Mihai Stepan Cazazian

CALENDAR / Pe 4 iulie 1930 s-a născut marele actor Mher Mkrtchyan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Mher Mkrtchyan în armeană, Մհեր Մկրտչյան  mai cunoscut sub numele de Frunzik s-a născut pe 4 iulie 1930  și a decedat pe 29 decembrie 1993. A fost  actor de teatru și de film. Mkrtchyan este considerat unul dintre cei mai mari actori ai perioadei sovietice fiind distins, în 1984, cu prestigiosul titlu de Artist al Popular al URSS.

Mher “Frunzik” Mkrtchyan s-a născut în Leninakan (actualul Gyumri) atât tatăl Mushegh Mkrtchyan cât și mama Sanam fiind orfani, supraviețuitori ai genocidului armean. Mushegh a fugit la Gyumri de la Mush, în timp ce Sanam a scăpat de genocid, venind din Van. Părinții săi s-au întâlnit în timp ce lucrau într-o fabrică textilă  din Leninakan, care a fost creată în anii 1930.

A urmat studiile la Institutul de Stat pentru Teatru și Arte din Erevan.  În 1956 Frunzik  devine  membru al trupei Teatrului Academic Sundukyan. În același an, Mkrtchyan a avut primul său debut în filmul “În căutarea unui destinatar”.La vârsta de 28 de ani, Mher Mkrtchyan o cunoaște pe  viitoarea sa soție, Donara Pilosyan, de asemenea, actriță

De la sfârșitul anilor 1960, Frunzik Mkrtchyan a jucat în filme care mai târziu vor deveni clasice în cinematografia armeană și sovietică, cum ar fi Yerankyuni (“Triunghiul”) – 1967, Menq enq, mer sarere (“Noi și Munții noștri” – 1969, Mimino (“Hawk”) -1977, Hayrik (“Tatăl”) -1973, Nahapet -1977, Ktor muh Yerkinq yerge (“Cântecul vechilor zile”) -1982, Tango Mer mankutyan (“Tangoul copilariei noastre”) -1985.

Există paralele vizibile între viața lui Frunzik și rolurile pe care le-a jucat în filme, mai ales cu „Tangoul copilariei noastre”. Filmul, scris și regizat de fratele său Albert, plasează acțiunea în Leninakan, orașul său de naștere. Dincolo de aceasta, acțiunea filmului implică un conflict tată-fiu care seamănă foarte mult cu conflictul personal dintre Mkrtchyan cu familia sa. La sfârșitul filmului, tatăl este arestat și trimis într-un lagăr de muncă, similar cu soarta tatălui lui Mkrktchyan.

La 29 decembrie 1993, Frunzik Mkrtchyan se stinge din viață, la Erevan. Mii de oameni au participat la înmormântarea iubitului lor actor care a fost depus la Pantheonul Komitas, situat în centrul orașului Erevan.

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *