Elena Ciobanyan

Ce se ascunde în spatele show-business-ului armenesc? Și cântărețul Mger este implicat în..?!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

big_IMG_0392_ts1323248634

 

În ultima vreme s-au activat din nou discuțiile asupra faptului, că majoritatea reprezentanților show-business-ului armenesc sunt membrii organizațiilor sectare.

Autor: Ce atitudine aveți față de organizațiile sectare? Spun acesta, pentru că recent circulau zvonuri conform cărora tu ai legătură cu una din ele.

Mger: Să știți, că frecventez doar  Biserica Apostolică Armeană, iar în curând trebuie să mă botez în aceeași biserică. Cu organizațiile religioase am avut doar colaborare creativă, atâta tot.

Ce noutăți aveți în viața personală? Se spune că vă căsătoriți.

Mger: Discuțiile răspândite nu se potrivesc cu realitate.

Autor: Am aflat, că aveați dorința de a participa la Eurovizion. Ce obstacole ați întâlnit în cale?

Mger: Nu le pot numi obstacole, dar cred că există câteva persoane care nu mă vor să prezint țara în concursul  Eurovizion. Totuși putem să ne prezentăm în continuare la Eurovizion ca până acum, făcându-ne de rușine…

Autor: Iar este mare dorința participării?

Mger: Dorința a fost dintotdeauna, dar acum nu prea o am. Pentru mine acum există alte valori în viață. Eurovizion este doar un proces de muncă și o modalitate de a prezenta țara, a cărei experiență o am. Cred că interpretul care se duce la concursuri, trebuie să aibă experiență de muncă și prin munca să poată dovedi, că poate s-o facă. Este într-adevăr o mare responsabilitate.

Autor: În ultima vreme nu ești atât de activ, care este cauza?
Mger: Nu sunt pasiv de loc. Am făcut 5 videoclipuri în patru ani. Mai activ de atâta cum să fie un om? Trebuie să realizez câte pe fiecare săptămână câte un videoclip? Doar nu sunt Lilit Hovhannisian?! (glumind).

Autor: Care este ultimul tău cântec?

Mger: Se numește “Tată”. În curând va fi un videoclip despre Erevan în limba rusă, pe care vreau să-l prezentăm în show-business-ul rusesc.

Autor: Sexopatologul Vrej Șahramanian a scris cântece pentru tine. De cât timp colaborați?
Mger: Vrej este amicul meu. El a scris cântecele “Crede-mă” și “Nocturnul de dragoste” pentru mine. În afară de faptul, că suntem foarte buni prieteni, continuăm să colaborăm. Încă am câteva melodii pentru care Vrej trebuie să scrie versuri.

Autor: Atunci, așteptăm!

Elena Ciobanyan

//www.youtube.com

  •  
  •  

0 Responses to Ce se ascunde în spatele show-business-ului armenesc? Și cântărețul Mger este implicat în..?!