Vartan Martaian

Cazul Ramil Safarov : Tentația petrodolarilor și apologia crimei

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

La 19 februarie 2004, locotenentul azer Ramil Safarov (pe atunci în vîrstă de 26 de ani) îl ucidea, cu lovituri de topor, pe locotenentul armean Gurghen Markarian (25 de ani). Amîndoi se aflau la Budapesta pentru cursuri de limbă engleză desfășurate în cadrul programului Parteneriat pentru pace al NATO. Crima a șocat, la vremea sa, opinia publică. Dar poate și mai mult a șocat trimiterea criminalului în Azerbaidjan, 8 ani mai tîrziu.

Procesul ce a urmat arestării lui Safarov a scos la iveală detaliile macabre ale abominabilei crime: fără să aibă incidente directe, nici măcar verbale, cu cei doi colegi de cursuri armeni, Gurghen Markarian și Haik Makucian, Safarov își propune să-i omoare pentru simplul motiv că erau armeni. Mobilul crimei a fost, după cum Safarov însuși o mărturisea în timpul procesului, ura față armeni și dorința lui de a-i omorî pînă la unul. Declarații lipsite de orice urmă de regret ce întăreau intenția criminală demonstrată de cruzimea omorului: Safarov îl omoară în somn pe Gurghen Markarian cu 16 lovituri de topor, aproape decapitîndu-și victima, după care încearcă să-l ucidă și pe Makucian, care însă dormea într-o altă cameră, a cărei ușă Safarov o găsește încuiată. Viața lui Makucian este salvată de colegul său de cameră lituanian care îl oprește pe armean să deschidă ușa – încă buimac de somn – la auzul urletelor azerului. Poliția ungară, chemată de colegul de cameră al victimei, ofițerul ungur Balázs Kuti, îl arestează pe Safarov înainte de a comite și a doua crimă. “Era fericit, ca și cum terminase o treabă importantă”, spunea despre Safarov, imediat după crimă, Balázs Kuti care a asistat șocat la măcelărirea lui Gurghen Markarian.

În fața unor asemenea evidențe, la 13 aprilie 2006 justiția ungară îl condamnă pe Ramil Safarov la închisoare pe viață, fără posibilitatea de apel înainte de 2036.

Reacția Azerbaidjanului este una de tip medieval: pentru opinia publică, inclusiv pentru autorități, Safarov este nu un criminal de drept comun, ci un erou. Pentru unii este chiar “omul anului 2005”.

Odată cu trecerea anilor cazul aluneca încet în planul secund al conflictului armeano-azer, deși nimeni la Erevan nu a uitat vreo clipă de uciderea lui Gurghen Markarian. Încercările Azerbaidjanului de a obține repatrierea lui Ramil Safarov se loveau de refuzul – aparent neclintit – al guvernului de la Budapesta. Pînă în ziua de 31 august 2012, cînd vestea transferării lui Safarov în Azerbaidjan și grațierea lui imediată de către președintele Ilham Aliev a descumpănit și șocat opinia publică armenească, dar și o parte a celei ungare și occidentale. Ramil Safarov este primit ca un erou în Azerbaidjan, unde este nu numai grațiat de președinte, dar și ridicat în grad de ministrul apărării – din locotenent devine maior –, primind în plus compensații materiale pentru anii petrecuți în închisoare – salariul retroactiv pe 8 ani și locuință.

Autoritățile de la Erevan au fost întotdeauna vigilente față de orice semnal al unei eventuale transferări a lui Safarov în Azerbaidjan, atrăgînd întruna atenția asupra caracterului inacceptabil al unui eventual asemenea act. În schimb, autoritățile de la Budapesta au dat asigurări cu privire la rămînerea lui Safarov în închisoarea ungurească. Iată de ce indignarea armenilor, oficialități sau oameni de rînd, a fost pe măsura surprizei. Indignarea a fost cu atît mai mare, cu cît spectacolul grotesc al apologiei crimei și glorificării criminalului la întoarcerea sa în Azerbaidjan au făcut ca gestul Budapestei să apară ca o invitație la uciderea armenilor oriunde s-ar afla în lume, fapt ce ar atrage pentru ucigaș nu oprobiul public și greaua pedeapsă a închisorii, ci glorificarea și răsplata materială.

