Redactor

Către ai mei

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Djulfa-cemetery-destruction-timeline

Noi, armenii din România, avem un anume bun-simț care în decursul veacurilor ne-a adus foarte multe pierderi. O calitate ciudată. O teamă de rușine. O ne-manifestare care, în anumite contexte istorice, când însăși existența noastră stă să nu mai fie, devine ilogică, dizolvând în sine chiar și reflexele vitale ale autoconservării. Nu caut motivele acestui fel de a fi și nici când s-a produs, poate, ruptura de sânge, ci încerc să aflu în fiecare duminică privită în ochi: ce v-ar putea schimba și când?

Nu acuz. Mă tulbur în mirare. Poate și inima mea ar fi bătut la fel dacă nu aveam șansa de a trăi în Ierusalim, unde fiecare piatră și aer de deasupra și de dedesubtul ei ne sunt sfinte și ale neamului; unde a fi armean înseamnă a avea o anume legătură sangvină, intangibilă și indisolubilă, cu fiecare alt armean trăitor pe bucata asta de humă numită lume; unde am învățat că nu-mi aparțin mie însumi, ci unei mări de oameni și fapte răspândite în timp și spațiu; unde am învățat că viața este cel mai frumos dar dumnezeiesc atunci când este trăită în credință și onoare iar moartea este doar o cunună de lumină pusă acestui dar, al trăirii în Hristos și neam.

Câte lucruri fără de sens, poate.

Cum să vă tulbur? Cum să vă zdruncin? Sau poate să mă las pe cuget ca să vă ajungă timpul când o să vă tulbure alții, așa cum ni se întâmpla o dată la 30 de ani, o dată cu fiecare generație?! Credeți că nu aparțineți istoriei?! O, ba da! „Istoria se repetă”…, până și această zicere a devenit un clișeu. Trăiți liniștiți în cotidianul comod uitând cu desăvârșire faptul că moșii multora dintre voi, nu demult, își beau tutunul în otomana Turcie într-o asemănătoare stare de ne-veghe. Sentimentul lor de siguranță v-a adus pe voi aici.

Cât să mai dea istoria în armeni pentru a îi asigura că ei nu pot avea liniște, că nu aceasta este starea lor de fire?

Se făceau planuri pentru deportarea și uciderea în masă a unui neam iar neamul, prea sigur pe sine, prea încrezător în interesele europene și în prietenii turci… trăiau liniștiți înspre moarte. Au fost și atunci glasuri vestitoare. Au murit primii. Întotdeauna profeții mor primii. Au fost atunci brațe care și-au apărat pământul din care, chiar acolo, îi zămislise Bunul Dumnezeu. Au murit cu profeții laolaltă. Câtă cinste este în a trăi după moarte…

Este altfel astăzi?

Cum să vă mai spun, fraților?!

Istoria nu se mai face de către oameni și fapte. Istoria se cumpără.

Cine a auzit de Azerbaidjan înainte de 1921? Cu toate acestea, dacă nu știați, ei sunt primul stat care a adoptat creștinismul în anul 301. Nu voi, ei. În Anatolia s-au descoperit scrieri cuneiforme vechi de mii de ani scrise într-un dialect turcic. Azerii sunt descendenții albanezilor caucazieni… este ca și cum ai spune că turcii se trag din mesopotamieni. De ce nu?

Să vă mai spun?

În România activează fundația Heidar Aliev. Prin truda acestor vrednici azeri, prin susținere politică și financiară, s-a reușit ca în douăzeci de ani să vi se aducă o asemenea pată pe onoare cât nu vi s-a adus de la coborârea lui Noe în Nakhigevan.  În „Parcul Tei” ne umilește cu ochii săi de bronz Heidar Aliev, după George Soroș: cel responsabil pentru pogromurile săvârșite în anii 80 împotriva armenilor, regizorul crimelor odioase și lașe. Armeni uciși în propria casă de hoarde dirijate de poliția secretă ca un răspuns dat de Alyev lui Gorbaciov care îl înlăturase de la puterea URSS.

O fundație care răspândește cultul personalității acestui dictator al cărui fiu, nu mai prejos decât tatăl, în anul 2005 a ordonat distrugerea unui vast cimitir armenesc din Nakhigevan, monument de patrimoniu universal, pentru a șterge urmele prezenței armenilor în istoria locală… și asta unde? În Nakhigevan… „Întâia-coborâre” a lui Noe…

Fundația Heidar Aliev, care, din școală în școală, răspândește ura împotriva armenilor denaturând istoria războaielor armeano-azere din anii 90. Poate nu știați: vă trageți din criminali! Frați armeni, nu mai aveți dreptul de a cere dreptate pentru genocidul din 1915 deoarece voi, la rândul vostru, la Khodjay ați săvârșit genocid. Asta învață elevii români despre voi. Nici unul dintre noi nu se ridică să spună sus și tare că morțile azerilor de la Khodjaly sunt rezultatul intrigilor lui Aliev aflat atunci în opoziție, care își dorea ca prin acele pierderi de vieți nevinovate să îl discrediteze pe președintele azer de la acea dată: Ayaz Mutallibov. Nimeni nu spune că materialul propagandistic folosit în acest scop este o făcătură și nici măcar una inteligentă. Așa zisele „victime” aflate în fotografii sunt luate din Serbia, din Turcia, din Israel și sunt etichetate ca „victime ale barbarilor armeni”. Mai mult decât atât: și-au ciopârțit morții! Oroare! Există dovezi fotografice ale bieților oameni uciși în acel conflict care… apar întregi și, în altă fotografie: scalpați… O fetiță îmbrăcată și, mai apoi,  dezbrăcată și „violată de către criminalii armeni!”. Nimeni nu spune că armenii anunțaseră atacul asupra orașului Stepanagherd și că unele forțe azere nu au lăsat populația să iasă din Khidjaly pentru a folosi propriii oameni ca scuturi. Dar există documente revelatoare. Unele filmate. Există chiar și declarația fostului președinte Mutallibov și declarațiile unor azeri care au scăpat cu viață. Dar nu-i nimic… să tăcem, să-i lăsam să ne facă să pierdem ce am câștigat aici, în România, timp de 1000 de ani: cinstea de a fi armean.

