Mihai Stepan Cazazian

CALENDAR / Pe 6 iulie 1820 s-a născut istoricul pr. Ghevont Alișan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Părintele Ghevont Alișan  s-a născut pe 6 iulie 1820 și a decedat pe 9 noiembrie 1901. aA fost un preot catolic armean, istoric și poet. A fost distins cu Legiunea de Onoare a Academiei Franceze (1866), membru onorific al Societății Asiatice din Italia, Societatea Arheologică din Moscova, Academia de la Veneția și Societatea Arheologică din Sankt-Petersburg.

John Ruskin a scris că “îl privea mereu pe el [Părintele Alișan] ca pe un  sfânt, că este prietenul nostru de foarte mulți ani”.

A fost membru al Congregației Mechitariste din Veneția începând din 1838. În 1885 a creat primul drapel modern armean. Primul său desen a fost un tricolor orizontal, dar cu un set de culori diferite de cele folosite pe steagul armean de azi. În partea de sus era roșu pentru a simboliza prima duminică a Paștelui (numită “Duminica roșie”), la mijloc verde pentru a reprezenta duminica “verde” a Paștelui și, în partea de jos a fost aleasă culoarea, albă, pentru a complete combinația. El  a proiectat,  un al doilea steag inspirat din steagul național al Franței. Culorile  erau roșu, verde și, respectiv, albastru, reprezentând culorile pe care le-a văzut-o Noe după coborîrea pe Muntele Ararat.

A publicat :

«Շիրակ» (Shirak) 1881

«Սիսուան» (Sisuan) 1885

«Այրարատ» (Ayrarat) 1890

«Սիսական» (Sisakan) 1893

«Հայապատում» (“Hayapatum”, Istoria armenilor). 1901, Veneția

«Շնորհալի եւ պարագայ իւր» (‘Shnorhali ew paragay iwr’, Armenian History). 1873, Venice.