Iată de ce Armenia a reacționat rapid, președintele Serj Sarksian convocîndu-i la 31 august la reședința sa pe diplomații acreditați la Erevan pentru a le comunica personal decizia de a rupe relațiile diplomatice și orice alte contacte oficiale cu Ungaria. Declarația președintelui Sarksian:

După cum știți, militarul azer care l-a ucis pe ofițerul armean Gurghen Markarian a fost transferat din Ungaria în Azerbaidjan și, după cum am avertizat în neumărate rînduri, a fost imediat grațiat de președintele Azerbaidjanului. Aceasta s-a întîmplat întrucît asutoritățile Ungariei, membră a Uniunii Europene și a NATO, au făcut o tranzacție cu autoritățile azere.

Nu vreau să mă opresc din nou asupra împrejurărilor uciderii lui Gurghen Markarian, acestea fiindu-le bine cunoscute tuturor. După cum a arătat procesul, această crimă sălbatică s-a produs numai pe motivul că Gurghen Markarian era armean.

Imediat după producerea acestei crime, atît autoritățile ungare, cît și țările membre ale Uniunii Europene și NATO, adică partenerii noștri, ne-au tot îndemnat să nu politizăm cazul, ne-au tot îndemnat să avem încredere în justiția Ungariei, stat membru al acestei importante alianțe. Noi am urmărit cu toată atenția evoluțiile legate de criminal. Cu ocazia fiecărei întîlniri avute cu președintele, cu purtătorul de cuvînt al parlamentului, cu ministrul de externe, cu ambsadorul Ungariei, această chestiune a fost abordată și am primit de nenumărate ori asigurări că revenirea sau transferarea criminalului în Azerbaidjan este exclusă. Același lucru ni s-a spus, ca răspuns la interpelările noastre, în cursul contactelor din ultimele zile de la ministerul de externe și din parlamentul ungar. Ca urmare a încălcării promisiunilor, ucigașul a ajuns la Baku, în libertate.

Cît privește Azerbaidjanul, nu am nimic de spus, chiar nimic. Această țară vorbește despre sine prin faptele sale și nu sînt eu acela ce trebuie să explic acest lucru.

Prin acțiunile lor comune, autoritățile Ungariei și Azerbaidjanului au deschis ușa repetării unor asemenea crime. Prin această deciziei ucigașii primesc un mesaj. De acum înainte aceștia vor ști că crima comisă din ură etnică sau religioasă poate rămîne nepedepsită. Iar eu nu pot tolera așa ceva. Republica Armenia nu poate tolera așa ceva. Iar poporul armean nu va ierta acest lucru.

Declar în mod oficial că astăzi încetăm relațiile diplomatice și toate contactele oficiale cu Ungaria. Așteptăm acțiuni clare și fără echivoc din partea tuturor partenerilor noștri în legătură cu acest caz. Cei care astăzi tolerează toate acestea vor răspunde mîine în fața istoriei. Pentru noi sînt inacceptabile jumătățile de măsură și vorbele goale. Vom judeca atitudinea partenerilor noștri față de securitatea poporului armean pe baza acțiunilor întreprinse față de cele întîmplate.

Partenerii Armeniei, de la care președintele Sarksian aștepta reacții fără echivoc, au condamnat atît repatrierea, cît mai ales grațierea lui Ramil Safarov. Printre ei președintele american, Barack Obama, și cel francez, François Hollande. Minsterul de externe de la Moscova, Grupul de la Minsk al OSCE, precum și secretarul general al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă au condamnat, la rîndul lor, grațierea lui Safarov.

Cîteva concluzii decurg din această afacere: 1) guvernul ungar i-a mințit pe armeni în mod grosolan, asigurînd în repetate rînduri Erevanul că repatrierea lui Safarov este exclusă, pentru ca, în final, să-l trimită pe acesta în Azerbaidjan fără nici o informare publică prealabilă; 2) grațierea lui Safarov imediat ce a pus piciorul la Baku arată adevărata față a Azerbaidjanului, unde uciderea armenilor nu numai că nu este considerată crimă, ba dimpotrivă, este încurajată ca act de eroism; cum le vor mai putea negociatorii internaționali cere armenilor o poziție conciliantă la masa negocierilor cu privire la soluționarea conflictului din Karabagh?

