Mihai Stepan Cazazian

CALENDAR / La 31 august 1908 s-a născut marele dramaturg și scriitor William Saroyan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

saroyan

L-am cunoscut pe marele scriitor american în ziua de 1 iunie 1969, când, sosit la Bucureşti, a vizitat redacţia unui ziar în limba armeană, unde lucram în vremea aceea. S-a întâlnit atunci cu renumitul orientalist şi armenolog H.Dj.Siruni, pictorul Hrandt Avachian, graficianul Cik Damadian, câţiva medici de renume şi cu alţi intelectuali ai comunităţii armene din Capitală.

Citisem până atunci încântătoarele sale volume de proze scurte Unu, doi, trageţi uşa după voi, Mă cheamă Aram, dar văzusem în 1964 şi două spectacole memorabile de la Teatrul „L. S. Bulandra” cu piesele Inima mea e pe înălţimi şi Clipe de viaţă, în regia celor doi maeştri ai scenei româneşti – Lucian Pintilie şi, respectiv, Liviu Ciulei.

William Saroyan era un bărbat chipeş, de statură mijlocie, având trăsături specific armeneşti, o frunte largă, o mustaţă stufoasă, nişte ochi adânci şi expresivi şi un glas răsunător – o prezenţă absolut singulară atât din punct de vedere fizic, cât şi comportamental. Vorbea armeneşte în dialectul celor din Bitlis ( Armenia turcească), locul de unde, la începutul secolului al XX-lea, părinţii săi porniseră spre California. El se născuse pe 3l august 1908 în orăşelul Fresno.

Cea de-a doua oară l-am văzut pe Saroyan în vara lui 1980, mai întâi la o reuniune de la Uniunea Scriitorilor din România, apoi la Biserica Armeană, în curtea căreia ilustrul oaspete a stat de vorbă îndelung cu tinerii. Vorbea cu nemărginită admiraţie despre Walt Whitman sau despre cât de mult îl influenţase lectura Bibliei. Povestea cum, în căsuţa lui din Fresno, îi plăcea, când scrie, să asculte muzică de Mozart sau prelucrări ale compozitorului armean Komitas, care îi transmiteau un spirit tainic. Era un risipitor de înţelepciune, avea candoare şi exuberanţă, spontaneitate şi originalitate, era sensibil la manifestările de simpatie faţă de el. Era într-adevăr o fascinantă personalitate a literaturii americane, dar cu un foarte puternic sentiment al apartenenţei la poporul armean. Era clar că, deşi trăia într-un uriaş creuzet de naţionalităţi din SUA, el nu se înstrăinase de naţiunea sa şi, cu cât avansa în vârstă, legăturile sale vitale şi spirituale cu lumea armenilor erau tot mai intense.

Îşi petrecuse copilăria şi crescuse printre imigranţi. Îşi pierduse tatăl când avea doar trei ani, fiind internat într-un orfelinat din Oakland. Când se întorsese la Fresno şi se dusese la şcoală, nu-i plăcuse ritmul lent în care se învăţa, aşa că, datorită firii sale neastâmpărate, dar şi obligaţiilor care îi reveneau în familie, părăsise şcoala şi se ocupase cu vândutul ziarelor pe stradă şi cu distribuirea telegramelor poştale, ocupaţii pe care avea să le zugrăvească adeseori în viitoarele sale creaţii literare, al căror număr a ajuns la peste patru mii, incluzând proză scurtă, romane, teatru, memorii, evocări etc., unele dintre ele adevărate bijuterii literare.

Primele sale proze scurte le-a publicat încă din anii 1928-1936.

În dramaturgie, William Saroyan s-a afirmat începând din 1939, când, în trei zile a scris Inima mea e pe înălţimi (My Heart is in the Highlands), care s-a ju­cat vreme de şase săptămăni pe Broadway. Împărtăşindu-se din principiile drama­tur­giei cehoviene, Saroyan îşi extrăgea ideile umaniste, de o mare complexitate, din scenele vieţii de zi cu zi, descriind drama unor personaje smulse din rădăcinile lor, azvârlite de soartă într-un mediu străin, străduindu-se din răsputeri să supravieţuiască. Asemenea personaje erau poştaşul Jasper MacGregor, a cărui inimă rămăsese în munţii Scoţiei, mama aproape tăcută a poetului Ben Alexander (de fapt, Beniamin Alexandrian), o ţărancă armeancă a cărei inimă rămăsese şi ea în munţii Muşului natal. Îmi amintesc că rolul băieţelului Johnny, un alter-ego al autorului, a fost jucat în spectacolul de la Teatrul „Bulandra” de către foarte tânărul actor Gelu Colceag, alături de nume ilustre precum Fory Etterle şi Octavian Cotescu, iar bunica era Ana Negreanu, căreia, îmi amintesc de asemenea că, în timpul repetiţiilor, fusesem rugată s-o învăţ cum să pronunţe armeneşte puţinele vorbe pe care le avea de rostit. Peste exact un deceniu, în 1974, am avut privilegiul de a vedea această piesă în interpretarea actorilor de la Teatrul Dramatic „Gabriel Sundukian” din Erevan, în care rolul lui Johnny era interpretat, în travesti, de Varduhi Varderesian, originară din România, devenită ulterior una dintre cele mai mari actriţe ale vieţii teatrale din Armenia. Inima mea e pe înălţimi a fost ecranizată în câteva rânduri în Armenia, Iugoslavia şi Rusia.

din articolul publicat de Madeleine Karacașian în revista Luceafărul în anul 2008 cu ocazia Centenarului William Saroyan

citește articolul integral aici

 

  •  
  •