Redactor

Chestiunea armeană astăzi I (continuare)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share


Planul viitorului război dintre Armenia şi Azerbaidjan

Chestiunea armeană există obiectiv şi independent de dorinţele şi preferinţele elitei politice armene de astăzi, pentru că nici Turcia şi nici Azerbaidjanul (cum s-a dovedit clar prin eşecul “diplomaţiei fotbalului”) nu sînt dispuse să se împace cu existenţa statalităţii armene, nici chiar pe teritoriul restrîns de 42.000 km pătraţi unde această statalitate este reprezentată de Republica Armenia şi de Republica Nagorno-Karabagh. Aşa cum ne-au arătat ultimele două decenii, aceşti 42.000 km pătraţi reprezintă suprafaţa minimă necesară pentru ca naţiune armeană să existe, semi-înconjurată de inamici aliaţi – Turcia şi Azerbaidjanul. Pierderea chiar şi a unei mici părţi din acest teritoriu al Armeniei contemporane poate distruge ireversibil echilibrul militar în favoarea Azerbaidjanului, punînd astfel în pericol însăşi existenţa statului armean. Pe de altă parte, cei 42.000 km pătraţi s-ar putea să nu reprezinte o apărare suficientă împotriva planurilor conducerii de la Baku de a dezlănţui un nou război. Prin urmare, strategia armeană de contracarare a unei posibile agresiuni azere va trebui să includă (cel puţin instinctiv şi cel mult pre-planificat) extinderea zonei controlate de către forţele armate armene, adică restrîngerea Azerbaidjanului la nişte limite geografice care îl vor forţa să oprească agresiunea şi să renunţe la planurile de  reluare a acesteia pentru o lungă perioadă sau, de preferinţă, pentru totdeauna. Eliberarea celor 12.000 km pătraţi din teritoriile noastre ocupate a suprimat agresiunea azeră timp de cel puţin 16 ani. Dar este foarte posibil ca termenul acestei  garanţii – teritoriale – de pace (foarte eficientă) să se apropie de expirare, şi pentru a proteja Armenia pentru cel puţin încă 50 de ani sau mai mult, ar trebui ca în curând  această garanţie să fie nu numai reiterată, ci de asemenea, extinsă pe cît posibil, până la distrugerea completă a statului agresor, mai ales că acesta din urmă are planuri de genocid. Din păcate, sîntem forţaţi de inamic să eliberăm teritoriile ocupate ale Armeniei, cu toate că este imperativ pentru guvernul şi poporul armean să fie dispuşi să accepte provocarea şi ideologia de eliberare fără a fi împinşi de la spate (ceea ce presupune o  eliberare – intelectuală şi psihologică – mai profundă), şi nu doar să reacţioneze la stimuli externi, cum ar fi agresiunea din partea Azerbaidjanului, aşa cum s-a întâmplat între 1991-1994, ceea ce a dus la greşeli grave şi oportunităţi ratate. A avea un obiectiv strategic proactiv de asigurare a securităţii pe termen lung pentru Armenia înseamnă, în primul rînd, a şti foarte clar că teritoriul armean nativ este nepreţuit şi a căuta eliberarea acestuia prin toate mijloacele. În plus, nu este important cînd (sau de către cine) a fost ocupat acest teritoriu, fie în secolele 14, 18 sau 20. În mod evident, Azerbaidjanul, după ce a distrus patrimoniului cultural şi istoric al poporului armean pe întreg teritoriul pe care îl ocupă în prezent, foloseşte acum acelaşi teritoriu ca un instrument puternic de strangularea economică şi ca o rampă de lansarea pentru o viitoare agresiune la scară largă împotriva părţii rămase din Armenia. Prin urmare, din punct de vedere al necesităţii militare, durata relativă a ocupaţiei pămînturilor armeneşti nu are absolut nici un rol atunci cînd se pune problema de a determina cît de adecvată este eliberarea lor.

Armata Karabaghului
Dacă războiul din Karabagh din 1991-1994 ar fi recunoscut nu numai ca un război de auto-apărare, ci şi ca o luptă pentru supravieţuire, dar în contextul chestiunii armene, atunci armata de la începutul anilor 1990 a celei de-a  treia Republici a Armeniei ar putea fi numită, pe bună dreptate şi cu exactitate, “Armata Armeană de Eliberare”, deoarece într-o anumită măsură şi-a îndeplinit deja în mod onorabil misiunea sa istorică (obiectivă) de eliberare. Numai timpul ne poate arată cum va reuşi să îndeplinească pe viitor aceeaşi misiune, neterminată. Însă un eşec ar putea însemna sfîrşitul civilizaţiei armene chiar în timpul generaţiei noastre, exact aşa cum se plănuieşte în cercuri apropiate guvernelor de la Ankara şi Baku. Prin urmare, armata armeană trebuie să-şi îndeplinească misiunea, cu orice preţ.

Astfel, problema de apărare a Armeniei, cunoscută de asemenea sub numele de chestiunea armeană, poate conduce din nou la eliberarea teritoriilor native armeneşti, mult mai în estul liniei curente de contact dintre armata Armeniei şi cea a Azerbaidjanului ,chiar pînă la fluviul Kura şi Marea Caspică.

Armen Ayvazyan

Doctor în Ştiinţe Politice Erevan

Traducere de Silvia Terzian

dupa Ramgavar.org

  •  
  •