Mihai Stepan Cazazian

Călătorie în Armenia

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share


La sfîrşitul lunii iunie, un grup de 15 entuziaşti, majoritatea cu rădăcini armeneşti, cu vîrste cuprinse între 35 şi 84 de ani, am pornit într-o călătorie turistică în Armenia.

Drumul cu avionul Bucureşti-Erevan (şi retur) a fost relativ obositor, din cauza escalei, cu schimb de avion, dela Warşovia, cu durată foarte mare de aşteptare între curse (8 ore la dus şi 5 ore la întors). Însă entuziasmul nostru ne-a făcut să trecem peste această situaţie. Organizatorii circuitului, atît cei din România, cît şi cei dinArmenia, au făcut tot efortul pentru reuşita excursiei.

Astfel, într-o senină zi de 23 iunie, în jurul orei 5 dimineaţa, cînd încă nu se iviseră primele raze de lumină ale zilei, păşeam pe pământul Armeniei, sosind înErevan.

După o odihnă de cîteva ceasuri, ne-am urcat într-un microbus însoţiţi de ghidul local şi ghidul din ţară. Simţeam deja atmosfera Erevanului, oraş cu o vechime atestată documentar de 2798 de ani. Eram dornici să vedem tot, pînă la detaliu, să nu scăpăm nimic, să filmăm şi să fotografiem tot, să acumulăm cît mai multe informaţii, să profităm la maximum de şansa de a fi pe acele meleaguri, mulţi pentru prima dată.

De unde a început periplul nostru? În mod firesc de la Muzeulde Istorie. Pe parcursul a 2-3 ore, am parcurs drumul prin timp al existenţei poporului armean, de la primele atestări aflate în patrimoniu: fragmente şi obiecte menajere, de cult, de podoabă, arme de vînătoare sau luptă, documente scrise sau desenate pe diferite suporturi (hărţile sau manuscrisele fiind capitole deosebit de valoroase), oale nesmălţuite sau smălţuite (cu desene specifice spaţiului armenesc), care de transport sau luptă şi, nu în ultimul rînd, hacikar-urile cele mai reprezentative etc. Fiecare s-a ales cu ceva, am văzut sau am revăzut întregul spaţial în care s-a format, consolidat şi a rezistatArmenia, cu implinirile şi rănile acestui popor. Se apreciază că muzeul are circa 400.000 de exponate.

A urmat turul de oras al Erevanului, care a cuprins principalele străzi şi bulevadre (Sarian, Moskovian, Saiat Nova, Khorenaţi, Maştoţ, Nalbandian, Abovian etc.), Palatul Prezidenţial, Universitatea, numeroasele monumente şi statui închinate personalităţilor reale sau legendare armene, dela Vartan Mamigonianşi Aram Haciaturian pînăla Daviddin Sasun şi statuia Mama Armenia (care veghează de la înălţime orasul), Opera, Cascada, stadioanele, catedrala inaugurată în anul 2001 (cu ocazia a 1700 ani de la adoptarea creştinismului ca religie oficială a statului armean), pieţe etc.

 Regiunea Siunik (cca. 250 kmde Erevan) reprezintă poarta sudică a Armeniei. În zonă, la 7 kmde oraşul Sisian, se află situl megalithic Karahundj – observatorul de la Zoraţ Karer (pietrele armatei). Vechimea atestata a observatorului este de cca. 7.500 de ani. Pe o suprafaţă de 3-4 ha sînt circa 220 de formaţiuni unitare de piatră (unele cîntăresc mai multe tone), cu forme naturale, puţin prelucrate. Circa 80 dintre acestea au servit ca observator (au orificii cilindrice, cu pereţii perfect şlefuiţi, prin care se putea observa bolta cerească, repere ale boltei – stelele, soarele, luna, raze etc.). Restul formaţiunilor sînt aşezate în formă de cromler sau constituie megaliţi sau ansambluri dolmen. Se apreciază că acest spaţiu a servit pentru efectuarea de ritualuri păgîne sau chiar ca locuri de morminte. Undeva, mai jos faţă de nivelul sitului, este o zonă nedecopertată, atestată totuşi, care poate aduce noi elemente legate de funcţiunile acestuia.

