidului armean făcute în campaniile electorale de preşedinţii Statelor Unite ale Americii.) Astfel, recunoaşterile internaţionale de pînă acum ale genocidului armean, sub formă de rezoluţii parlamentare, decizii şi declaraţii sunt astăzi în mod clar anacronice. (Cel târziu) din momentul în care Armenia a devenit un stat independent,  problema depăşirii consecinţelor genocidului armean (şi nu doar  recunoaşterea lui) ar fi trebuit ridicată totodată ca o problemă legală în instanţele naţionale şi internaţionale şi în sistemele juridice care sunt mai puţin predispuse la tîrguri politice internaţionale.

Într-o instanţă internaţională Armenia va cere Turciei despăgubiri morale, culturale, materiale şi financiare, precum şi restituirea teritoriilor. Cazul poate fi judecat, în conformitate cu “Convenţia pentru Prevenirea şi Reprimarea Crimei de Genocid” adoptată de Adunarea Generală a ONU pe 9 decembrie 1948, precum şi cu alte acte juridice internaţionale. Ca parte semnatară a acestei Convenţii începând cu 23 iunie 1993, Republica Armeană are dreptul exclusiv de a invoca articolul VIII din Convenţie împotriva Turciei (stat semnatar din 31 iulie 1950). Acesta prevede că orice parte contractantă poate sesiza organele competente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru ca acestea să ia măsurile pe care le consideră adecvate pentru “suprimarea” genocidului. Avocaţi internaţionali respectaţi, printre care şi profesorul Alfred de Zayas, susţin că: ” ’suprimarea’ trebuie să însemne mai mult decât o justiţie retributivă. Pentru a elimina crima, este necesar să eliminăm, pe cît posibil, consecinţele sale. Acest lucru presupune, pe lîngă pedepsirea vinovatului, şi asigurarea restituirilor şi compensaţiilor pentru generaţiile supravieţuitoare.” Adică aceste măsuri ar putea include, de asemenea, compensaţii sub formă de concesii teritoriale.  Republica Armenia poate invoca, de asemenea, şi articolul IX din Convenţie, care spune că: “Diferendele dintre părţile contractante referitoare la aplicarea, interpretarea sau executarea prezentei Convenţii, inclusiv la răspunderea unui stat în materie de genocid sau unul dintre celelalte acte enumerate la articolul III, vor fi supuse Curţii Internaţionale de Justiţie la cererea uneia dintre părţile implicate în diferend.”

În acest sens, trebuie menţionat faptul că, în articolul II din Convenţia amintită anterior, conceptul şi termenul de genocid au fost formulate de juristul de renume mondial Raphael Lemkin, cel care a formulat definiţia pornind în special şi mai ales de la realitatea istorică a genocidului armean . Mai mult decît atît, Raphael Lemkin se referă direct la genocidul armean în Raportul Pregătitor, care este o parte integrantă a Convenţiei. La data de 9 martie 2007 această referinţă a fost suficientă pentru un tribunal din oraşul Lausanne, Elveţia, să declare că nu este nevoie de recunoaşterea genocidului armean de către Curtea Internaţională de Justiţie, întrucât Convenţia face o trimitere directă la Genocidul armean. Tribunalul din Lausanne a subliniat că această referinţă demonstrează că genocidul armean nu mai este obiectul unei dispute, deoarece a fost implicit, dacă nu chiar explicit recunoscut pe plan internaţional avînd în vedere că reprezintă baza unui act juridic fundamental internaţional. Prin urmare, curtea l-a condamnat pe Doğu Perinçek, preşedintele Partidului Muncitoresc Turc la o pedeapsă de 90 de zile cu suspendare şi o amendă de 3000 de franci elveţieni pentru negarea genocidului armean. În plus, din punct de vedere formal, se poate argumenta că prin semnarea Convenţiei pe 31 iulie 1950, Turcia însăşi a recunoscut implicit genocidul armean.

