Redactor

CALEA MOŞILOR-SAGA “LA ZADIG”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

 

Drtad  Mouradian în magazin (1939 )

Drtad Mouradian în magazin (1939 )

 

În perioada interbelică, şi puţin după, acesta era cel mai celebru magazin de « cafea, coloniale şi delicatese »  de pe Calea Moşilor, stradă unde la orice ora te duceai puteai auzi de la trecători  vorba armenească, iar printre nu puţinele prăvălii  armeneşti trona firma acestui magazin care-şi câştigase clientela prin produsele sale de calitate şi servirea exemplară: “La Zadig”. Cafeaua se prepara pe loc, măcinată fiind în faţa clientului din diferte sorturi de cafea prăjite diferit astfel incât oricine pleca cu amestecul său preferat. La cerere se adăuga şi năut, prăjit meseriaş şi adăugat atât cât era necesar să răspundă cererii. Rostul năutului era să confere un gust aparte dar să şi slăbească tăria cafelei pentru cei care nu suportau un “şvarţ” tare.

Recent am primit din Franţa câteva pagini de amintiri din partea d-lui Zadig Mouradian, strănepotul fondatorului magazinului, care este un cunoscut astrofizician şi director de cercetări   la Serviciul Solar al Observatorul   din Paris ,  membru al Academiei de Ştiinţă din Armenia , autor a numeroase lucrări ştiinţifice privind fizica solară. Vom avea însă ocazia să vorbim pe acest subiect într-unul din numerele viitoare ale revistei. Paginile pomenite mai sus încep cu o frază definitorie: “ Un magazin este alcătuit din patru pereţi, între care sunt dispue mărfurile oferite spre vânzare ; însă numai viaţa ce se desfăşoară în jurul lui îl animă şi-i dă personalitate. Şi magazinul ZADIG a trăit din plin, ceea ce i-a adus faima ce o binemerita”. Dar să dăm în continuare cuvântul domnului Zadig Mouradian.

 

***

sedinta 1932_Akhcada-khenamCorectat

Ședința comitetului de ajutorare a săracilor din curtea din spatele magazinului
LA ZADIG

Artin Tursugian, Drtad și Hampartum Muradian

Artin Tursugian, Drtad și Hampartum Muradian

Fondatorul acestui magazin a fost Zadig Muradian, de fel din satul Purk, locuit numai de armeni, şi care se afla în imediata apropiere  a oraşului Şabin-Karahisar, din vilayetul  Sivaz. Era locuit, în epocă, de 1700  locuitori, avea două şcoli şi două biserici.[1] Ţăranii se ocupau de cultura de cereale, mai cu seamă grâu.Venind vremuri grele,  în anii 1890, Zadig pleacă singur la Istambul unde deschide o brutărie pe care o ţine timp de doi ani. Nemulţumit de situaţia de acolo, pleacă la Brăila, unde se aflau deja câţiva consăteni. De data asta deschide o băcănie care merge mai bine încât poate ajuta familia rămasă acasă.  În anul 1895, un alt consătean, care avea un magazin la Bucureşti, se decide să se întoarcă în hayrenik,  şi  cedează magazinul lui Zadig, străbunicul…. Şi aşa se deschide pe Calea Moşilor, la Nr. 211, magazinul « Zadig ».

Fiul lui Zadig,  Drtad, (bunicul meu) se căsătorise  şi avea un băiat, Hamparţum ( tatăl meu)  şi o fată Haiganuş. Se pare că la cerinţa bunicului, Drtad ( el se ocupa cu  comerţul cu ridicata cu grânele din sat)  vine la Bucureşti, în anul 1912, însoţit de Hamparţum, care era încă la vârsta copilăriei.  Pe cât se pare, în acele vremuri, familia se gândea să părăsească ţara. Zadig se întoarce la Purk, dar după puţin timp se îmbolnăveşte de holeră, căci în anii 1912-1913 bântuia o epidemie în Orientul Mijlociu. Pe când eram copil,  veneau acasă la noi prietenii bunicului şi mai închinau un păhărel de oghi  şi toastul invariabil era :  ays dari hos, kal dari hayrenik !  (anul acesta aici, la anul –în patrie). Sunt sigur că erau sinceri. Toţi visau la  Hayrenik.