Fundația Aliev a înlesnit domnului inginer Horia Gârbea, din nefericire președinte al Asociației Scriitorilor din București, vizita în Azerbaidjan de unde s-a întors cu traista plină… de povești. „Focul viu” este o carte semnată de domnul inginer, mai sus menționat, în care se regăsesc o mare parte din propaganda anti-armeană prezentată mai sus. Povestioare, poezii, osanale aduse măritului Aliev, toate acestea nu fac doar să contureze caracterul domnului inginer ci, ceea ce este de acum o problemă a noastră: propagă neadevăruri și instigă la ură. Dânsul a mers cu această cărțulie, de negăsit în librării, ci numai în grupurile filo-azere, la târgurile de carte internațională unde a ținut și prelegeri subliniindu-și mereu calitatea, aceea de președinte al Asociației Scriitorilor din București, de parcă scriitorimea bucureșteană îl trimitea să susțină aceste infamii în mediul cultural european. Dacă nu mă înșel, la un asemenea târg s-a lansat în aceeași zi și „Cartea șoaptelor”. Nu știu cum de n-a dat Bunul Dumnezeu ca una din cele două cărți să nu fie cercetată de dreptatea divină.

Cât de mult timp ne ocupă, nemeritoriu, domnul inginer… care, în aproape noua sa calitate de ICR-ist, a adus o ofensă nemaiîntâlnită culturii române, asociind această instituție  cu fundația Aliev, acest nume… legat de genocidul alb: ștergerea oricărei urme culturale care ar putea dovedi existența armenilor în teritoriile ocupate de Azerbaidjan. Tace și intelectualitatea românească. O fi și ea la andropauză.

Osanalele aduse de către inginer lui Heidar, premiate de către Azerbaidjan în cadru solemn, au stârnit câteva ecouri. Unul dintre acestea a fost demisia din USR a scriitorului Gabriel Daliș. Tânărul scriitor a penalizat prin demisia sa faptul că președintele ASB, inginerul, a produs pentru o dictatură. Răspunsul dat acestei demisii este pe măsura staturii morale a emitentului. Aflăm că domnul Inginer Horia Gârbea, pe atunci când se afla în Azerbaidjan, nu a auzit pe nici un lider al azerilor să-l vorbească pe Heidar decât la superlativ… N-ar fi bine să îl rugăm pe domnul inginer să meargă până în Coreea de Nord ca să strângă vreo două critici despre Kim?! Caracterul uman și diversitatea sa sunt întotdeauna pentru mine un subiect de meditație. O altă frază trebuie redată în întregime: „Încît Heydar Aliyev își merită bustul din București, pînă dvs. sau altcineva cu păreri similare o să-l profaneze.”. Incredibil! Ori la politehnică nu se studiază vocabularul limbii române, ori s-a produs o convertire totală la cultul personalității acestui dictator. „profanare”… oare se închină cineva la chip cioplit?! De unde până unde sfințenie într-un general KGB???

Bineînțeles că ‘mnealui nu putea să nu dea cu fruntea-i înaltă de cerurile rațiunii dacă nu menționa în ceea ce privește funcția sa din ASB: „Oricum, mandatul meu la ASB expiră în toamnă așa că, dacă mai aveți puțină răbdare, o să vă alegeți liderul care vă convine. poate fi chiar un armean sau un rus roșu ca să fiți în concordanță cu părerile lui.”

Țin să-l asigur pe tovarășul inginer că nici eu, nici alt armean nu a plătit atitudinea morală a domnului Gabriel Daliș, așa că nici măcar aici nu se pot compara între dânșii. Și: nu știu dacă un rus roșu este mai prost sau mai bun decât un azer roșu, așa cum a fost tătuca Heidar Aliev, general KGB, șef comunist în USSR și Azerbaidjan.

Despre ce vorbeam?!

Despre apatie.

Probabil ar trebui ca altcineva să ne poarte războaiele. Probabil că ar trebui ca din varii motive să tăcem pe toate planurile, să conviețuim politic, larg zâmbitori, să nu avem nici cea mai mică atitudine față de pânza dezinformării și a instigării la ură care se țese în plină lumină a zilei, fără rușine și fără teamă. Care este prețul liniștii noastre? Ne este atât de teamă de a ne zdruncina zilnicul și locul tihnit? Nu mai avem scriitori? Nu mai avem prieteni? Stau valorile noastre în zațul resemnării sau a sentimentului de neapartenență? Toate acestea nu trec mute. Cele ce suntem astăzi depășesc cu mult granițele închistării noastre ajungând într-o lume armenească de care ne rupem cu voie. Poate prilejuim mirare, poate tristețe, poate începem să nu mai fim ceea ce de fiecare data declarăm pompos a fi: armeni. Din păcate, atâta timp cât în București  va exista statuia lui Heidar Aliev, nu ne putem asuma această stare: de a fi armean! Atâta timp cât alții vor scrie despre noi neadevăruri și noi nu vom răspunde cu egală măsură, nu avem dreptul  de a ne asuma trăirea aceea… de armean.

preotul Vicar Eparhial Ezras Bogdan

 

 

 

     

  

  •  
  •  

5 Responses to Către ai mei