Un alt domeniu juridic internaţional important  asupra căruia Armenia şi naţiunea armeană ar trebui să insiste este incriminarea în legislaţiile naţionale şi practicile judiciare din diferite ţări a negării, punerii la îndoială, sau minimalizării realităţii genocidului armean. Din păcate, în aceste privinţe, situaţia este extrem de proastă chiar şi în Republica Armenia.

În ceea ce priveşte ridicarea chestiunii genocidului armean în parlamentele ţărilor străine şi în alte foruri internaţionale non-juridice, se aşteptată de mult timp ca Armenia să evalueze astfel de rezoluţii, în conformitate cu propriile criterii, care ar trebui să corespundă cu faptele istorice şi cu interesele naţionale şi de stat ale Armeniei (nu există nici o contradicţie între cele două, în ciuda anilor în care s-au depus eforturi pentru a ne induce în eroare şi a ne deruta în privinţa acestei probleme importante!).

Mai jos propunem cinci criterii principale pentru evaluare:

•   Menţionarea corectă a intervalul de timp în care s-a realizat genocidul armean: 1893-1923;

•  Necesitatea de a preciza faptul că armenii au fost anihilaţi în propria lor patrie, în special în partea de vest a Armeniei şi în unele părţi din Armenia Orientală;

•  O precizare clară a statului care a săvârşit această crimă împotriva umanităţii – Turcia Otomană,  precum şi o condamnare directă a succesorului său legal – Republica Turcia,  pentru negarea genocidului armean şi pentru politicile ostile faţă de Armenia de astăzi (blocada teritorială, propaganda anti-armeni şi războiul psihologic, refuzul de a stabili relaţii diplomatice, asistenţa militară oferită Azerbaidjanului, etc);

• Recunoaşterea responsabilităţii statului turc faţă de statul armean ca o ultimă exprimare şi reprezentare a intereselor poporului armean, precum si acceptarea plăţii compensaţiilor pentru Armenia ca o cerinţă absolută (în primul rînd în ceea ce priveşte despăgubirile teritoriale);

• Situaţia geopolitică actuală din regiune trebuie legată obligatoriu de consecinţelor genocidului. Cu alte cuvinte, recunoaşterea impactului negativ al genocidul armean în ceea ce priveşte securitatea Armeniei şi a regiunii. Acest lucru este de o importanţă fundamentală: cît de mult ameliorează acele rezoluţii cele mai urgente si mai grave probleme de securitate ale Armeniei şi în ce măsură garantează acestea securitatea Armeniei?

Genocidul armean a creat o problemă teritorială şi existenţială pentru supravieţuirea poporului armean, diminuînd spaţiul locuibil la o fîşie de teren marginală şi vulnerabilă. Tocmai din această perspectivă ar trebui să privim atît eliberarea Karabaghului, cît şi garantarea dezvoltării în siguranţă a armenilor din Djavahk.

Sarcina diplomaţiei armene este de a lega în mod competent condamnarea internaţională a genocidului armean de o rezolvare corectă a conflictului din Karabagh şi de obţinerea unei păci durabile în regiune. Recunoscînd genocidul armean, comunitatea internaţională trebuie să facă următorul pas logic: să recunoască drepturile armenilor la întreg teritoriul Karabaghului, inclusiv teritoriul eliberat.

Criteriile menţionate mai sus în ceea ce priveşte răspunderea şi despăgubirea nu au fost încă înregistrate în nici una din rezoluţii adoptate de entităţile juridice internaţionale. Şi cum ar putea să se întîmple acest lucru, dacă nici Republica Armenia însăşi nu şi-a stabilit o astfel de sarcină, nu a dezvoltat astfel de programe niciodată şi, bineînţeles, nu a venit niciodată cu pretenţii justificate în mod corespunzător!

Armen Ayvazyan

Doctor în Ştiinţe Politice

Erevan

dupa Ramgavar.org

traducere de Silvia Terzian

 

  •  
  •