Venind către sec. IV-III a.C., am regăsit complexul architectural dela Garni.În spaţiul unei fortăreţe apărate natural pe trei laturi, pe versantul nordic al unui canion impresionant de mare si sălbatic, a fost construit în sec. III-I a.C. un templu elenistic. La aceasta dată, templul ridicat pe un soclu, la inălţimea cîtorva trepte înalte, este în bună stare, prezentînd un exemplu de geometrie sacră cu 6×8 coloane. Am avut şansa ca, la momentul vizitei, să vedem si sa ascultăm un grup coral care interpreta (în faţa unui public adunat adhoc) muzică veche, potrivită ca repertoriu cadrului respectiv. În acelaşi complex am putut vedea ruine de terme romane, bine conservate şi protejate.

Intrînd în sec. I d.C., credinţa în religia creştina găseşte tot mai mulţi adepţi, astfel încît în anul 301 statul armean adopta creştinismul ca religie oficială. Biserica Armeană este o biserică apostolică, întrucît tradiţia spune că primii creştini care au păşit pe pămîntul Armeniei au fost apostolii Bartolomeu şi Tadeu. Aceştia sunt numiţi “primii luminători ai Armeniei”. Despre Tadeu se spune că a plecat spre Armenia în anul 34 d.C., ducînd acolo lancea cu care a fost străpuns Cristos, aceasta găsindu-se astăzi la Muzeul Catedralei din Ecimiadzin.

Catedrala din Ecimiadzin este construită la 20 km vest de Erevan, pe locul unei prime biserici, atestînd practic oficial religia proclamată. Din acest moment, în jurul Ecimiadzinului, şi apoi în toată Armenia, se construiesc biserici si complexe mănăstireşti care menţin, răspîndesc şi desăvîrşesc credinţa creştină si cultura armeană. La Ecimiadzin se află sediul Catolicosului – Patriarhul Suprem al armenilor de pretutindeni. Puţină lume ştie că acela care a condus timp de cîteva decenii în secolul trecut Biserica Armeană (între anii 1955 şi 1994) era un armean născut în Bucuresti: Catolicosul Vasken I. Piatra de mormînt a acestuia se află la intrarea în Catedrala din Ecimiadzin.

Timp de mai multe zile am vizitat biserici şi mănăstiri din toate zonele Armeniei, construite în special în sec. X-XIII, pe locul altor locaşuri de cult mai vechi sau mai mici, distruse de valurile de năvălitori ce au invadat periodic spaţiul armenesc. Fără a face ierarhii, fiecare biserică sau mănăstire vizitată, mai mică sau mai mare, mai bine sau mai rău conservată, în care se slujeşte sau nu la această dată, are ceva specific, constituind în acelaşi timp nuclee de credinţă creştină propovăduită de Biserica Apostolică Armeană. Aceste izvoare permanente de religie şi cultură  menţin şi amplifică unitatea poporului armean de-a lungul timpului. Multe din complexele mănăstireşti au fost locaşuri de trăire pentru preoţi, călugări şi credincioşi de rînd. Au servit ca şcoli şi seminarii, centre de cultură religioasă şi muzicală, locaşuri de păstrare a obiectelor de cult, de realizare a manuscriselor şi, mai tîrziu, a tiparului. Valurile de năvălitori au distrus şi prădat tot ce le-a stat în cale. De fiecare dată, urmaşii celor învinşi au luat-o de la capăt, au avut credinţă şi putere, astfel încît astăzi vedem, admirăm şi ne închinăm la ceea ce există datorită lor. Am avut bucuria să vizităm catedrala dela Ecimiadzin, biserica Sf. Hripsime, bisrica Sf. Gaiane, mănăstirea Saghmosavank, fortăreaţa Ambert, complexul mănăstiresc dela Gheghart, mănăstirea Hor Virap (unde a fost închis Sf. Grigore Luminătorul), mănăstirea Noravank, complexul monahal dela Tatev, mănăstirea Sevan, mănăstirea Goş, mănăstirea Sanahin (bijuterie a arhitecturii armene), mănăstirea Haghpat, catedrala din Erevan.