Drtad și Hampartum cu Agop Magardician

Drtad Muradian și Hampartum cu Agop Magardician

Artin Tursugian

Artin Tursugian

A venit vara anului 1914. Trupele germane se îndreptau spre Bucureşti. Germania fiind aliata Turciei, era periculos pentru armenii cu cetăţenie turcă să ramână pe loc. Mai cu seamă că acum ştim că Enver Paşa trimisese o telegramă lui Falkenheim, comandantul trupelor germane care înaintau, să ucidă pe toţi aceşti armenii, deoarece erau chipurile trădători. Aşa încât Bunicul şi tata s-au refugiat în Rusia, (care era în război cu Turcia) la Rostov pe Don ( Nor Nahicevan) unde era o străveche comunitate armenească. Bunicul a preluat un han, iar tata a urmat şcoala armeană din localitate, a cărui director era viitorul arhiepiscop Husig Zohrabian. Această situaţie a durat până în 1919, când ei au reuşit să se întoarcă la Bucureşti.

În timp ce erau la Rostov, bunicul, împreună cu Ervant Papazian (rudă cu Generalul Andranic), cumpărau arme de la soldaţii dezertori ai armetei ţariste în derută, şi le trimeteau clandestin spre Armenia. Era vremea când mica armată armeană  dimpreună cu populaţia făceau faţă invaziei armatei turceşti.

Războiul întrerupsese legăturile cu familia rămasă la Purk, întrerupere care din nefericire a rămas definitivă. Duminica, la 21 februarie 1915 [2]  un grup de cete  au năvălit peste câteva sate armeneşti şi au masacrat întreaga populaţie. Bunicul îmi spunea că numai cinci persoane din Purk au scăpat, şi anume aceia care nu se găseau în sat în ziua carnagiului. Atacul într-o Duminică, prin surprindere, nu avea alt scop decât punerea în aplicare a unei intenţii precise de a ucide cât mai multă populaţie. Probabil acest act era, de fapt, o răzbunare a turcilor « curajoşi » care au atacat o populaţie neînarmată, ca urmare a înfrângerii «  valoroasei lor armate »  în luptele purtate  cu armate rusă în ianuarie 1915. [3]

După întoarcerea din Rusia, bunicul şi-a reluat magazinul din Bucureşti, şi şi-a refăcut familia căsătorindu-se cu o văduvă a unui ofiţer armean din armata otomană care îşi pierduse cei doi copii în deportările pe drumurile pe ruta Sivas—Deir-es-Zor. Noi am iubit şi respectat această nouă bunică a noastră si care a devenit adevarata noastra bunica, asa cum mi s-a povestit.  Mai târziu se căsătoreşte şi tata şi din această căsătorie am rezultat eu şi cele două surori ale mele.

Hampartum Mouradian

Hampartum Mouradian

 

Treptat, Hamparţum (tata)  devine principalul ajutor a bunicului, contribuind la faima magazinului : cafea proaspăt măcinată pe loc. Pe toată întinderea Căii Moşilor, de la Sfântu Gheorghe la Obor, nu existau alte magazine care să ofere cafea în afară de Zadig şi  Julius Meinl, chiar lângă Obor. Acesta din urmă era o afacere  vieneză, şi lanţul lor de magazine vindea cafea occidentală. În Bucureşti magazinele de cafea erau de regulă ţinute de armeni. De exemplu, Danielian pe Academiei, Kellerian la Sfîntu Gheorghe, sau Surian la Piaţa Mare, şi altele. Produsele care se vindeau la  ZADIG erau « coloniale »  , «  delicatesuri » şi cu o secţie de cafea. Magazinul este menţionat în almanahul « Araz » din anul 1933, editat de Siruni, printre alte adrese de comercianţi armeni.

Partea cu cafea era compusă din mai multe rezervoare de boabe de cafea prăjită, de diferite provenienţe, care alimentau cele două maşini de măcinat. La cererea clienţilor se făceau diferite sorturi şi amestecuri, ce se produceau pe loc. Când clienţii luau punguliţa cu cafea în mână ea era caldă încă şi parfuma toată atmosfera magazinului. De partea de cafea se ocupa numai tata. În curtea din spatele magazinului se găsea magazia unde se prăjeau boabele de cafea, desigur sub supravegherea lui tata, căci era o chestiune de dozarea şi timpul de prăjire după originea boabelor.Aroma cafelei prăjite se răspândea departe şi parfuma adesea acest colţ al Bucureştiului.