Dar minciuna în această afacere nu este doar cea a guvernului ungar față de armeni. Și ungurii au fost, la rîndul lor, mințiți de azeri cu privire la continuarea ispășirii pedepsei lui Safarov într-o închisoare din Azerbaidjan. În fața reacției internaționale, guvernul ungar a dat publicității o scrisoare primită din partea ministrului justiției din Azerbaidjan care dădea sigurări că Safarov își va continua pedeapsa neschimbată, fără un nou proces, într-o închisoare din Azerbaidjan. În plus, ambasadorul azer la Budapesta a fost convocat la ministerul de externe, unde i-a fost înmînată o notă de protest față de grațierea lui Safarov: “Ungaria refuză să accepte și condamnă acțiunea Azbaidjanului ce contravine regulilor dreptului internațional și vine în contradicție acută cu angajamentul părții azere în această chestiune, confirmat de ministrul justiției al Republicii Azerbaidjan în scrisoarea sa din 15 august 2012 adresată ministrului administrației publice și justiției din Ungaria”. Nota de protest a ministerului de externa ungar mai spune că Ungaria crede că “decizia Azerbaidjanului nu corespunde spiritului de cooperare bazat pe încredere mutuală între cele două părți rezultată în urma multor ani de cooperare”.

“Cooperare” care, potrivit presei armene și ungare, ar gravita în jurul uriașei sume de 3 miliarde de dolari pe care regimul lui Ilham Aliev ar fi promis să-i injecteze în economia Ungariei în schimbul repatrierii lui Ramil Safarov. Șeful departamentului pentru relații externe al administrație prezidențiale din Azerbaidjan recunoaște cu mîndrie că președintele Aliev însuși a vegheat asupra negocierilor privind recuperarea lui Safarov și că “un rol hotărîtor al soluționării chestiunii revine unui acord încheiat în timpul vizitei primului ministru ungar, Viktor Orban”, la Baku. Așadar, un act de vînzare-cumpărare la cel mai înalt nivel între Baku și Budapesta.

Nu știm dacă guvernul ungar este sau nu sincer cu privire la uimirea sa în fața grațierii lui Safarov odată ce acesta a pus piciorul în Azerbaidjan. Să fi fost oare atît de naivi oficilii unguri și atît de creduli în fața asigurărilor date de Baku, în ciuda faptului că Erevanul a atenționat întotdeauna, în mod repetat, că repatrierea lui Safarov echivalează cu eliberarea sa și, implicit, cu încurajarea crimei? Cel mai probabil este că Viktor Orban știa de adevărata intenție a lui Ilham Aliev, în ciuda asigurării scrise primite de la Baku. Dar banii erau mai importanți decît onoarea, mai ales dacă spera că incidentul va avea un slab ecou și că va trece aproape neobservat. Altfel nu avea rost să-i mintă pe armeni pînă în ultima clipă. Și totuși, în fața reacției armenești și internaționale, guvernul ungar este acoperit din punct de vedere juridic, Azerbaidjanul fiind cel care și-a încălcat propriile angajamente internaționale, scrise și semnate, nu doar verbale.

Budapesta: activiștii unguri cer scuze Armeniei

Prin ruperea relațiilor cu Budapesta, Erevanul a făcut ceea ce trebuia, dînd un semnal clar de demnitate și fermitate în fața unui interlocutor mincinos. Reacția opiniei publice armenești a fost și ea fără echivoc: pentru mulți armeni, Ungaria și-a vîndut onoarea pentru niște petrodolari azeri. Cîteva sute de manifestanți au ars culorile Ungariei în fața consulatului onorific ungar de la Erevan (cele două țări nu au ambasade proprii la Erevan și la Budapesta). Pe rețelele de socializare armenii și-au exprimat vehement dezgustul față de actul guvernului ungar. Însă sînt multe și derapajele, mult prea des făcîndu-se confuzia între acțiunea guvernului de la Budapesta și Ungaria ca țară și popor. O parte importantă a opiniei publice maghiare a fost, la rîndul ei, dezgustată de tîrgul secret dintre Budapesta și Baku. Reacția Erevanului a fost pe larg expusă în presa ungară, care a preluat integral în traducere declarațiile președintelui Serj Sarksian. Reprezentanți ai opoziției au criticat guvernul Orban, iar societatea civilă ungară s-a mobilizat rapid, cerîndu-le scuze armenilor pentru acțiunea guvernului. De la activiști civici pînă la suporteri de fotbal, mii de oameni și-au exprimat solidaritatea cu Armenia și au condamnat “vînzarea” lui Safarov (ghilimelele se impun, întrucît Azerbaidjanul încă nu a plătit nimic!). Noua realitate virtuală, rețelele de socializare de pe Internet, ne arată adevărata opinie a poporului maghiar, care nu poate fi făcut vinovat de mașinațiile tenebroase ale cîtorva oficiali:

https://www.facebook.com/SorryForLettingSafarovGo

  •  
  •  

One Response to Cazul Ramil Safarov : Tentația petrodolarilor și apologia crimei