Mihai Stepan Cazazian

CALENDAR / Pe 2 decembrie 1942 s-a născut Dumitru Avakian, critic muzical și profesor

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Dumitru Avakian s-a născut pe 2 decembrie 1942 la  Cetatea Albă –  este  critic muzical și profesor. S-a născut într-o familie de armeni, tatăl său, Arutiun Avakian fiind un apreciat pictor dar și restaurator al unor fresce de  biserici din România.

În perioada 1962 – 1966 a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București. După finalizarea studiilor, s-a perfecționat prin participarea ca audient la cursurile de vară ale Conservatorului din Weimar (1969 – 1977) și la cele de muzică contemporană de la Darmstadt (1980, 1982).

Este profesor de studii teoretice (teorie-solfegiu, armonie, istoria muzicii) la Lic. GEORGE ENESCU Din Bucureşti (1966). A publicat studii, articole, cronici muzicale, recenzii. Are o rubrică permanentă pe adevarul.ro,  a susţinut concerte-lecţii, conferinţe, emisiuni de radio şi televiziune, a întreprins turnee artistice în Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Spania, Italia, a colaborat la DICŢIONAR DE TERMENI MUZICALI,( Bucureşti, Edit. Ştiinţ. Encicl., 1984), a făcut parte din jurii de concursuri muzicale naţionale. A organizat programul muzical al României în cadrul Expoziţiei Universale de la Hanovra (2000). A înfiinţat (2003) şi conduce Clubul Presei Muzicale de la Bucureşti.

A fost distins cu premiul criticii muzicale al Uniunii Compozitorilor (2003),  premiul Uniunii Armenilor din România (2003) Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler “în semn de înaltă apreciere pentru competența și profesionalismul dovedite de-a lungul timpului în promovarea valorilor perene ale culturii românești, pentru implicarea directă și constantă în organizarea și promovarea acțiunilor organizate la Palatul Cotroceni în cadrul programului “Cotroceni – porți deschise culturii”. (2014)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *