Mihai Stepan Cazazian

CALENDAR / Pe 2 februarie 1885 s-a născut scriitorul Kostan Zarian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

10Gostan, Constant, sau Kostan Zarian (armeană: Կոստան Զարեան, născut pe 2 februarie, 1885- a decedat pe 11 decembrie, 1969. A scris poezii, poeme narative, eseuri, impresii de călătorie, cronici și ficțiune. Genul în care a excelat a fost jurnalul cu lungi divagații autobiografice și impresii despre oameni și locuri, intercalate cu meditații și polemici literare, filozofice și istorice. A urmat gimnaziul rus din Baku iar apoi a studiat la Colegiul Saint-Germain din paris. După o scurtă revenire în Armenia pleacă la Bruxelles unde urmează cursurile facultății de filologie-filozofie.  În anii 1910-1913 studiază la mekhitariștii din veneția unde i se publică volumul de poeme Trei cântece. Se duce la Constantinopol unde redactează revista Mehian, împreună cu daniel varujan, H.Dj. Siruni Hagop Oșacan și Aharon Taturian. Acest grup a fost supranumit Grupul Mehian. În 1915  trece prin Bulgaria  și se stabilește, apoi, la Roma.Se stabilește la Erevan în 1922 unde predă istoria literaturii europene la Universitate.  Predă armenologie la Universitatea  Columbia din New York (1944-1946). După ani de exil, în 1961, se stabilește la Erevan unde moare la 11 decembrie 1969.

Sursa https://en.wikipedia.org

Antologie de poezie armeană clasică și contemporană ( Editura Minerva 1981)

  •  
  •