Mihai Stepan Cazazian

Centrul Cultural Armean din București a împlinit un an

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

1

Centrul Cultural Armean str. Armenească nr. 13

Exact acum un an, pe 13 mai 2012 era inaugurat Centrul Cultural Armean din București – aflat sub patronajul Uniunii Armenilor din România – în sediul fostei redacții Nor Ghiank ( după 1990 și al redacției Ararat)

Dacă începutul a fost mai greu apoi ne-am intrat( mai ales în acest an) în cadența de două acțiuni pe săptămână așa cum ne-am propus.

Dar activitatea Centrului nu ar fi fost posibilă fără contribuția scriitorului Bedros |Horasangian ( organizator și moderator  al multor întîlniri) Mihai Stepan Cazazian, ca responsabil al Centrului sau Nșan Bogdan Căuș și Florin Chevorchian. Vreau să menționăm aici și pe colegii de la Tipografia Ararat ( Mihai Hățulescu și Laurențiu Popescu ) care au realizat, aproape la fiecare acțiune, afișe ce dorim, la un moment dat, să facă obiectul unei expoziții. De asemenea mulțumiri lui Sirun Terzian, vicepreședinte UAR, Berci Margarian, secretar general al UAR, care sprijină permanent pregătirea acțiunilor, Natalia Gheorghiu, Mihai Furtună, Narine Bogdan Căuș pentru ajutorul constant.

Scopul nostru declarat, încă de la început, a fost ca în acest spațiu armenesc să putem organiza cât mai multe evenimente culturale la care să participe nu doar membri comunității dar și personalități române sau din străinătate.  Așa se face că, pînă în prezent ne-au vizitat, fiind implicați activ la diferite acțiuni,  peste 30 de personalități românești dar și din Armenia.

Iată lista, în ordinea participării la activități începînd de anul trecut pînă în prezent. Nu am menționat în această listă pe PS Episcop Datev Hagopian sau excelența Sa Hamlet Gasparian, ambasador al Republicii Armenia în România sau pe senatorul Varujan Vosganian și deputatul Varujan Pambuccian precum și alți membri ai comunității care au participat nu doar cu prezența la aceste manifestări.

Hayk Demoyan, director al Institutului şi Muzeului Genocidului din Erevan; Andrei Pippidi, Prof. Univ. Dr. Facultatea de Istorie ; Nicolae-Şerban Tanaşoca, Director Institutul de Studii Sud-Est Europene ; Liviu Franga, Decan al Facultăţii de Litere ; Aurelian Scrima, Director Editura Herald ; Șerban Sturdza, architect ; Cristinei Popa- Rakedjian, armeancă din Gherla stabilită la Șuși, în Karabagh ; Nicolae Licareţ, director artistic al Filarmonicii George Enescu; Dan Grigore, pianist ; Dumitru Avakian, critic muzical ; Nicolae Brânduş, compozitor ; Varujan Cozighian concert-maestru al Filarmonicii George Enescu (pînă în anul 1982) ; Mircea Albulescu, actor ; Mariam Vardanyan finalistă Jeunesses International Violin Competition la București ; Susanna Petrosyan cântăreață pop din Armenia ; Gheorghe Florescu, proprietar al magazinului Delicatese Florescu  ucenic al lui Avedis Karabelaian ; Madeleine Voicu, soția marelui violinist Ion Voicu ; Irina Petrescu, actriță ; Valeria Gagealov, actriță ; Sanda Manu, regizor ; Elvira Irșai, realizator TV ; Ion Tobosaru, prof.univ. dr. la Facultatea  de Teatru ; Grigore Gonța , regizor ; George Paul Avram, actor ; Constantin Dicu, regizor ; Vlad Bedros, lector univ. dr. Catedra de Istoria şi Teoria Artei a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti ; Grigore Leșe, rapsod popular, solist de muzică populară ; Mihaela Vosganian, compozitor ; Eugen Negrici, critic literar prof. univ. dr.

Iată că după numai un an de activitate Centrul Cultural armean din București devine, încet dar sigur , o instituție a armenilor din România. Felicitări tuturor celor care au contribuit.

vezi și pagina noastră http://laarmeni.araratonline.com

 

  •  
  •