Mihai Stepan Cazazian

CALENDAR / Pe 17 septembrie 1908 s-a născut arhitectul Rafael Israelyan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

Rafael Israelyan (armeană Ռաֆայել Իսրայելյան) s-a născut pe 17 septembrie 1908  și a decedat pe 8 septembrie 1973. A fost arhitect și designer, autorul al unor lucrări intrate în patrimonial architectural, clădirilor civile, monumente.

Rafael Israelyan s-a născut în 1908 la Tbilisi, Georgia. Între anii 1926-1928 a studiat la Facultatea de arhitectură a Academiei de Arte din Tbilisi și apoi la Facultatea de arhitectură a Institutului de Construcții Comunale “Ilya Repin” din Leningrad. A absolvit în 1934 cu titlul de artist-arhitect. În 1936 a absolvit cursurile de masterat la același institut. În același an, s-a mutat la Erevan și a început să lucreze în instituțiile de proiectare arhitecturală din oraș.

Israelyan a avut o lungă carieră de predare în Institutul Politehnic din Erevan între anii 1941 și 1963. A fost membru al Comisiei de arhitectură a Sfântului Etchmiadzin în perioada 1956-1970.

După moartea lui Rafael Israelyan, fiul său Areg, de asemenea arhitect, și-a asumat responsabilitatea de a finaliza proiectele neterminate ale tatălui său.

Israelyan a proiectat construcții masive din piatră naturală, combinând neo-clasicismul cu tradițiile arhitecturale armenești. Una dintre lucrările sale timpurii a fost construirea unui complex de beciuri pentru depozitarea vinurilor, în 1937, pentru fabrica Ararat din Erevan, volumele create îmbinându-se organic cu peisajul stâncos.

În timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, continuând tradiția armeană de  a comemora morții, a construit monumente în numeroase orașe și sate. El a reînviat, de asemenea, vechea tradiție armeană a Khacikarurilor. Israelyan a fost autorul a peste 150 de clădiri rezidențiale, monumente și complexe din Armenia și din alte țări.

 

Lucrările sale cele mai renumite sunt :

Depozitele de vin pentru  Fabrica Ararat din Erevan (1937-1961)

Apeductul Cheile Hrazdanului (1949-1950)

Muzeul Militar (Muzeul Monumentului Victoriei) din Erevan (1950-1967)

Monumentul Khacikar în memoria victimelor genocidului armean din curtea Catedralei Armene din Ecimiadzin (1965)

Memorialul Sardarapat al bătăliei din 1918 de la Sardarapat (1968)

Memorialul de luptă Mousa Ler din orașul Musaler (1976)

Clădirea reconstruită a Bisericii Sf. Sarkis, Erevan (1976)

Muzeul Etnografic din Sardarapat (1978)

Monumentul Bătăliei de la Bash Abaran  (1979)

Catedrala Sf. Vartan din New York (1968)

Biserica Armean, Cei 40 de mucenici, Milano, Italia

Biserica armeană Sf. Nerses Shnorhali din Montevideo, Uruguay

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *