Mihai Stepan Cazazian

Charles Aznavour va concerta în premieră în România, în februarie 2016

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Aznavur (6)

Charles Aznavour, cunoscut ca Frank Sinatra al Franţei, va susţine un concert în premieră în România, pe 20 februarie 2016, în Pavilionul Central al Complexului Romexpo din Bucureşti, în cadrul ultimului său turneu din carieră.

Charles Aznavour este cel mai valoros şi apreciat artist francofon al tuturor timpurilor, celebrul critic muzical Stephen Holden numindu-l zeul pop-ului francez. Charles Aznavour a fost denumit în 1988, de către CNN şi publicul Time, enterteinerul secolului din toată lumea. A fost declarat interpretul extraordinar al secolului în urma voturilor din toata lumea, întrecându-i pe Elvis Presley şi Bob Dylan.

Născut în 1924 în Paris, dintr-o familie muncitoare de armeni, Charles Aznavour şi-a început călătoria artistică încă de la vârsta de 9 ani, cochetând cu actoria. Abia în adolescenţă alege să devină cântăreţ, iar în 1946 este descoperit de Edith Piaf pe care o acompaniază în turneele ei din Franţa (inclusiv în celebrul Moulin Rouge) şi Statele Unite.

În 1974, Aznavour cunoaşte un success extraordinar în Marea Britanie, unde celebra piesă “She” atinge prima poziţie a clasamentelor de 3 ori mai repede decat orice altceva până atunci, urmat şi de următoarea lui piesă “Dance in the old fashioned way”.

De-a lungul timpului a colaborat cu Edith Piaf, Fred Astaire, Frank Sinatra, Andrea Bocelli, Bing Crosby, Ray Charles, Bob Dylan, Liza Minnelli, Elton John, Dalida, Serge Gainsbourg, Josh Groban, Petula Clark, Tom Jones, Shirley Bassey, Jose Carreras, Laura Pausini, Nana Mouskouri şi Julio Iglesias.

În 1974, Jack Jones a înregistrat un întreg album de compoziţii Aznavour, denumit “Write me a love song, Charlie”, ce a fost republicat şi pe CD în 2006. Charles a cântat alături de tenorul italian Luciano Pavarotti celebra arie “Ave Maria”, Elvis Costello a interpretat celebra lui piesă “She”, pentru apreciatul film Notting Hill, iar celebrul tenor Placido Domingo, prieten bun al acestuia, obişnuia să cânte din creaţiile sale, dar şi pe scenă alături de el.

Cu zeci de premii la palmares atât în lumea muzicii, cât şi cea a filmului, Charles Aznavour porneşte în ultimul său turneu din carieră. Un om cu o viaţă artistică excepţională, cu o carieră de neclintit ce a parcurs decenii, ajunge pentru o singură noapte în Bucureşti pentru a-şi întări renumele şi a demonstra unicitatea experienţei unui concert live susţinut de cel mai mare artist francez în viaţă.

 

Bilete Charles Aznavour la Romexpo din Bucureşti

Biletele pentru concertul Charles Aznavour, ce va avea loc pe 20 februarie 2016 la complexul Romexpo din Bucureşti, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ.

http://www.iconcert.ro

  •  
  •  

2 Responses to Charles Aznavour va concerta în premieră în România, în februarie 2016