Fiecare locaş de mai sus are o istorie, a avut si are o misiune in religia creştină, în construcţia bisericilor, capelelor, incintelor, sau zidurilor de imprejmuire sînt încastrate hacikar-uri, bogăţia şi patrimoniul unic al acestui popor. Cele mai deosebite, mai reprezentative hacikar-uri au putut fi văzute la Muzeul de Istorie, în absolut toate mănăstirile şi bisericile, în cimitirele satelor şi oraşelor. Istoria pe viu a dezvoltării tehnicii lucrărilor de realizare a hacikar-urilor se poate admira in cimitirul medieval de la Noraduz, situat in mijlocul unui sat de munte (unde altundeva? muntele este peste tot!), la altitudinea de 1934 m, toate hacikar-urile fiind aşezate cu faţa la vest. Aici pot fi admirae hacikar-uri din perioada primitivă (sec. IX-X, simple cruci), clasică (sec. XI-XII, crucea, pomul vieţii şi discul solar – spirala vieţii), dantelată (sec. XIII-XVIII, filigran pe piatră) şi modernă (din sec. XIX pînă în prezent).

Din programul turului nostru nu putea lipsi şi Caravanseraiul lui Selim, construcţie din piatră bine păstrată, situată în trecătoarea cu acelaşi nume, la altitudinea de 2.410m. Caravanseraiul putea adăposti 58 de echipaje negustoreşti cu oameni, mărfuri şi animale, angajate în parcurgerea Drumului Mătăsii. Localul este atestat la anul 1332, fiind construit de prinţul Cezar Orbelian. Daca Marco Polo a existat, sigur a trecut pe aici.

Un capitol aparte îl constituie institutul de manuscrise vechi Matenadaran. Fondul de manuscrise este apreciat la 14.000 de exemplare, din cele 30.000 estimate din întreaga lume. Nu ştii ce să apreciezi mai mult, totul este ales cu grijă şi profesionalism pentru expunerea către marele public: un manuscris pietrificat (anul 1872), pergamente rescrise (sec.V-VI), biblii, scrierile lui Aristotel (sec.XIV, originalul sec.V), Istoria lui Alexandru cel Mare (sec.XVI, originalul sec.V), Romane de dragoste (sec.XVI, originalul sec.VII), Matematica (cu afirmaţia că Pămîntul este rotund, sec VII), Geografia lui Ptolomeu (sec.XIV), primul ziar (anul 1796), cărţi liliput şi multe alte exponate.

La sfarsitul turului, dar nu in ultimul rand, am vizitat (iar eu am revăzut) Complexul memorial de la Ţiţernakabert, închinat memoriei victimelor Genocidului Armean. Pe lîngă muzeul deschis în anul 1995, obeliscul cu flacăra veşnică datează din anul 1967, întreg ansamblul fiind aşezat la nivelul platoului din jurul Erevanului.

Cu greu mi-am putu stăpîni emoţia care m-a cuprins la vederea unui grup de cîteva zeci de elevi ce veniseră, fiecare cu cîte o floare în mînă, să aducă un omagiu martirilor pieriţi în genocid. Au depus florile în jurul flăcării veşnice, s-au aliniat, au pastrat un moment de reculegere pentru cei dispăruţi, au recitat în cor Tatăl nostru şi au plecat în aceeaşi ordine, aşa cum au venit. Am lăcrimat fără să vreau, Araratul se vedea în zare îmbracat în cuşma lui de zăpadă. Atunci am avut sentimentul unei datorii împlinite.

De aici înainte, înapoi în ţară, la grijile noastre cotidiene. Avem simţămîntul unei trăiri extraordinare, într-un spaţiu care ne aparţine, de care sîntem legaţi ombilical, fie că vrem, fie că nu recunoaştem. Eu, ca mulţi dintre participanţii la excursie, doresc să revin. Sper ca tot mai mulţi dintre conaţionalii noştri – şi nu numai ei – să poată realiza o astfel de călătorie, ce poate fi numita şi pelerinaj.

 Sarchis ARACHELIAN

fotografii realizate de autorul articolului si Mhitar Dolmaian

excursia a fost organizata de METEORA TURISM

vezi program excursie Armenia octombrie 2011

  •  
  •