În ani interbelici maşinile de măcinat cafeaua erau fabricate în Germania şi tata obţinuse licenţa de import a tuturor maşinilor agricole produse de uzina producătoare a acestor maşini de măcinat cafea. Exista însă şi o mică fabricaţie locală de maşini de măcinat cafea a fraţilor Suchiasian. Ei înlocuiseră discurile de măcinat din piatră cu discuri metalice. Nu ştiu care erau caracteristicile fiecărei maşini, dar în magazin era alăturate amândouă.

Hampartum Mouradian

Hampartum Mouradian

Magazinul “Zadig” devenise aşa de cunoscut încât multă lume credea că ăsta era numele nostru de familie. Lui bunicu şi lui tata lumea le spunea “Domnu Zadig”. În schimb eu port întradevăr numele străbunicului, aşa cum fiul meu are numele străbunicului lui, Drtad.

Pe vremea aceia oameni îşi făceau planuri de viitor, şi tatăl meu mă vedea inginer cu studii în Germania şi apoi importator general de maşini agricole.  Eu am început învăţământul la şcoala primară armeană din Bucureşti. În clasa patra, am început să iau lecţii particulare de limba germană având ca profesor pe Domnul Levon Balgian[4] profesor la şcoala armeană şi care fusese elev la Evangelische Schule din Bucureşti. Deci după şcoala primară am început să frecventez şcoala germană ca şi prietenul meu Garbis Surian, acum în Argentina. La început aveam dificultăţi mari nu numai de limbă dar şi programele care erau complect diferite, de la  toate materiile  în armeană trecusem la toate materile  în germană. Însă asta era, şi am răzbit. De abea făcusem trei ani de şcoală, când trupele sovietice au “eliberat  România din mâna românilor”. Când războiul s-a terminat şi trupele sovietice ocupau ţara, conform armistiţiului ele trebuiau să se retragă după 5 ani de ocupaţie. Lumea spunea că va fi greu de suportat cei cinci ani dar nu aveau ce face. Apoi s-au obişnuit. Pe atunci nu ştiam că în politică provizoriu înseamna definitiv şi nici uzina de maşini agricole din Germania nu era mai brează, căci căzuse în Germania de Est şi desigur fusese naţionalizată…. Aşa a început sfârşitul magazinului “la Zadig”. In ultima lui fază devenise centru de distribuire de pâine. Restul istoriei este banal.

Perioada cea mai “luminoasă ” a magazinului au fost anii ‘30. Atât bunicul cât si tata aveau mulţi prieteni şi erau implicaţi în viaţa comunităţi. Nu lipseau prieteni care intrau numai ca să spună bună ziua. În perioada aceia bunicul era preşedintele asociaţiei “Vişap” a Şabin Karahisar-ţiilor (vezi într-unul din articole a lui Edy Jamgocian în Ararat) şi preşedinte asociaţiei de Ajutor al Săracilor comunităţi (Ahgada-hănam). Împreună cu Ervant Papazian au organizat ridicarea  monumentului dedicat Generalului Antranic din curtea bisericii, iar bustul a fost sculptat după tabloul generalului de la noi de acasă, care acuma se găseste în muzeul Dudian. Bunicul sau tata erau implicaţi la organizarea reprezentării operei “Anuş”.  Tata a fost un membru activ în acţiunea de realizare a  construcţiei şcoli din strada Coţofeni din Colentina. Iar apoi s-a ocupat şi cu şcoala din curtea bisericii. Deseori adunările  de organizare aveau loc în biroul magazinului sau vara în curtea din spate la o ceaşcă de cafea. În acele momente, magazinul devenea un punct de activităţi culturale. Era un timp când genocidul era prezent în memorie dar si viitorul părea deschis. Totul era mai simplu de realizat…

 ZADIG    MOURADIAN

Prezentarea textului A.Sahaghian.

 


[1] Date furnizate de D-l Mouradian după: R.H.Kevorkian et P.H. Paboudjian; Les Arméniens dans l’empire Ottoman à la veille du génocide , Paris 1992, p.249.

[2] ARARAT  XVI-312 „Genocidul Pas cu Pas „

[3] ARARAT  XVI-312„Genocidul Pas cu Pas „

[4] Viitorul Catholicos , Vazken I-ul.