Redactor

Campania Rădăcini și Oxigen pentru Zamca

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Campania Rădăcini și Oxigen pentru Zamca demarată în 2008 în scopul stopării și prevenirii alunecărilor de teren ce au amenințat în ultimii ani complexul medieval Zamca, a continuat sâmbată 13 noiembrie a.c., când membrii ansamblului de reconstituire istorică Ordinul Mușatinilor, o subunitate a Inspectoratului Judeţean pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava și responsabilul silvic de zonă al  Direcției Silvice Suceava au plantat cca. 150 de puieți și au amplasat elemente de protecție puse în scopul protejării lizierei de puieți creată în ultimii 3 ani pe marginea platoului Zamca dinspre Șcheia.

După după slujba de dimineață, preotul Radu Krikor HOLCA, în numele Arhiepiscopiei Armene din România, a adresat mulțumiri tuturor celor ce au participat la acțiune invitându-i să viziteze biserica și turnul-clopotniță din incinta Mănăstirii Fortificate Armenești Zamca, care în urma recentelor restaurări au devenit unul dintre obiectivele de mare atracție pentru turiștii străini aflați în trecere spre Ținutul Mănăstirilor.


În partea a doua a zilei, în cadrul Serilor de artă medievală, ansamblul  Ordinul Mușatinilor și Compania LuMiOLAR au oferit celor ce au ales să petreacă ultimul sfârșit de săptămână al toamnei pe platoul Zamca, o serie de elemente artistice cu specific medieval dintre care amintim: spectacolele de teatru de păpuși tradiționale, școala de dans medieval, atelierul de oralitură, școala de scrimă medievală, școala de tir cu arc englezesc, dar și școala de gastronomie medievală realizată în parteneriat cu SUPERSTAR, KOTANYI ROMANIA, SULTAN și VES.

Membrii ansamblului Ordinul Mușatinilor și adolescenți din cartierul Zamca care s-au alăturat voluntarilor au strâns vegetația spontană ce împiedica dezvoltarea puieților deja plantați și au toaletat zona din jurul acestora spre a le favoriza evoluția în lunile următoare.

Campania din acest an va continua sâmbată 20 noiembrie cu acțiuni de curățare a vegetației spontane și marcare în vederea viitoarelor plantări din primăvara anului 2011.

Mirel REMESCU

Director MarCom

  •  
  •